Caiete, coperţi, pixuri, creioane, ascuţitori, penare, culegeri, dicţionare, haine şi flori pentru profesori. Pardon, anul acesta, florile le tăiem de pe listă pentru că ministrul Funeriu a zis că nu vrea festivităţi în prima zi de şcoală. Ci mai degrabă profesorii să facă bine să predea prima lecţie din manual, elevii să-şi ia notiţe conştiincioşi şi să fie numai ochi şi urechi pentru că, nu-i aşa, şcoala e un lucru serios. (Ne aşteptăm la un miting al florarilor, supăraţi că ministrul atentează la afacerea lor, la venitul lor, la profitul lor.)

Dascălii – fericiţi că nu vor mai fi nevoiţi să facă un drum până la primul tomberon pentru a scăpa de povara florilor ofilite. Vor dicta elevilor lecţia despre cerc, despre substantiv, despre polenizarea florilor, cu avânt revoluţionar, mânaţi fiind şi de sentimentul că fac o muncă patriotică, în folosul comunităţii (un fel de Let’s do it, domnule profesor!). Cât despre recompensa financiară, altădată.
Ce contează că profesioniştii din sistem îşi caută un alt job şi la catedră rămân suplinitorii? Trăiască şcoala românească! Ce contează că salariile scad sub pretextul crizei economice? Învăţământul e fundamentul societăţii.
Şi anul acesta s-a constatat că vacanţa mare e, de fapt, extrem de mică, iar cei din minister nu au avut răgazul necesar să conceapă, să propună şi să impună o reformă a sistemului. E ca şi cu drumurile. Preferăm să peticim pe ici, pe colo, în loc să construim autostrăzi şi drumuri rapide. (Şi dacă tot veni vorba de acest subiect, salutăm demisia / demiterea ministrului Berceanu şi tragem nădejdea că de data aceasta Maramureşul va beneficia de un alt tratament.)

A reforma e ca la revoluţie: razi tot şi pui altceva în loc. Şi poate că ar trebui început prin a le reda demnitatea dascălilor, dar, în acelaşi timp, prin a le cere profesionalism şi responsabilitate. Apoi, te apleci asupra programei şcolare, restrângi materiile “de bază”, arunci la gunoi balastul şi introduci materii practice, utile – de exemplu, lecţii de supravieţuire în jungla capitalistă. Iar, în cele din urmă, schimbi stilul de a preda. Elevii nu trebuie să fie reportofoane sau cipuri de stocare a informaţiei. Nu de exerciţii de memorare au nevoie copiii, ci de exerciţii de asimilare prin înţelegerea mecanismului. Dar, cel mai important lucru, total neglijat de sistemul educaţional românesc, este de a le preda elevilor lecţii despre cum trebuie să înveţe. Pentru că diletantismul de pe acest palier e adevărata problemă a sistemului.

Nu ne facem iluzii că toate acestea se vor împlini degrabă. Acolo sus, la minister, altele sunt priorităţile şi ţin de politic – un virus perfid care macină societatea românească.

PS: Voi cum vedeti reforma in invatamantul romanesc?

Nichita Stanescu / ELEGIA INTÂIA / (Inchinata lui Dedal, intemeietorul vestitului neam de artisti, al dedalizilor)

I. El incepe cu sine si sfârseste / cu sine./ Nu-l vesteste nici o aura, nu-l / urmeaza nici o coada de cometa.// Din el nu stra­bate-n afara / nimic; de aceea nu are chip / si nici forma. Ar semana intrucâtva / cu sfera,/ care are cel mai mult trup / invelit cu cea mai strâmta piele / cu putinta. Dar el nu are nici macar / atâta piele cât sfera.// El este inlauntrul – desavârsit,/ si,/ desi fara margini, e profund / limitat.// Dar de vazut nu se vede.// Nu-l urmeaza istoria / propriilor lui miscari, asa / cum semnul pot­coavei urmeaza / cu credinta / caii…// II. Nu are nici macar prezent,/ desi e greu de inchipuit / cum anume nu-l are.// El este inlauntrul desavârsit,/ interiorul punc­tului, mai inghesuit / in sine decât insusi punctul.// III. El nu se loveste de nimeni / si de nimic, pentru ca / n-are nimic daruit in afara / prin care s-ar putea lovi.// IV. Aici dorm eu, inconjurat de el.// Totul este inversul totului./ Dar nu i se opune, si / cu atât mai putin il neaga:// Spune Nu doar acela / care-l stie pe Da./ Insa el, care stie totul,/ la Nu si la Da are foile rupte.// Si nu dorm numai eu aici,/ ci si intregul sir de barbati / al caror nume-l port.// Sirul de barbati imi populeaza / un umar. Sirul de femei / alt umar.// Si nici n-au loc. Ei sunt / penele care nu se vad.// Bat din aripi si dorm – / aici,/ inlauntrul desavârsit,/ care incepe cu sine / si se sfârseste cu sine,/ ne­vestit de nici o aura,/ neurmat de nici o coada / de cometa.//

In mod firesc, ciclul Elegiilor debuteaza cu Legea Cre­atiei, re­pre­­­zen­tata grafic sub forma unui punct. Cu abilitate si inteligenta, Nichita Stanescu rastoarna tabla de valori im­pu­sa de mi­lenii de dogmele religiilor, fara a da ni­ma­nui prilejul de a-l a­cu­za de erezie.

Unii critici au facut analogii cu Cartea intâi (a Ge­nezei) din Ve­chiul Tes­ta­ment, altii au preferat varianta interpretarii din prisma „isto­ricitatii cuvântului”, iar Nicolae Ma­no­lescu a dat o sen­tinta dura: „astfel de versuri nu contin re­pre­zentari concrete”, mo­tiv pentru care l-a ca­talogat pe Nichita ca fiind „un poet ab­strac­tionist”, cu radacini in su­pra­rea­lism.

In opinia noastra, premisa stanesciana este de fac­­­­tura spirituala, insa aceasta nu are ca punct de pornire divinitatea suprema consacrata a religiei crestine – Dum­nezeu -, ci un discurs poetic valoros despre un spirit pur deper­so­nificat. De aceea, el nu poarta nici un nume (sau, cu indulgenta, ar putea purta numele tuturor divinitatilor su­pre­me).

Cei care l-au facut pe Dumnezeu dupa chipul si ase­­ma­na­rea oamenilor au fost misticii. Dat fiind contextul istoric al zamislirii religiilor, putem privi cu ingaduinta acest demers. Insa, in pragul mile­niului trei – ne avertizeaza Nichita – nu mai putem defila cu prapori si icoane in mâini alaturi de un Dumnezeu cu chip de om, ravasit de pasiuni si sentimente.

De aceea, spiritul pur nu are un aspect descriptibil, „nu are chip si nici forma”. Putem spune doar ca el exista cu cer­titudine si se afla atât de aproape de noi, incât cei care descopera pe neasteptate acest lucru se cutremura, caci el este locatarul templului din sufletul fiecaruia. Este esenta lucrurilor vazute si intuite, precum si a legilor statornice din Uni­vers.

Nichita ne invita deci sa re­nun­tam la imaginea unei divi­nitati care ne priveste cu ochii, ne asculta cu urechile si ne vor­beste cu gura, imbracat in haine de epoca, lungi si pur­purii sau dupa moda timpului in care a fost creat fie­care.

„Mai orgoliosi sunt cei care incearca sa atri­buie TOT-ului personalitatile, calitatile, ca­rac­te­rul si atributele lor, acordându-i emotii, sen­ti­mente si ca­racteris­tici omenesti, precum defecte cum sunt: ge­lozia, vanitatea, la­comia si dorinta de ono­ruri. Aces­te idei trebuie indepartate”, ne in­deam­na Ky­balion.

Nichita zice: „Ar semana intrucâtva cu sfera”, dar mai precis „el este (…) interiorul punctului, mai inghesuit in sine decât insusi punctul.” Altfel spus: uni­versul colapsat intr-o boaba de samânta sau samânta nascatoare de alt univers. Tot Nichita spune: „El incepe cu sine si se sfâr­seste cu sine”. Sub semnul acestei ciclicitati cosmice are loc cur­ge­rea timpului. Materia se comprima si expandeaza dupa legi precise intr-un spatiu infinit, iar spiritul pur plu­teste peste aceste ape ale tacerii.

„Dar si cosmosul nu este decât un punct. Traim in interiorul unui punct. Istoria noastra nu este decât is­toria punctului. Ceea ce este inlauntru celui mai in­launtru, si e putin” (Nichita Stanescu, Dues puerilis, Câr­lo­va, vol. Cartea de re­citire, 1972).

El, unicul, afla si omega, „incepe prin a muri”. Iar „ca­­pa­citatea de a reinvia apartine nimicului, ispasit prin punct” (Res­pirari, 1982, p.104).

Dumnezeu moare si renaste o data cu fiecare uni­vers, pro­­cla­mând de fiecare data victoria vietii. Dar nu nea­­parat viata de pe Terra, o planeta din constelatia Calea Lac­tee. De aceea, Dumnezeu nu trebuie identificat cu fe­no­­mene ale na­turii sau cu efecte ale climei de pe Pamânt. Nu e un batrân cu barba carunta calatorind pe nori sau in nave spatiale. Dumnezeu nu e un monarh, nici presedintele vre­unei republici si oa­menii nu sunt sclavii sau slujitorii lui. Dumnezeu nu e patimas, nici razbunator, nici iu­bitor de oameni. Fiintele de pe Pamânt nu-i pot conferi sen­­ti­mentele, obiceiurile, na­zu­intele sau visele lor. Nu exista câte un Dumnezeu pentru fiecare religie si deci nimeni nu-l poate revendica ca pe cel adevarat.Desi exista mai multe religii, Dumnezeu e unul singur – nici cres­tin, nici iudaic, nici musulman, nici budist. Dumnezeu nu e o faptura, nici spirit, nici zeu, nici duh. Nu poate fi definit, nici descris. Nimic din infaptuirile sau gândurile oamenilor sau ale altor fiinte ori miscarea sau nemiscarea lucrurilor fara viata nu pot fi impuse lui Dum­­ne­zeu. Nici Dumnezeu si nici altcineva nu-i poate mântui pe oameni. Pacatul e o inventie tipic omeneasca, data de in­cal­carea unor legi tipic omenesti. Legile universale nu sunt severe, ci in armonie cu cre­atia, dar sunt necrutatoare pentru cei ce le nesocotesc. Nimeni nu poa­te im­piedica producerea unui efect, o data ce cauza a fost de­clansata. Sufletul omului, dupa moartea trupului, nu ajunge intr-o im­pa­ratie a lui Dumnezeu, unde traieste vesnic, fie in Iad, fie in Rai. Si su­fletul nu se reincar­neaza pentru a se intoarce pe Pa­mânt, nici intr-un alt om, nici in vreun animal sau planta. Cu toate acestea, atât oamenii, cât si animalele, cât si plantele au spirit. El nu poate fi contestat decât din rea-vointa. Dumnezeu e spirit numai in masura in care ad­mitem ca legile universale au un spirit al lor, indescriptibil: „Nu are chip si nici forma; de vazut nu se vede”. Nu are nici macar nume.

Intr-un volum ulterior, Nichita va exclama: „Aleph! Iata punc­tul din care se vede sensul intregului” (Aleph la puterea Aleph, vol. Laus Pto­lemaei, 1968). Stiind ca Aleph, in traditia ebraica era inteles ca „de­numire esoterica data di­vinitatii” (Stefania Mincu, 1987), presupunem ca Nichita a preferat aceasta de­nu­mire din simpatie fata de litera A.

Apogeul acestei viziuni se regaseste in volumul Ne­­cuvintele (1969), când Nichita constientizeaza valoarea me­sajului din prima ele­gie, afirmând: „eu l-am facut pe Dum­nezeu vizibil”, chiar daca pentru aceasta operatie a utilizat un lant de negatii: „Eu sunt cel care a dat mar­turie / pentru exis­tenta lui Dumnezeu./ Eu sunt cel care am dat mar­turie / de neexistenta lui Dumnezeu, pentru ca / eu l-am facut pe Dum­nezeu vizibil.// Eu sunt facut de Dumnezeu, pentru ca / eu l-am facut pe Dum­nezeu” (Cine sunt eu? Care-i locul meu in cosmos?, vol. Ne­cu­vintele, 1969).

Cu siguranta ca expresia biblica „La inceput a fost Cu­vântul…” (Cartea Genezei) a constituit una din temeliile pe care Nichita si-a edi­ficat arta poetica. Mai târziu, relatia intemeiere – cuvânt – dumnezeu a topit distanta dintre no­tiuni, supra­punându-le, precum Omul-fanta isi lipea retina ochiului de obiecte: „Cu­vân­tul ne-ar salva, poate, dar / el e dumnezeu, si / de la inceputuri nu se mai intruchipeaza / in fapturile ce­le vii” (Cele patru coerente fundamentale, vol. Ope­re imperfecte, 1979).

Altfel spus: „Cuvintele sunt fiinte vii, nu ele au fost la ince­putul lumii, n-au creat ele lumea, ci lumea le-a cre­at” (Respirari, 1982, p.165).

Ras­turnarea valorilor nu s-a facut treptat in opera lui Ni­chita, ci dintr-o data, in 1966, in volumul “11 Elegii”. Avem de a fa­ce cu un veritabil sistem fi­lo­sofic, codi­ficat in versurile acestui vo­lum si nu doar cu simple pu­se­uri de meditatii sau expuneri de idei.

Vezi integral vol. Nichita in Maramures

Singura şansă a elevului de azi pentru ca mâine, când va fi adult, să se bucure de un concediu cât o vară, este să se facă parlamentar. La drept vorbind, nici nu e aşa de greu şi nu ţine absolut deloc de performanţele şcolare reale – că cele fictive, pe hârtie, se pot cumpăra cu bani. E nevoie doar de o nuanţă verde de tupeu (ca să nu-i spunem nesimţire), un carnet de partid, nişte lipitori de afişe şi un sac cu bani.

Parlamentarii români s-au întors de ieri la serviciu cu un chef nebun de lucru. Rectific: cu un chef nebun de a încasa lunar sutele de milioane de lei pentru care nu prestează nicio activitate în folosul comunităţii. Singura lor precupare nu e nici remanierea guvernamentală (anunţată de putere) şi nici moţiunea de cenzură (pe care o va iniţia opoziţia), ci răspunsul la întrebarea: cine e Albă ca Zăpada?
Interesul e aproape obsesiv, ştiindu-se că imaculata şi neprihănita domniţă şi-a propus să îi farmece pe români la viitoarele alegeri parlamentare, cu o strategie nou-nouţă, nemaiauzită şi nemaivăzută. Şi, cum orice Albă ca Zăpada are nevoie de un batalion de pitici care să-i poarte trena, parlamentarii nu ar ezita să-şi trădeze formaţiunile politice din care fac parte în prezent, dacă asta le-ar asigura un nou mandat bogat în privilegii.
Adevărul e că parlamentarii au rămas nişte copii care citesc basme cu voce tare, care scriu compuneri (despre care ei spun că sunt legi) şi care, încă, iau vacanţă la sărbătorile mari şi vara.
Profesorii le dau note (din patru în patru ani), unii rămân repetenţi, dar ne pricopsim cu alţii, mai neastâmpăraţi şi mai flămânzi. Din când în când, se schimbă şeful clasei. De fapt, toţi vor să fie “şeful clasei”, din pricina perspectivei şi a privilegiilor suplimentare.
E greu de crezut că în viitorul apropiat clasa politică românească îşi va recâştiga credibilitatea.

Materiale selectate si publicate in editia print a cotidianului Glasul Maramuresului (luni, 30 august):

- Copil fiind, pelerinam pentru o vata pe bat (http://blogu.lu/adidragos);
- Cei sapte ani de-acas`: a fi „cuminte” (http://blogu.lu/adidragos);
- Ce v-am facut? (http://baimareanul.blogspot.com);
- Let’s do it! (http://baimareanul.com);
- Soferie, soferie (http://florinbuda.wordpress.com);

http://www.glasulmaramuresului.ro/main.php?show=25&lang=ro&name=Tineret

Tineret

■ Baia Mare (1972) Monografia municipiului Baia Mare, vol. I, Consiliul Popular al municipiului Baia Mare, 1972, 567 p.; autori: Aurel S. Feştilă, Ioan I. Pintilie, Ioan I. Co­dariu, Ioan V. Sabău, Valeriu Achim. Coordonator conf. univ. dr. Mi­trofan Boca. I. Caracterizarea fizico-geografică (Aşezare, Relief, Climă, Hi­­drografie, Sol, Vegetaţie, Faună), II. Istoricul municipiului Baia Mare; III. Orga­nizarea şi structura oraşului Baia Mare; IV. Economia oraşului Baia Mare şi evoluţia ei istorică (Mineritul, Agricultura, Meş­teşugurile şi breslele, Călători străini despre Baia Mare); V. Dezvol­tarea culturii şi artei. Rezumate în limba en­gleză, franceză, germană, rusă. Lucrarea a fost editată la aniversarea a 625 de ani de la atestarea documentară a municipiului Baia Mare. Se preconiza apariţia a încă două volume. „Prima lucrare de acest gen, cu caracter monografic, a apărut în 1965”. (Baia Mare – schiţă monografică, de Octavian Ban­du­la), în Pagini maramureşene, Baia Ma­re, 1966. „Lucrarea concepută de noi cuprinde trei volume: volumul întâi tratează dezvoltarea societăţii omeneşti pe teritoriul municipiului Baia Mare din cele mai vechi timpuri şi până la revoluţia burghezo-democratică din 1848. Al doilea volum va aborda evenimentele social-politico-eco­no­mice şi culturale de la 1848 până la 1944, iar volumul al treilea va înfă­ţişa municipiul Baia Mare în plină construcţie socialistă”, (cuvânt înainte – „autorii”).

■ Băiuţ (2003) Băiuţ, schiţă monografică, 2003, (700 de ani), Primăria comunei Băiuţ. Lucrare coordonată de Victor Vaum, 44 p. („broşură de uz intern”). Ani­ver­sarea a 700 de ani de activitate minieră la Băiuţ. „Lucrarea de faţă îşi propune să prezinte, în mod sintetic, perso­na­litatea economică şi spirituală a localităţii şi zonei miniere Băiuţ, din bazinul metalifer Maramureş, din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre…” I. Cadrul geografic; II. Din istoricul localităţii şi al zonei până la Marea Unire din Decembrie 1918; III. Aspecte ale dezvoltării eco­no­mico-sociale între anii 1918-1989; IV. Anii de după Revoluţia din De­cembrie 1989. Anexe.

■ Băseşti (1995) Pop-Bistriţeanul, Irineu, Băseştiul şi ilustrul său bărbat George Pop, Editura Carpatica, Cluj-Napoca, 1995, 157 p.; lucrare realizată cu prilejul împlinirii a 160 de ani de la naşterea lui George Pop de Băseşti. I. Istoria Băseştiului (Cadrul geografic şi istoric, Câteva repere istorice, Istoria Băseştiului, după Silaghi Gligor, Mărturii „de la lume adunate”; II. Tradiţie şi spiritualitate etnică în satul de sub Codru (Fizionomia morală a băseşteanului, Ocupaţia şi traiul, Gospodăria ţărănească, Portul po­pular, Arta populară decorativă, Spiritualitate populară şi zestrea obi­ceiurilor, Datini şi obiceiuri, Folclor religios şi laic, Obiceiuri păgâne şi superstiţii); III. Biserica din Băseşti; IV. Şcoala din Băseşti; V. George Pop de Băseşti; VI. Anexe. (O monografie în viziunea unui episcop-vicar, amendată de subiec­ti­vismul profesiei).

■ Băseşti (2000) Băinţan, Valentin, Băseşti – „Mica Romă” de sub poalele Codrului, Editura Cy­bela, Baia Mare, 2000, 578 p. Lucrare întocmită cu prilejul ani­versării a 165 de ani de la naşterea marelui om de cultură naţional George Pop de Bă­seşti. (În realitate este o lucrare istorică – Istoria Transilvaniei şi a României văzută din prisma elementului latin şi a activităţii lui George Pop de Bă­seşti. Lucrarea se rezumă la două componente: istorie şi religie. Date despre comuna Băseşti aflăm prea puţine, la fel elementele de etno­grafie).

■ Bârsana (1979) Lenghel-Izanu, Petre, Daina mândră pân Bârsana (Schiţă mono­grafi­că), Cen­trul de Îndrumare a Creaţiei Populare şi a Mişcării Artistice de Masă, Asociaţia fol­cloriştilor şi etnografilor din judeţul Maramureş. Colecţia Câte flori pe Iza-n sus; sub îngrijirea lui Augustin Cosmuţa şi Nicoară Timiş, Baia Mare, 1979. I. Cadrul natural; II. Istoricul comunei; III. Populaţia; IV. As­pec­te etno­gra­fice; V. Situaţia economică; VI. Administraţia, justiţia şi manifestări politice; VII. Aspecte cultural-educative; VIII. Manifestări spirituale (Da­ti­ni şi obi­ceiuri străbune, Obiceiuri tradiţionale familiale, Obiceiuri de pes­te an, Dan­suri, Fol­clor muzical, Graiul). Anexe. (Folclor literar. Poe­zia lirică – hori sau doine. Balade. Poezia obiceiurilor. Basme, legende, snoave. Proverbe, zicători, ghici­tori. Jocuri de copii. Folclor muzical). În total 422de texte. Postfaţă de Mihai Dăncuş (p. 254-260): Iniţial, Monografia comunei Bârsana a fost concepută după cerinţele şi în spiritul liniilor directoare ale Şcolii Sociologice de la Bucureşti. Lucrarea, în prima fază, a fost terminată în anul 1938 (…). După Eli­be­rare, autorul res­tructurează lucrarea, o aduce la zi. În anul 1958, o prezintă la un con­curs de monografii şcolare…, fiind distinsă cu premiul II pe ţară şi pro­pusă spre publicare. Prof. dr. doc. M. Pop o susţine cu căldură: „Mono­grafia prezentată de tovarăşul Petre Lenghel-Izanu este o realizare remar­cabilă şi susţin cu toată căldura publicarea ei”. (p. 259)

■ Boiu Mare (2005) Zah, Gheorghe, Lenghel, Doina, Marian, Valerian, Boiu Mare, judeţul Mara­mureş, Legendă şi adevăr (file de istorie), Editura Roprint, Cluj-Na­poca, 2005, 385 p. I. File din istoria Maramureşului; II. Monografia şi etnografia localităţii Boiu Mare (Cadrul geografic şi istoric, Evoluţia demografică, Şcoala în sat, Ocu­paţii tradiţionale, Meşteşugurile, Gospodăria ţără­nească, Locu­inţa ţărănească, Portul popular, Obiceiurile); III. Ge­nealogia fami­lii­lor stabilite în sat. Glosar. Anexe (hărţi, schiţe, situaţii).

■ Borşa (2000) Mihali, Nicoară, Timiş, Nicoară, Cartea munţilor. Borşa, Schiţă monografică, Editura Fundaţiei Culturale Zestrea, Baia Mare, 2000, 394 p. I. Personalităţi despre Borşa; II. Aşezare geografică; III. Trecutul istoric; IV. Personalităţi – viaţa culturală; V. Etnografie; VI. Ocupaţii; VII. Pădu­rile; VIII. Viaţa şcolară; IX. Religia; X. Medicina; XI. Turismul şi emi­gra­ţia. Etnografiei şi folclorului îi sunt dedicate 111 pagini: Casa şi gospodăria, In­dustria casnică, Portul popular, Obiceiuri la naştere, Nume de botez, Poezia nunţii, Înmormântarea ca spectacol, Sărbătorile de iarnă, Bo­boteaza, Obiceiuri de Paşti, Obiceiuri de şezătoare, Sânzâienele, Hora la Prislop, Dansurile, Graiul, Toponime, Dealuri şi văi, Legende şi po­veşti fantastice (8 texte).

■ Coltău (1994) Ghidul localităţii Coltău (Koltói Kalauz), Editată de Societatea Culturală Misz­tótfalusi Kis Miklós, Baia Mare, 1994, Caietele Emke, nr. 4, 45 p. Despre aşezarea geografică. Date din trecutul localităţii Coltău – Cătălina (1405-1920), Momente importante din viaţa lui Teleki Şandor, Petöfi la noi, Amintiri din Coltău, Plimbare prin Coltău. Autori: Metz József, Oszóczki Kálmán, Sebõk Mihály, Soltz László, Varga Károly; 45 pagini + ilustraţii alb-negru şi harta regiunii.

■ Cuhea (2005) Ţelman, Ion, Mariş-Dăncuş, Ioana, Faiciuc, Elisabeta, Cuhea în istoria şi cultura Maramureşului, Editată de Muzeul Maramureşului, Sighetu Mar­maţiei, Aso­ciaţiunea pentru Cultura Populară Română din Mara­mureş, 2005, 364 p. + planşe color. Lucrarea apare în colecţia Monografii săteşti din Maramureş; coor­do­natorul seriei şi redactor responsabil dr. Mihai Dăncuş. Istorie – Dumitru Andreica, Daniel Fargacs; Patrimoniu etnografic – Nico­leta Nemeş, Mirela Borz; Patrimoniu lingvistic – Elisabeta Faiciuc. I. Istorie, II. Patrimoniu etnografic (Despre aşezare, Meşteşuguri ar­tis­tice, Gos­podărie, Arhitectură tradiţională, Portul popular, Obiceiuri tra­di­ţionale, Alte fapte de cultură specifice satului, III. Patrimoniu lingvistic (Par­ti­cu­larităţi ale graiului local, Texte dialectale de limbă veche). Glosar. Anexe (texte) – Folclorul obiceiurilor din ciclul familiei, Strigături şi cântece la nuntă, Cântece şi versuri după mort.

■ Culcea (2005) Radu, Vasile, Culcea (1405-2005), Editura Mega, Cluj-Napoca, 2005, 74 p. Din istoria ţării Chioarului, Aşezarea geografică a satului, Numele sa­tului Culcea, Momente din istoria satului Culcea, Instituţiile satului, Ocu­paţiile tradiţionale, Graiul local, Onomastica satului. (O lucrare mo­destă).

■ Cupşeni (1996) Bilţ, Valeria, Literatura şi obiceiurile vieţii de familie din Maramureş, Editura Grai şi Suflet – Cultura naţională, Bucureşti, 1996, 131 p. I. Cadrul istorico-geografic şi etnografic al satului Cupşeni; II. Folclorul obi­ceiurilor vieţii de familie (naşterea, nunta, înmormântarea); III. Anexe (Influenţe folclorice reciproce între zonele etnografice Ţara Lăpuşului şi Ţara Chioarului). (Studii de mică întindere, chiar telegrafice, cu caracter etnografic, înso­ţite pe alocuri de texte poetice. Ponderea o cuprinde anexele: texte pu­bli­cate de-a val­ma şi un studiu comparativ (Lăpuş/Chioar). Titlul cărţii e pompos. În realitate este o monografie subţire cu caracter etnografic a localităţii Cupşeni). La ori­gine – lucrare de licenţă sub îndrumarea profesorului Nicolae Bot la Uni­ver­sitatea din Cluj-Napoca.

■ Curtuiuşu Mare (2002) Selinc, Roxandra, Zah, Gheorghe, Tuns, Zamfira, Monografia satului Cur­tuiuşu Mare, judeţul Maramureş, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2002, p. 356. I. Principalele aspecte ale istoriei poporului român şi ale Tran­silvaniei; II. Monografia şi etnografia satului Curtuiuşu Mare (Cadrul geo­grafic şi isto­ric, Evoluţia demografică, Biserica şi şcoala, Ocupaţii tra­diţionale, Meşte­şuguri, Gospodăria ţărănească, Locuinţa, Postul, Obi­ceiuri); III. Genealo­gia familiilor stabilite în sat. Glosar. Anexe. (Aspectele etnografice sunt descrise sumar, expeditiv, fără a avea o valoare documentară deosebită).

■ Dragomireşti (1998) Faiciuc-Dobozi, Elisabeta, Dragomireşti, străveche vatră maramureşeană, Edi­tura Dragoş Vodă, Cluj-Napoca, 1998, 414 p. În capitolul Viaţa tradiţională – calendarul tradiţional, meteorologia po­pu­lară, gospodăriile ţărăneşti, construcţii obşteşti şi populaţia, cât şi graiul, ocupaţiile, aspectele culturale, învăţământ. Sunt cercetate obi­ceiurile de Crăciun, Anul Nou, Sângeorz, Paşti, Ispas, Rusalii, Sânzâ­iene, Sfânta Maria Mare, Sânmedru etc. „În total, o mono­grafie model”. (I. Datcu, Dicţionar etnologic român, III, 2001). I. Cadrul natural; II. Cadrul istoric; III. Viaţa tradiţională – Modul tra­diţional de organizare, Mentalitatea geografică populară; Calendarul tradiţional şi meteorologia populară. Gospodării ţărăneşti, Construcţiile obşteşti, Po­pu­laţia, Medicină populară, Postul, Sistemul de deno­mi­naţie personală. Graiul, Ocupaţiile, Aspecte culturale – Ma­nifestări populare prilejuite de datele calen­daristice; consideraţii asupra culturii populare (Arta po­pu­lară locală, Fol­clorul); Muzica instru­mentală. Folclor muzical; Tra­diţia populară religioasă. Anexe (Glosar dialectal, rezumat în limba franceză). Conţine de asemenea, fotografii-document (cu caracter etnografic) de­se­ne, schiţe, hărţi, precum şi genealogia voievozilor din secolul al XIV-lea). Capitolul Viaţa tradiţională cuprinde 250 de pagini – o ade­vărată mono­grafie etnofolclorică a localităţii Dragomireşti. Conţine nume­roa­se texte folclorice. Glosarul dialectal este o bijuterie. (O monografie-model, scrisă după toate rigorile ştiinţifice de un spe­cia­list adevărat).

■ Duruşa (2001) Zah, Gheorghe, Monografia satului Duruşa, judeţul Maramureş, Editura Rom­sver, Cluj-Napoca, 2001, 179 p. Structura clasică. „Animat de dorinţa de a întocmi monografia pentru fiecare sat com­ponent al comunei Valea Chioarului, precum şi dragostea şi ataşa­mentul faţă de acest sătuc, pe cale de dispariţie, m-a determinat a scrie această carte,” afirmă autorul.

■ Fărcaşa (2004) Prof. Ionele, Gheorghe, Iacob, Gheorghe, Covaciu, Lucica, Monografia co­mu­nei Fărcaşa, f.e., 2004, 128 p. (format A4). I. Cadrul geografic; II. Evoluţia istorică; III. Contribuţii locale la marile eve­nimente istorice româneşti; IV. Populaţia; V. Învăţământul; VI. Viaţa culturală şi sportivă; VII. Dimensiuni etnografice şi folclorice; VIII. Reli­gia; IX. Realizările şi perspectivele locale. Capitolul dedicat etnografiei şi folclorului însumează 26 de pagini şi cu­prinde ciclurile vieţii de familie, obiceiuri de peste an, respectiv or­gani­za­rea satelor, arhitectura şi portul – descrierile sunt curate, de bun simţ, comparative (tre­cut-prezent) şi sunt însoţite de fotografii.

■ Fericea (2002) Zah, Gheorghe, Burde, Ioan, Pîrvu, Ludovica, Monografia satului Fericea, ju­deţul Maramureş, Editura Romsver, Cluj-Napoca, 2002, 234 p. I. Scurt istoric al poporului român şi al Transilvaniei; II. Monografia geo­grafică şi istorică a satului Fericea; III. Genealogia familiilor stabilite în sat. Anexe.

■ Ieud (1995) Vetişanu-Mocanu, Vasile, Cartea Ieudului, Editura Convex, Oradea, 1995, 228 p., (format A4). I. Îndemnuri către cunoaşterea Ieudului (Toponimia locului, Dovezi ar­he­ologice, Onomastica ieudeană); II. Ieudul legendar şi istoric (Do­cumente tradiţionale orale, Mărturii istorice scrise, Vremurile voie­vo­dale, Ieudul în evenimentele istorice naţionale); III. Ieudul – vatră de civilizaţie şi cultură (Tradiţii de viaţă materială – Composesoratele, Aşe­zări şi gospodării, Casa ieudeană, Ocupaţiile, Meşteşuguri, Portul, Tra­diţii de viaţă spirituală, Obi­ceiuri – la naştere, la nuntă, la înmor­mântare, de muncă şi obiceiuri calen­daristice, pastorale, Strânsul ne­poatelor, Obi­ceiul colindatului); IV. Oamenii Ieudului; V. Cărturari ro­mâni şi străi­ni despre Ieud; VI. Întâmplări (neo­biş­nuite) la Ieud; VII. Anii suferinţei 1940-1944; VIII. Ieudul după al Doilea Război Mondial; IX. Codicele de la Ieud. Anexe (11 texte folclorice, răspunsuri la unele întrebări din Chestionarul istoric a domnului Den­susianu, Bucureşti, 1893, culese din gura bătrânilor necărturari din Ieudul Marmaţiei de Petre D. Bilţiu, învăţător – fragment. (O lucrare bună, valoroasă şi consistentă; poate un pic prea concisă).

■ Lăpuşul românesc (1997) Paşca, Vasile Viorel, Lăpuşul românesc (1231-1848). Monografie. Editura Mica Doris, Târgu Mureş, 1997, 130 p. Prefaţă de Vasile Latiş. O lucrare cu caracter pur istoric despre o localitate lăpuşeană (Lăpuşul în izvoare istorice, Urme preistorice, Maghiarii în Ţara Lăpuşului, Cetatea Cicea şi Lăpuşul, Iobăgia în Ţara Lăpuşului, Generaţia de la 1818, Anul 1848).

■ Merişor (1993) Merişor ’93, – 500 de ani de atestare documentară scrisă; 145 de ani de la re­voluţia de la 1848, Merişor, august 1993. Pliant de 16 p. alcătuit de Augustin Micu, cu ocazia sărbătorii Fiii Satului, 21-22 august 1993). Con­ţine date mo­nografice (cronologie).

■ Mesteacăn (1994) Col.(r) Zah, Gheorghe, Cartea satului Mesteacăn, f.e, 1994, 324 p. Monografia şi etnografia satului Mesteacăn; I. Cadrul geo­grafic şi istoric; II. Ocupaţii tradiţionale; III. Meşteşuguri; IV. Gospodării ţără­neşti; V. Lo­cuinţa ţărănească; VI. Portul popular; VII. Obiceiurile (de iarnă, de pri­mă­vară, fa­miliale, ocazionale); VIII. Manifestări etno­gra­­fice contempo­rane. Glosar. Ge­nealogia familiilor stabilite în sat. Ane­xe. Cartea a fost scrisă în anii de după Revoluţie când exalta în Tran­silvania un spirit naţionalist, fapt care, din păcate, se resimte în paginile lucrării. De altfel, în prefaţă, autorul afirmă: „Am considerat, de ase­me­nea, necesar ca lucrarea să aibă ca scop şi informarea cititorului des­pre unele curente revizioniste, antiromâneşti, adresate în special Tran­sil­vaniei şi încercărilor de-a lungul anilor de a maghiariza populaţia tran­silvană şi cea a locuito­rilor din satul Mesteacăn.” (Categoria monografiilor diletante).

■ Moisei (2000) Coman, Gheorghe, Moisei, străveche vatră românească, Editura Limes, Cluj, 2000, 226 p. Istoricul comunei Moisei (prima menţiune documentară, ve­chimea şi ori­ginea), Cadrul natural, Clima, Populaţia, Situaţia eco­nomică, Dotări social-culturale, Învăţământ şi cultură, Unităţi pentru ocrotirea sănătăţii, Monu­mente istorice, Instituţii de cultură, Lucrări de echipare edilitară, Monu­mente ale naturii, Nivelul de viaţă al locuitorilor. Un capitol distinct Datini, obiceiuri şi folclor (50 p.) – descriere etno­grafică sumară. Anexă (texte folclorice), Glosar. „O monografie de ansamblu a Maramureşului nu poate fi concepută fără a fi întocmite, în prealabil, monografii sociologice şi folclorice ale satelor ma­ra­mureşene”, afirmă autorul în Argument. „Modestă, fără pretenţia că ar fi o monografie completă…”. (Se simte un vag stil marxist).

■ Moisei (2004) Coman, Gheorghe, Moisei – vatră românească, ediţia a II-a, revăzută şi adă­u­gită. Cu un cuvânt înainte de Mircea Petean, Editura Limes, Cluj-Na­po­ca, 2004, 234 p.

■ Prislop (2004) Col.(r) Zah, Gheorghe, Monografia satului Prislop, judeţul Maramureş, Editura Ro­print, Cluj-Napoca, 2004, 345 p.

■ Rohia (1994) Birdaş, Emilian, Satul şi mănăstirea Rohia din Ţara Lăpuşului, judeţul Ma­ra­mureş. Studiu monografic, Editura Diacon Coresi, 1994; 266 p.; Emili­an Birdaş, fost episcop de Alba Iulia (1975-1990), episcopul Caran­sebeşului, membru de onoare al Academiei Române. Ţara Lăpuşului, Cadrul geografic, Rohia, aspecte etimo­logice, Din trecutul satului Rohia, Aspecte demografice şi edilitare, Din viaţa economică a satului, Viaţa bisericească a Rohiei, Şcoala şi în­vă­ţământul, Graiul şi portul, Coor­donate etnografice, Mănăstirea Sfân­ta Ana – Rohia, Spiritua­litatea Rohiei. (Deşi are o puternică tentă ecleziastică, lucrarea este bine documentată şi bine scrisă; chiar dacă aspectele etnografice sunt des­crise sumar, inte­resant e capitolul despre grai şi despre spiritualitatea Rohiei, res­pectiv textele fol­clo­rice).

■ Mai există: Gherman, Corneliu, Materiale pentru Monografia satului Rohia, (Manuscris. Lucrarea se află la parohia ortodoxă din satul Ro­hia).

■ Rona de Jos (2005) (Pr. prof. dr.) Bota, Ioan M., Rona de Jos – Maramureş. Prezentare mono­gra­fi­că, Editura Viaţa Creştină, 2005, Cluj-Napoca, 254 p. Istoricul Ronei de Jos, Aşezarea geografică, Starea economică, Po­pulaţia, Viaţa politico-administrativă, Biserica, Învăţământul, Activităţi cul­­tural-ar­tistice, Creaţia artistică populară, Cimitirele, Eroii satului morţi în război, Glo­sar lexical. Capitolul Creaţia artei populare (p. 119-199) conţine: Obiceiuri legate de că­sătorie, Petrecania, Botejunea, Hora, Colinde, Balade, Alte creaţii populare, Legende, Descântece, Cimilituri, în total o colecţie de 137 de texte (poezie populară, legende şi basme) – se menţionează numele infor­matorului, vârsta şi uneori anul culegerii.

■ Rozavlea (2002) Caia, Gheorghe, Caia, Daniela, Rozavlea din Ţara Maramureşului, Editura Da­cia, Cluj, 2002, 146 p. Caracteristici fizico-geografici, Istoricul locului (etimologie, legenda loca­lităţii), Populaţia (toponimie, particularităţile graiului local), Organi­zarea poli­tico-administrativă, Viaţa spirituală (cultura, etnografia şi fol­clorul, învă­ţământul, activităţi culturale, viaţa religioasă). Oamenii de seamă ai localităţii, Satul în viziunea contemporanilor. Capitolului „Etnografie şi folclor” i se dedică 48 de pagini şi cuprinde referiri despre gospodăriile ţărăneşti, portul popular, obiceiuri de peste an, obiceiuri tradiţionale fa­miliale, literatură populară. Lucrarea apare în cadrul programului cultural Monografii ale loca­lităţilor din Maramureş, iniţiat de Biblioteca Judeţeană Petre Dulfu Baia Mare în anul 2001. „Împreună cu doamna Laura Temian, am gândit un program cultural complex care să aibă ca finalitate editarea mono­grafiilor loca­lităţilor din judeţul Maramureş (…). Aşadar, bibliotecarii co­munali din Ma­ramureş au pornit în anul 2001 această nobilă mi­siune. Primul care a reuşit să finalizeze cercetarea este bibliotecarul din Ro­zavlea”. (Teodor Arde­lean, în cuvânt înainte). I. Cadrul natural; II. Istoricul comunei şi al bisericii; III. Po­pulaţia; IV. Dez­voltarea economică a comunei şi ocupaţiile populaţiei; V. Tradiţie şi moder­nism în Săcel (Portul, Arhitectura şi ornamentarea caselor); VI. Obiceiuri şi folclor (p. 177-234) – Ciclul vieţii, Obiceiuri de peste an, Obiceiuri tra­diţi­onale, credinţe şi folclor legate de ocupaţiile săcelenilor, Cântece din folclorul săcelean (16 texte) – unele de o cali­ta­te îndo­ielnică.

■ Săcel (2000) Grad, Elena, Săcel, vatră de istorie şi civilizaţie maramureşeană, Editura So­cietatea Culturală Pro Maramureş Dragoş Vodă, Cluj-Napoca, 2000, 328 p.; Colecţia Monographica nr. 5.; Cuvânt înainte de conf. dr. Geor­ge Petrescu. Examinare culturală a civilizaţia comunei în parametrii lor tradiţionali şi mo­derni. Folclorul îşi păstrează formele sale tradiţionale, pe care au­toarea le reproduce la toate capitolele: căsătorie, naştere, moarte, sărbători de peste an. (I. Datcu, Dicţionar etnologic român, III, 2001, p. 74-75).

■ Săpânţa (1998) Pop, Gheorghe, Săpânţa cea dreaptă ca bradul, f.e. f.a., Tipografia Moment, Baia Mare, (1998), 290 p. I. Repere geografice (Maramureşul, Săpânţa); II. Date istorice; III. Gu­lagul comunist; IV. Atentat la mândria Săpânţei şi a Maramureşului voievodal (episodul Toader Şteţco); V. Cultura populară (Legenda comunei Săpânţa, Oamenii şi portul, Meşteşuguri populare, Poem liric poporan, Tradiţii şi le­gendă, Credinţe şi snoave, Ghicitori, Descântece, Strigături, Bocete, Cântece populare, Balade, Poezia de dragoste, ali­nare); VI. Cultura bise­ri­cească. Capitolul Cultura populară e destul de consistent (p. 152-252), dar ma­jo­ritatea textelor folclorice sunt reproduse din Tache Papahagi, 1925.

■ Săliştea de Sus (2003) Înv. Chiş-Bloju, Simion V., Săliştea de Sus. Monografie. Editura Echim, Si­ghetu Marmaţiei, 2003, 222 p. I. Coordonate geografice; II. Toponimia; III. Repere istorice; IV. Nea­muri; V. Şcoala; VI. Momente ale dezvoltării culturii; VII. Biserici, culte, secte; VIII. Structura socială; IX. Agricultura; X. Viaţa politică; XI. Co­merţul; XII. Rezistenţa împotriva ordinii de stat; XIII. Activităţi medico-sanitare; XIV. Activităţi sanitar-veterinare; XV. Aspecte etnografice (7 p.) – Aşezare, gospodării, instalaţii ţărăneşti, industrie casnică, portul popular; XVI. Datini şi obiceiuri; XVII. Prăbuşirea tradiţiei; XVIII. Inte­lec­tualii – fii ai comunei; XIX. Prestări servicii; XX. Primejdii şi su­ferinţe; XXI. Pagini de folclor (1 p.); XXII. Modernizarea comunei. Anexe. O carte cu un sumar bogat, dar informaţii îndoielnice, relatare subiec­tivă a evenimentelor. Limbaj de lemn şi îndoctrinare ideologică (de pildă la capitolul Partide politice, PCR-ului i se alocă 12 pagini în timp ce celorlalte partide nu li se alocă decât 1-2 pagini). „Nu am pretenţia de a fi scris o monografie completă, fără greşeli. Nu am pretenţia nici că am respectat cerinţele istoriografiei moderne. Nu mă deran­jează nici invidia cumplită a unora sau indiferenţa altora, nici faptul că unii o contestă…” (O carte în cel mai pur stil diletantist).

■ Seini (2003) (Preot) Pop, Gheorghe şi (prof.) Pop, Tomel, Cartea cetăţii Zinir, Monografia oraşului Seini, Editura Enesis, Baia Mare, 2003, 446 p. Cetate de margine de lume, Aşezare geografică, climă, floră, faună, To­po­nimie, Istoria Seiniului, Mărturii arheologice, Istoria Parohiei Orto­doxe Seini, Şcoala confesională, Personalităţi de ieri şi de azi ale Seiniului, Bi­serica Unită cu Roma din Seini, Viaţa bisericească a cul­tului catolic şi reformat, Scurt istoric al localităţii Săbişa şi Viile Apei, Probleme de etnografie şi folclor românesc în Seini (Portul, Produse ale artei populare, Datini, obiceiuri). Glosar.

■ Seini (2004) Mădăian, Mircea Ovidiu, Seini. Aşezare la răscruce de drumuri. Monografie. Edi­tura Enesis, Baia Mare, 2004, 193 p. Aşezare geografică, Scurt istoric, Relieful, Clima, Vegetaţia, Fauna, Religia, Organizaţii administrative, Economia, Cultura plantelor, Indus­tria, Trans­portul, Exportul, Turismul, Conser­varea naturii. (Nu conţine ele­mente de cul­tură populară). (Lucrarea a fost redactată în 1974, dar n-a fost posibilă publicarea ei. „Fatal­mente, monografia poartă pecetea anilor când a fost elaborată.”)

■ Suciu de Sus (1997) Pop, Nelu, Suciu de Sus – vatră românească milenară, Editura Proema, Baia Mare, 1997; 168 p.; Istorie (de la epoca străveche la epoca modernă; Pintea Viteazul – faptele şi vitejia sa în satele Ţării Lăpuşului; Suciu de Sus în timpul Unirii din 1 De­cembrie 1918; în timpul dictatului de la Viena; în pe­ri­oa­da comunistă etc.); Învăţământul, cultural şi instituţiile bancare; Ele­mente de etnografie, folclor; populaţia satului de-a lungul timpului; Câ­teva date demografice.

■ Şieu (2000) Bota-Vlad, Năstaca, Şieul Maramureşului, legendar, istoric şi tradiţional, Edi­tura Solstiţiu, Satu Mare, 2000, 220 p. Monografia acordă un spaţiu extins tradiţiilor de viaţă materială, obi­ceiuri legate de momentele importante din viaţa omului şi cele legate de sărbă­torile de peste an, creaţiei populare şi tradiţiilor religioase. (v. I. Datcu, Dicţionar etnologic românesc, III, 2001, p. 28).

■ Şişeşti (1998) Băinţan, Valentin, Şişeştii părintelui dr. Vasile Lucaciu, Editura Cybela, Baia Mare, 1998, 411 p. O carte de exaltare patriotică, uşor naţionalistă. Cartea este un pretext de excurs istoric, subiectiv prin excelenţă. Conţine prea puţine elemente refe­ritoare la istoria şi cultura localităţii Şişeşti (vezi capitolele Monumente din trecuta şi prezenta istorie a Şişeştilor, Despre tradiţia locului, Din superstiţiile satelor de pe Fis­culaş, Momente din istoricul învăţământului zonal, Corul şişeştenilor), spaţii mult mai generoase sunt oferite persona­lităţii lui Vasile Lucaciu.

■ Şişeşti (2003) Şişeşti – vatră străbună, Asociaţia Renaşterea Şişeşteană (Colectiv de redacţie: Gavril Babiciu – preşedintele Asociaţiei Renaşterea Şişeş­tea­nă, Lucia Pop – şef secţie Istorie, Muzeul Judeţean; Gabriela Maria Liahovici – membră a Asociaţiei). Lucrările primului simpozion, 17 au­gust 2002. Editată de Biblioteca Judeţeană Petre Dulfu, Baia Mare, 2003, 212 p. Volumul însumează studiile şi comunicările ştiinţifice susţinute în cadrul simpozionului Şişeşti – vatră străbună – 17 august 2002. Comunicările compun o schiţă monografică a localităţii Şişeşti: Descoperiri arhe­ologice şi numismatice în zona Şişeşti, Câteva aspecte inedite pri­vind Şişeştii şi familia Lucaciu, Monumente din Şişeşti, Manuscrisele de la Şişeşti, Date geologice şi morfologice, Biserica de lemn din Şurdeşti etc.

■ Tăuţii Măgherăuş (1993) Ghidul localităţii Tăuţii Măgherăuş (Misztótfalusi Kalauzţ, Editată de Aso­ciaţia Culturală Kis Miklos, Baia Mare, 1993, 37 p. + fotografii alb-negru, Caie­tele Emke, nr. 3. Autori Metz József, Molnár József (Magy­rlapád), Molnár József (München), Oszóczki Kálmán, Romok József, Soltz László.

■ Tohat (1998) Sălăjan, Iulian, Fecondo – Tohat, Străveche vatră de sub Codru maramure­şean, Editura Dragoş Vodă, Cluj-Napoca, 1998, 143 p. Istoric, Etnografie (gospodăria şi casa), Ocupaţiile, Obiceiuri şi credinţe populare, Obiceiuri legate de ciclul vieţii, Biserica, şcoala şi viaţa cul­tural-artistică.

■ Tohat (2000) Sălăjan, Iulian, Tohat – străveche vatră românească de sub Codru, Editura Societăţii Culturale Pro Maramureş Dragoş Vodă, Cluj-Napoca, 2000, ediţia a II-a adăugită, colecţia Monographica nr. 4, 364 p. Cadru fizico-geografic, Scurt istoric, Evoluţia demografică, Biserica, Învă­ţă­mântul, Viaţa culturală, Viaţa economică, Oameni de seamă ai Toha­tului, Etnografie (Datini legate de muncile agricole, Obi­ceiuri legate de ciclul vieţii), Anexe.

■ Vadu Izei (2002) Borlean, Ioan, Vadu Izei şi Maramureşului. În ţara satelor româneşti, Editată de Fundaţia OVR „Agro-Tur-Art”, Vadu Izei, 2002. Mai degrabă un ghid (turistic) decât o monografie. De remarcat con­cepţia grafică şi ilustraţiile. Cadrul geografic al Maramureşului, Principalele aspecte isto­rice ale zonei, Arhitectura populară a zonei, Meşteşuguri populare, Muzica populară din Maramureş, Obiceiuri calendaristice, Obiceiuri fa­miliale, Mitologia locală, Personalităţi din Vadu Izei, Nume din Vadu Izei, Localităţi de interes turistic în zonă. (O lucrare concisă, bine scrisă, dar fără pretenţii. Fotografiile sunt ex­cep­ţionale – caracter etnografic).

■ Valea Chioarului (2001) Col.(r) Zah, Gheorghe, Monografia satului Valea Chioarului, judeţul Mara­mureş, Editura Romsver, Cluj-Napoca, 2001, 350 p. Cadrul geografic şi istoric, Evoluţia demografică, Biserica şi şcoala, Ocupaţii tradiţionale, Meşteşuguri, Gospodării ţărăneşti, Locuinţa ţără­nească, Portul popular, Obiceiuri, Genealogia familiilor stabilite în sat. Anexe (hărţi şi situaţii).

■ Valea Stejarului (2005) Hotea, Ioan, Valea Stejarului. Studiu monografic şi de geografie umană, Edi­tura Echim, Sighetu Marmaţiei, 2005, 104 p. I. Cadrul natural; II. Repere istorice; III. Populaţia; IV. Aspec­te privind populaţia; V. Economia (Agricultura şi Meşteşugurile), VI. În­vă­­ţământul şi sănătatea; VII. Aspecte etnografice (20 p.) – arhitec­tură, portul po­pular, graiul, antroponime, porecle, toponime. Ilustraţii.

■ Văleni (2002) Godja-Ou, Ioan, Cuvinte despre satul meu – Văleni, Maramureş, Muzeul Ma­ra­mureşului, Asociaţiunea pentru Cultura Poporului Român din Mara­mureş, Sighetu Marmaţiei, ş2002ţ, 301 p. + VI planşe color. Lucrare îngrijită şi cuvânt înainte de dr. Mihai Dăncuş. În colecţia Monografii săteşti din Maramureş (coordonatorul seriei Mihai Dăncuş). Cadrul natural, Istoricul satului, Populaţia, Participarea vălenarilor la diferite evenimente istorice, Documente istorice de atestare, Biserica, Situaţia econo­mică, Aspecte etnografice, Manifestări spirituale, Her­detişurile, Pro­ducţiuni folclorice, Legende şi povestiri. „Deschidem cu această carte seria de monografii ale satelor Mara­mureşului pe care ne-am propus să le publicăm. Încercăm în acest fel să valorificăm sub forma cuvântului tipărit multitudinea de lucrări elaborate de-a lungul anilor din ultima jumătate de secol şi care au stat prin sertarele autorilor neputându-şi-le tipări…” „Vom tipări, astfel, «teze de licenţă», «lucrări de grad didactic», «teze de doctorat», dar şi lucrări de genul celor cu care începem seria şi care este rodul unei munci de mulţi ani…” „Am constatat că majoritatea lucrărilor monografice ale satelor noastre, in­diferent de dominanta pe care o au, în funcţie de specialitatea au­torului, conţin o mare cantitate de informaţii de istorie orală şi cu pre­pon­derenţă folclor… O altă bogăţie imensă a acestor lucrări este multitudinea de toponime şi antroponime, de cuvinte dialectale, care mai sunt în uz, dar şi unele dispărute demult din limbajul curent.” (Mihai Dăncuş).

■ Vărai (2002) Zah, Gheorghe, Monografia satului Vărai, judeţul Maramureş, Editura Rom­sver, Cluj-Napoca, 2002, 277 p.

■ Vişeu de Sus (2001) Între râuri. Ghid turistic şi monografic despre Vişeu de Sus, Editura Fun­da­ţia Culturală Zestrea, 2001, 123 p. Editată de Fundaţia Pro Vişeu – Cen­­trul de Promovare a Turismului. Monografie scrisă de Nicoară Mi­ha­li. Legendele, Denumirea localităţii, Evoluţia populaţiei, Viaţa religioasă, Pagini de istorie, Viaţa şcolară, Etnografie, Ocupaţiile, Viaţa culturală, Personalităţi, Turism.

Vezi lucrarea integral:  Dorin Stef /  Istoria folcloristicii maramuresene

Moldova de peste Prut, numită şi Basarabia sau Republica Moldova, şi-a sărbătorit zilele trecute independenţa şi a omagiat Limba Română – într-o tentativă firavă de a redeştepta spiritul naţional din inimile moldovenilor. Însă toţi ştiu că independenţa s-a săvârşit de iure, şi nu de facto, din moment ce trupele ruseşti sunt campate şi azi în Transnistria. Cât despre limba română, unii spun că ar fi doar o rudă mai îndepărtată a limbii moldoveneşti.

Aniversări triste într-un context politic neprietenos, pendulând între tentativa forţelor de dreapta de a repara greşelile istoriei şi strădania comuniştilor de a reveni la putere, în slujba Moscovei. În urmă cu şapte secole, când voievodul Bogdan de Maramureş întemeia Moldova ca stat suveran, s-a procedat mai întâi la o “curăţenie generală”, prin alungarea hoardelor de tătari ce pustiau şi jefuiau satele din zona riverană. Apoi (din 1359), s-a ţinut piept tendinţelor expansioniste ale casei regale maghiare, care plănuia un imperiu angvin de la Marea Baltică până la Marea Adriatică, în care să fie încorporat şi ţinutul moldav.
A domnit şase ani, izbutind să respingă încercările regelui Ludovic de a prelua puterea asupra Moldovei. I-a urmat la tron fiul său, Laţcu, care a continuat politica de apărare a independenţei noului stat. Succesorul său a fost voievodul Ştefan, un alt fiu al lui Bogdan, care se căsătoreşte cu Margareta Muşata şi întemeiază dinastia Muşatinilor. Dinastia a condus Moldova până la Ştefan cel Mare, respectând testamentul lui Bogdan întemeietorul: independenţa acestei provincii româneşti.
Din păcate, atât voievodatul lui Bogdan – Maramureşul – cât şi Moldova lui Ştefan cel Mare au fost sfârtecate de lăcomia Marelui Urs Sovietic, doar jumătate din fiecare aflându-se în graniţele fireşti ale României.
Noi, românii din România, ar trebui să facem mai mult pentru românii de dincolo de Tisa şi de dincolo de Prut. Dar suntem, la rândul nostru, hărţuiţi şi pustiiţi de hoardele celor din neamul politicienilor avari. În contra lor ducem războaie şi-abia când vom învinge, vom avea răgaz să ne aplecăm asupra celor lăsaţi de izbelişte dincolo de graniţe.
Sângele apă nu se face şi nici testamentele înaintaşilor nu se vor uita niciodată.

Din punctul de vedere al băimăreanului cu drept de vot, degringolada din Primărie nu înseamnă nimic. Viaţa merge înainte, locul de muncă e acelaşi, salariul (sau pensia) minuscul şi insuficient ş.a.m.d. Primarul nu-i dă nici casă, nici masă, nici un serviciu mai bine plătit, nici nu-i achită facturile la întreţinere sau ratele la bancă. Autobuzele şi troleibuzele au acelaşi traseu, iar cei de la salubrizare golesc containerele după acelaşi grafic prestabilit.

Primarul e o persoană cu carnet de membru de partid, aleasă prin vot direct de către cetăţeni din patru în patru ani şi care are misiunea de a pune în practică hotărârile Consiliului Local, prin intermediul direcţiilor şi serviciilor din instituţie. Apoi, mai are sarcina de a tăia panglicile la inaugurări şi de a ne reprezenta în raport cu alte comunităţi ori agenţi economici.
La drept vorbind, puterile sale sunt destul de limitate şi numai charisma acestuia îi determină pe oameni să-l menţină în post şi, eventual, să-l realeagă.
De aceea, omului de pe stradă prea puţin îi pasă sau prea puţin e afectat de faptul că la Primărie avem sau nu avem primar plin. Aproape oricine îl poate substitui pentru o vreme.
Însă, din punct de vedere al exerciţiului politic, haosul din Primăria Baia Mare e picătura ce a umplut paharul nemulţurimilor oamenilor. El, politicul, prin tentaculele numite “oameni politici”, e răspunzător de situaţia de criză. Vorbim de o criză politică, nicidecum de o criză administrativă. Arestarea lui Anghel a decapitat organizaţia judeţeană PNL (nu atât primăria). Deranjul a fost mare în tabăra liberală şi fiecare a încercat să dreagă situaţia cum îl taie capul, adâncindu-se şi mai mult în mocirlă. Politicienii îşi imaginează mereu că menirea lor este să inventeze “apa caldă” – ei uită că o organizaţie / asociaţie se supune aceloraşi reguli elementare de ierarhizare a structurilor de conducere. O democraţie deşănţată nu poate duce decât la anarhie sau la comunism. Mazilirea lupilor tineri din PNL e o primă dovadă de asumare a greşelilor şi de restabilire a ordinii.
Social-democraţii s-au dat în spectacol, mizând pe un protocol mai vechi cu liberalii, iluzionându-se că, în sfârşit, pot să pună mâna pe mult râvnitul fotoliu de primar al Băii Mari.
În mod surprinzător, cei mai câştigaţi par a fi democrat-liberalii, care au ales să nu se implice în niciun fel în ciorba de la primărie. Sondajele, însă, nu-i avantajează. Dar ne întrebăm: care sondaje? Sau cine mai crede în sondaje, ştiindu-se prea bine că ele reflectă întotdeauna interesele celor care plătesc.

Anul 1928:

Anul 2000:

Anul 2010:

Românii s-au săturat de politicieni (coruţi, incompetenţi, laşi), autorităţile judeţene din Maramureş s-au săturat de mincinosul Minister al Transporturilor (care ne amăgeşte că, într-o zi, va aloca bani pentru modernizarea drumurilor), sighetenii s-au săturat de Baia Mare (căreia i se subordonează în mod umilitor, zic ei). Cireaşa de pe tort este faptul că tinerii s-au săturat de România, motiv pentru care nu ezită să emigreze în valuri spre ţările occidentale.

Dinspre Marmaţia se aud voci tot mai puternice care reclamă autoritatea excesivă ce se propagă dinspre municipiul reşedinţă de judeţ. Ei spun că au ajuns ca pentru orice mizilic să se înfăţişeze cu jalba-n proţap pe la uşile instituţiilor din Baia Mare. Pe de o parte, vina aparţine mult hulitei clase politice, incapabile să pună în practică descentralizarea administrativă, pentru a da autonomie autorităţilor locale. Pe de altă parte, se invocă, pe bună dreptate, o realitate istorică: până în urmă cu şase decenii, Sighetul diriguia de unul singur toate problemele administrative ale Maramureşului – şi ne referim aici la accepţiunea clasică a regiunii Maramureş, care reprezenta arealul cuprins între lanţul muntos Gutâi – Rodna, respectiv frontiera de stat desenată de Tisa; jumătate din şi mai vechea regiune Maramureş, partea de nord aflându-se astăzi sub oblăduirea Kievului.
Sighetul şi-a pierdut statutul de capitală prefecturală sub comunişti, în 1948. Era, de altfel, singura aşezare urbană din regiune, motiv pentru care locuitorii satelor de pe Mara, Iza sau Vişeu îi spuneau simplu: “Oraş”. Astăzi, Maramureşul istoric e împânzit de aşa-zise oraşe, de fapt comune mai răsărite, fără industrie, fără apă curentă sau canalizare (decât pe alocuri) şi unde, dimineaţa, localnicii îşi trimit vacile în ciurdă şi se duc la fân sau la pădure.
De altfel, pe la începutul anilor ’90, după Revoluţie, a existat un curent (destul de firav) menit să rupă Maramureşul istoric de unitatea administrativ-teritorială cu sediul în Baia Mare. Vocea lor a răsunat în pustie. Centralismul excesiv practicat în România anilor 2010 readuce chestiunea pe tapet. În zadar, însă, căci tendinţa nu este de fărâmiţare, ci de comasare a judeţelor în judeţe şi mai mari, numite regiuni. După toate probabilităţile, actualul judeţ Maramureş se va subordona Clujului. Iar dacă descentralizarea va rămâne o vorbă în vânt, toţi maramureşenii (inclusiv băimărenii) vor ajunge să strige la unison: “Ne-am săturat de Cluj!” Dar, vorba celor din popor: “Roata, roată se învârte.”

Orice ţinut, regiune ori zonă geografică are un specific aparte, care o evidenţiază în raport cu alte ţinuturi sau regiuni. Are, dacă vreţi, un soi de personalitate, generată de evenimentele istorice, de caracteristicile geografice şi de faptele oamenilor ce o populează. De aceea, românii au decupat şi au delimitat cu mare atenţie fiecare “zonă de personalitate” de pe harta ţării, botezându-le Ţara Borşei, Ţara Vrancei, Ţara Pădurenilor, Ţara Lăpuşului sau Ţara Maramureşului.

În perimetrul graniţelor imaginare ale fiecărei “ţări”, există elemente unice, inconfundabile, irepetabile şi care nu pot fi multiplicate – pe care turiştii le cercetează cu luare-aminte, satisfăcuţi că le-au văzut cu ochii lor şi le-au atins cu mâinile lor (noi, băştinaşii, adesea le ignorăm, după principiul “la baza farului e noapte”, iar lumina farului îi fascinează doar pe cei care privesc de departe).
Aşa se face că istoria Maramureşului consemnează o serie de superlative vrednice de o Carte a Recordurilor cu relevanţă locală, naţională, iar unele de interes mondial.
Dacă despre “Cimitirul Vesel” din Săpânţa se ştie îndeobşte că este cel mai nonconformist din lume, ori despre biserica mănăstirii Peri că este cel mai înalt lăcaş de cult de lemn din lume, ori despre Mocăniţa de pe Vaser faptul că este cel mai vechi tren industrial (forestier) tractat de o locomotivă cu aburi din Europa – prea puţini ştiu că Pasul Prislop (1413 m) este cea mai înaltă trecătoare din România, iar Cascada Cailor (o cădere de peste 80 m) este cea mai mare cascadă din România; un alt record este deţinut de lacul  Gavril (Ocna-Şugatag), ca fiind cel mai mare lac antroposalin din ţară. Turnul Combinatului din Baia Mare este cea mai înaltă construcţie industrială din România (351,5 m), iar Muzeul de Mineralogie deţine cea mai mare colecţie de “flori de mină” (16.000 de piese) din Europa. Sau faptul că pe platoul vulcanic Izvoare întâlnim singura plantă carnivoră din România, numită Roua Cerului (Drosera Rotundifolia).
Maramureşenii cunosc doar recordurile triste, ce ţin de cea mai mică pensie din România (bătrâna din Rozavlea), cele mai puţine locuri de muncă raportat la numărul de şomeri ori cele mai proaste drumuri din România (record atestat şi omologat recent, chiar de către o instituţie din subordinea ministerului de resort).