Drumul Crucii

April 17th, 2014 | Religie | No Comments »

Lucrurile ieşite din comun sunt controversate prin definiţie: o parte din oameni le acceptă, iar o altă parte le dezaprobă. Aceştia din urmă sunt prizonierii rutinei. Pentru ei, orice lucru sau situaţie care depăşeşte cu un milimetru rutina zilnică este ignorat sau respins.
La fel s-a întâmplat şi cu “demonstraţia artistică” a lui Daniel Leş, care, mai anii trecuţi, se manifesta pe străzile municipiului Baia Mare, interpretând rolul lui Iisus Cristos, în drum spre Golgota. Desculţ, cu o cămaşă de iută, lungă până sub genunchi, pătată cu sânge, cu plete lungi şi cu barbă, acesta mărşăluia pe străzile centrale ale oraşului cu o cruce uriaşă, de lemn, în spate. Ca într-o piesă de spectacol, ca într-un film. Scena jucată reprezintă un episod semnificativ din istoria unui popor din Orientul Mijlociu, dar este relevant pentru europeni din perspectiva religiei creştine, religie majoritară pe bătrânul continent. Scenariul e acelaşi, în fiecare an, însă e interpretat relativ onest în raport cu textul biblic.
Cu toate acestea, s-au găsit preoţi şi enoriaşi care să critice, nu neapărat prestaţia, cât gestul în sine, îndrăzneala de a “imita” ceea ce, în concepţia lor, nu poate fi imitat: “pe Iisus, fiul lui Dumnezeu”. Aceşti contestatari au răsuflat uşuraţi când au aflat că nici anul acesta actorii nu vor fi prezenţi pe străzile Băii Mari. De fapt nici nu-i consideră actori sau interpreţi: îi consideră saltimbanci, şi ceea ce fac ei îl taxează ca fiind “circ ieftin”. Daniel Leş va juca, anul acesta, rolul lui Iisus, în alte oraşe din ţară.
Majoritatea băimărenilor au gustat spectacolul. Era o pată de culoare în Săptămâna Mare. Dar, ceea ce era important era faptul că spectacolul nu se juca pe o scenă anume, ci printre oameni, iar publicul avea rolul lui bine determinat: juca rolul asistenţei, în drumul lui Iisus spre Golgota.

Moartea căprioarei

April 14th, 2014 | Nedefinite | No Comments »

Plăpânzi ca brânduşele de primăvară, mieii şi iezii tremură, din pricina frigului de aprilie, în ţarcuri improvizate, în apropierea stânelor. Mulţi dintre ei, peste câteva zile, vor lua drumul abatoarelor şi vor simţi tăişul cuţitelor măcelarilor. Apoi, nu vor mai simţi nimic. Vor fi tranşaţi, iar carnea lor fragedă va ajunge în bucătării, unde gospodinele vor prepara cele mai gustoase bucate pascale.
Idealiştii, poeţii şi vegetarienii lansează, de câţiva ani încoace, în postul Paştelui, campanii în care acuză genocidul asupra “gingaşelor făpturi, care sunt mieii” – aceste “expresii ale drăgălăşeniei, candorii şi nevinovăţiei”.
Campanii asemănătoare se duc şi în postul Crăciunului împotriva “genocidului asupra porcilor”, atrăgând atenţia cât este de nocivă carnea grasă a acestui animal, generatoare de colesterol, cu risc mare de declanşare a unui accident cardiovascular – principala cauză a mortalităţii în rândul speciei umane.
Sigur, aici discuţiile alunecă într-o dezbatere pe tema “vegetarian sau carnivor” şi e greu de crezut că argumentele unora vor anihila definitiv contraargumentele celorlalţi.
În cazul mieilor sacrificaţi de Paşti, preoţii creştini atrag atenţia că, mai degrabă, asistăm la reminiscenţa unui cult milenar, al sacrificiului animalic în cinstea divinităţii supreme; e drept, cultul a fost importat din orientul Mijlociu, însă şi popoarele vechi, europene au practicat sacrificiul pentru a îmbuna zeii.
Din punct de vedere pragmatic, zootehnia este o ramură vitală a economiei. Cel puţin deocamdată, nu se poate concepe să se renunţe la creşterea animalelor pentru consum de carne. O fi ei plăpânzi, ca brânduşele de primăvară, dar mieii vor împărtăşi mereu soarta căprioarei lui Labiş. Vorba poetului: “Am tresărit tăcut şi alb când tata/Mi-a şuierat cu bucurie: – Avem carne!”. De foame, de nevoie, de Paşti poate unii vor îngâna, după ce popa va sfinţi bucatele şi se vor aşeza la masă: “Mi-e somn. Ce nalt îi focul/Şi codrul ce adânc!/Plâng. Ce gândeşte tata? Mănânc şi plâng. Mănânc!”

Să visezi la o republică numai a ta

April 11th, 2014 | Nedefinite | No Comments »

Despre localitatea Valea Stejarului (comuna Vadu Izei) circulă o legendă potrivit căreia, după Primul Război Mondial, localnicii au decis că ar fi mult mai înţelept să-şi proclame independenţa faţă de toată lumea, adică să vieţuiască precum o enclavă, într-o neutralitate totală (de tip elveţian), cu autonomie decizională, administrativă, politică şi militară. Deviza micii “republici” era: “Nu cerem de la nimeni nimic şi nici nu voim a da nimănui nimic”.

Sigur că avântul separatist al localnicilor a fost destul de repede şi uşor de potolit de trupele armatei române. Dar ideea acestui soi de independenţă a bântuit dintotdeauna minţile demnitarilor şi ale conducătorilor de noroade.
Azi, trăim într-o lume globalizată, adică interconectată într-o manieră atât de severă, încât toată lumea depinde de toată lumea: oamenii între ei, regiunile între ele, ţările între ele. Cu alte cuvinte, planeta a devenit un sat mic, în care oamenii se cunosc şi se salută, în care rasele s-au amestecat şi transmiterea informaţiei se face instantaneu, precum odinioară, când vornicul bătea toba şi striga, cât îl ţineau plămânii, să audă tot poporul ştirile oficiale.
Şi Ceauşescu a visat la o independenţă economică şi energetică a României, cârtind uneori chiar împotriva deciziilor politice venite de la Moscova. Nu i-a ieşit.
La început de secol XXI pare destul de riscant să faci pe “independentul”, mai ales din punct de vedere militar. Criza din Ucraina ar fi provocat insomnii în Bucureşti dacă ţara noastră nu făcea parte din alianţa militară nord-atlantică.
Apoi, o independenţă alimentară e aproape de neconceput, deoarece nicio ţară nu poate produce singură toate ingredientele unei gastronomii moderne.
Şi exemplele pot continua. Însă e greu să uităm naivul, dar îndrăzneţul demers al oamenilor din satul maramureşean Valea Stejarului, care, la începutul secolului XX, visau la o “republică” numai a lor.

De la maternitate direct la scoala

April 10th, 2014 | Educatie | No Comments »

Politicienii şi-au pus în plan să coboare vârsta de şcolarizare la cinci ani, ca un fel de grupă mare pregătitoare obligatorie la grădiniţă, pentru clasa zero, pregătitoare de la şcoală, astfel încât, în clasa întâi, copiii să fie apţi să buchisească abecedarul. Probabil, peste un an sau doi, politicienii vor vota un proiect de lege prin care cei mici vor intra în sistemul educaţional instituţionalizat la vârsta de patru ani, datorită obligaţiei de a urma grupa mijlocie de la grădiniţă, pentru a-i pregăti emoţional pe copii să urmeze grupa mare pregătitoare, strict necesară ca să se înscrie în clasa zero, pregătitoare, astfel încât, în anul următor să ajungă elevi în clasa întâi.
Mai demult, era mai simplu: în jurul vârstei de şapte ani (uneori chiar opt, de ce nu?), copiii erau înscrişi în clasa întâi, fără clase pregătitoare, fără grădiniţă obligatorie. Şi se începea la limba română cu litera a mic de mână, iar la aritmetică, cu cifra 1. La finalul clasei a XII-a, majoritatea luau bacalaureatul, după care dădeau un examen greu ca să intre la facultate.
Coborârea vârstei de intrare obligatorie în sistem, de la şapte ani, la cinci ani, are la bază o decizie controversată. Deşi soluţia nu este deloc fericită, ea reflectă totuşi o stare de fapt: adulţii de azi nu au timp fizic sau nu sunt dispuşi să se ocupe personal de educaţia propriilor copii, motiv pentru care vor să-i vadă, la vârste cât mai fragede, înregimentaţi în sistemul instituţionalizat. Nu contează că acest lucru le mutilează, într-un fel, copilăria; nu contează că, de fapt, copiii sunt semiabandonaţi. Adulţii de azi sunt dispuşi să plătească sistemul (prin taxe şi impozite) ca să le preia copiii, sunt dispuşi să plătească bone şi profesori pentru ore particulare, decât să stea ei cu odraslele lor. Ei, adulţii, preferă să facă bani şi carieră. Copiii sunt pe locul doi.
Peste încă o generaţie, probabil că maternitatea va fi transferată de la Ministerul Sănătăţii la Ministerul Educaţiei.

“Dar spaima, dom’ prefect?”

April 6th, 2014 | Social | No Comments »

De regulă, asistaţii social se numără din rândul comunităţii de ţigani. Nu au un loc de muncă, dar au copii mulţi. Însă, asistaţi de stat sunt şi numeroşi români, care pretind şi primesc bani pentru a nu muri de foame, deşi sunt apţi de muncă, sunt sănătoşi, dar nu fac eforturi prea mari să se angajeze undeva.

Dintr-un motiv sau altul, funcţionarii din primărie le aprobă dosarul, dar de chemat la muncă nu-i cheamă deloc sau prea rar şi cu multe scuze pentru deranjul pricinuit.
În urmă cu mai mulţi ani, pe vremea în care Gheorghe Mihai Bârlea era prefectul judeţului, în zona de nord a regiunii s-au produs inundaţii care au provocat pagube însemnate. Mai multe sate au fost acoperite parţial de ape. Pe uliţe se circula doar cu barca. Cum, necum, două fete, surori, dintr-un sat calamitat, au ajuns în Baia Mare şi au intrat în audienţă la prefect, pretinzând ajutoare, pentru că apa le-ar fi distrus grădina şi au rămas fără bucate. Prefectul le-a spus că în ziua următoare urma să se deplaseze în satul cu pricina, aşa că să îl aştepte în centru, ca să le rezolve problema la faţa locului, împreună cu autorităţile locale. A doua zi, ajungând în comună şi văzându-le pe fete, prefectul l-a rugat pe primar să ia act de cazul lor social şi să le dea şi lor un pachet de ajutoare. Însă, primarul a refuzat, motivând că gospodăria lor nu a fost afectată de inundaţii, aflându-se într-o zonă mai ridicată, unde apa nu a pătruns. Dar fetele au insistat să primească şi ele ceva. Orice. Deşi demascate în faţa autorităţilor judeţene, fetele nu s-au lăsat şi au căutat un argument ce nu putea fi combătut: “Dar spaima, dom’prefect?”.
Românii invocă orice: spaima, nesomnul, nesiguranţa, stresul, căderea petalelor de cireş, claxonul maşinilor, războiul din Crimeea – ca să primească statutul de asistat. Şi statul român îl acordă cu generozitate, din motive electorale.

O altă capitală

March 31st, 2014 | Nedefinite | No Comments »

Ne place, nu ne place, dar trebuie să acceptăm faptul că Bucureştiul e capitala ţării româneşti. Un oraş cosmopolit, fostă cetate a lui Bucur, aşezat la răspântia drumurilor ce duc spre Orient şi Occident deopotrivă. Un oraş al contrastelor, la fel ca metropolele sud-americane. Nimic din Micul Paris de altădată.
Azi, Bucureştiul e o colecţie de clădiri – unele exagerat (şi suspect) de fastuoase sau bordeie ţigăneşti. Bucureştenii zic că în oraşul lor se dă ora exactă. Dar ceasurile lor sunt numai carcase poleite, fără mecanism.
Dacă “muşti” din Bucureşti, rămâi cu un gust amar de portocală stricată, dar parfumată sau alte fructe exotice în putrefacţie.
Majoritatea poartă măşti pe stradă. Masca lui Ciutacu, masca lui Gâdea sau masca lui Zorro. Măşti din piele neagră, ponosită, cu ţinte strălucitoare, ţigăneşti. Aproape toţi vorbesc strident, oriunde s-ar afla. Ca să fie auziţi de toţi, ca să fie băgaţi în seamă, remarcaţi, eventual aplaudaţi. Adoră să fie în centrul atenţiei şi le-ar plăcea tuturor să fie vedete. La fel ca pseudovedetele ce apar la posturile centrale de televiziune, fără să fie neapărat cineva într-un domeniu sau altul. Aşa, pur şi simplu, la mişto. Sunt gălăgioşi, precum italienii şi înjură, fără jenă, ca nişte birjari, în locuri publice. Îşi fac un titlul de glorie din a înjura.
Mulţi dintre ei sunt bişniţari. Vând orice (seminţe, flori, bilete de spectacole, telefoane), ban nemuncit să iasă. Bişniţarii cei mari populează palatele, dar în special Palatul Parlamentului.
Apoi, în drum spre casă, treci prin Braşov, prin Sibiu şi prin Cluj şi te întrebi ce accident al istoriei a favorizat Bucureştiul în competiţia pentru capitala ţării. Răspunsul îl ştii, dar argumentele pălesc în faţa unei realităţi crude. Dacă o fi vreodată să reformăm România, alături de Constituţie şi reorganizarea administrativ-teritorială, ar trebui să punem în dezbatere publică şi chestiunea capitalei.

O altfel de “gazetă de perete”

March 28th, 2014 | Ecologie | No Comments »

În centrul oraşului Baia Mare, lângă sediul Poliţiei Municipale, vizavi de Liceul Şincai, era, pe vremuri, un panou, unde erau expuse fotografiile şi activitatea celor mai activi infractori de pe raza oraşului. Lumea se oprea şi citea cu aviditate textele bătute la maşina de scris.
Nu ştiu cât de ruşine le era hoţilor de buzunare, dar ştim că prezenţa unui elev la “gazeta de perete” a şcolii era o pedeapsă pe care nu şi-o dorea nimeni. Iar motivele puteau fi multiple: rezultate slabe la învăţătură, uniformă neîngrijită, păr prea lung, absenţe repetate, prins fumând în toaleta şcolii etc.
În era tehnologiei digitale e suficient să lansezi o pagină pe o reţea de socializare pentru a înlocui vechea şi prăfuita “gazetă de perete”. Aşa a procedat vicele dintr-o localitate maramureşeană, făcându-i “vedete” pe cei delăsători în privinţa “curăţeniei de primăvară”. După ce pozele lor au apărut pe reţea şi aflând că “râde satu’ de ei”, nu puţini au fost cei care au lăsat baltă alte treburi pentru a pune mâna pe mătură, lopată şi greblă, pentru a-şi face curat în jurul gospodăriei.
Primarul, invidios pe succesul de care s-a bucurat metoda vicelui, nu s-a sfiit să-şi manifeste opoziţia, chestionat fiind, pe această temă, de televiziunile centrale.
Important este altceva, nu lupta electorală pentru primărie. Important este că localnicii au fost zgândăriţi în orgoliul lor şi au făcut ce n-au făcut ani de zile: curăţenie. Important e că localitatea (o staţiune turistică în devenire) va fi mult mai curată.
Localităţi murdare sunt cu duiumul în Maramureş. Oamenii de la “social”, care nu fac nimic, aşijderea. N-ar fi rău ca ideea vicelui din Cavnic să fie generalizată în toate cătunele judeţului.

Starea economică şi socială a poporului din Maramureş

March 28th, 2014 | Administratie locala | No Comments »

În Raportul privind starea economică şi socială a judeţului Maramureş în anul 2013, care va fi dat azi publicităţii de Direcţia Judeţeană de Statistică Maramureş în şedinţa Colegiului prefectural, se evidenţiază aceleaşi tendinţe care s-au manifestat anii trecuţi. Cea mai îngrijorătoare este cea demografică: Maramureşul pierde anual circa o mie de persoane (509.660 – în ianuarie 2011; 508.773 – în ianuarie 2012; 507.139 – în ianuarie 2013; 506.258 – în iulie 2013).
După prăbuşirea industriei maramureşene, în urmă cu zece ani, cea mai mare parte a populaţiei ocupate se regăseşte în agricultură (37%), înţelegând prin agricultură un fel de semişomaj, dat fiind lucrările sezoniere în aşa-zisele “ferme de subzistenţă” – de fapt două straturi de zarzavat în grădina de legume din spatele casei de la ţară, trei găini şi o holdă cu porumb.
În privinţa şomajului, se raportează o scădere a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, faţă de decembrie 2012, însă constatăm că majoritatea şomerilor au studii primare, cel mult gimnaziale (5.016 persoane). În cazul persoanelor cu pregătire medie şi superioară, numărul şomerilor este mult mai mic, ceea ce înseamnă că rolul educaţiei şi al pregătirii practice este decisiv în obţinerea unui loc de muncă.
De remarcat un oarecare reviriment pe piaţa construcţiilor, unde investiţiile au crescut în 2013, la 186.446 mii lei (faţă de 116.355 mii lei în 2012). E un semnal important că asistăm la un traiect descendent al crizei economice din ultimii ani.
La capitolul turism, Maramureşul nu a excelat (indicele de utilizare a capacităţii de cazare a fost doar de 25%), iar explicaţia nu poate fi decât lipsa unei infrastructuri moderne.
Cel mai dureros este aspectul financiar: maramureşenii câştigă, în medie, cu 30% mai puţin decât restul românilor (cu un salariu net de 1.256 lei, faţă de 1.760 lei, media naţională). Nici sindicatele, nici patronatul şi nici autorităţile nu pot oferi explicaţii pentru acest fenomen. Iar sindicatele tac chitic, ca şi cum nici n-ar exista.

Precum într-un film american…

March 28th, 2014 | Politica extern | No Comments »

Dacă invazia regiunii Crimeea a fost premeditată de Moscova, aşa cum se bănuieşte, avem în faţă un personaj (preşedintele rus Putin) extrem de periculos, care nu va ezita, dacă i se va da prilejul, să pună talpa cizmei pe grumazul Uniunii Europene.
Tabloul obişnuit seamănă izbitor cu scenariile din unele producţii cinematografice americane, în care personajul negativ zâmbeşte în faţa camerelor TV şi e ovaţionat de mulţime, în timp ce inaugurează Jocurile Olimpice de Iarnă, un eveniment sportiv planetar. Însă, în tot acest timp, Euromaidanul din Kiev (Ucraina) “explodează”, se trage în mulţime, protestatarii reacţionează şi, în mod nesperat de uşor, aceştia pun mâna pe putere, în timp ce preşedintele fuge în Rusia. Nimeni nu bănuia că falsa victorie a protestatarilor ucraineni va constitui, o lună mai târziu, după olimpiadă, un pretext pentru Rusia să anexeze Crimeea, invocând instabilitatea politică.
Tot pe la mijlocul lunii februarie, în plină olimpiadă albă, în Găgăuzia (Republica Moldova), a avut loc, pe neştiute, un recensământ (similar cu cel din Crimeea, de duminică), în urma căruia 98% din populaţia regiunii separatiste au optat pentru aderarea la Rusia. Iar semnalele sunt că atât Găgăuzia, cât şi Transnistria (zone conflictuale latente în curs de reactivare) vor intra în componenţa Rusiei după acelaşi scenariu precum Crimeea.
Olimpiada s-a terminat. Rusia a câştigat titlul pe naţiuni. El Maximus Putin doreşte ovaţiile planetei. Apoi invadează Ucraina şi anexează Crimeea. Europa doarme, hipnotizată de interese economice. Armata rusă, precum o uriaşă trupă de comando, cucereşte teritorii din preajma graniţelor UE. Europa nici nu clipeşte gândindu-se că Putin nu va îndrăzni mai mult. Ucraina e sacrificată. Poate şi Moldova. Din fericire, România e membru NATO…

(Nu) păstraţi curăţenia!

March 10th, 2014 | Ecologie | No Comments »

Un gospodar dintr-un sat maramureşean şi-a făcut un obicei ca, o dată pe lună, să-şi cureţe şanţul din faţa casei de mizeriile pe care nu se ştie cine le arunca, după năravul românesc.
Apoi, odată, i-a venit ideea (nefericită) de a planta în apropiere o tablă, pe care a scris, cu vopsea albă: “Păstraţi curăţenia”. După o vreme, văzând că îndemnul nu are efect, a adăugat un semn de exclamare. Apoi încă unul şi tot aşa, până nu i-a mai rămas loc pe tablă. Ca un făcut, cantitatea de mizerii pe care le aduna (pet-uri, hârtii, şerveţele, sticle goale, ambalaje de tot felul etc.) creştea parcă de la o săptămână la alta. Până într-o zi când, un bătrân din sat l-a sfătuit să renunţe la tablă, dacă nu vrea să se ostenească atâta. A procedat întocmai şi nu mică i-a fost mirarea să bage de seamă că mizeriile s-au împuţinat, astfel încât era suficient să-şi cureţe şanţul din faţa casei doar o dată pe lună.
Păţania omului nu are nicio morală. În spatele ei zace lipsa de civilizaţie (şi educaţie) a unui popor care s-a trezit brusc într-o Uniune Europeană unde nu legislaţia, cât cutumele şi tradiţia rânduiesc obiceiurile şi apucăturile oamenilor.
În curând, edilii de prin comunele maramureşene îşi vor aduce aminte că primăvara un bun gospodar îşi face curăţenie în curte, în grădini şi livezi. Şi vor purcede (ne place să credem) la ample acţiuni comunitare, sub sloganul (deloc comunist) Marea Curăţenie de Primăvară. E drept că bugetele locale sunt străvezii, dar aceasta nu poate justifica lipsa acţiunilor de salubrizare. Multe localităţi nu arată prea bine, la acest capitol, ceea ce e ruşinos. E imaginea ta, e mândria ta să ai o “casă” curată. Că investiţiile se lasă aşteptate, că multe drumuri sunt impracticabile, că Bucureştiul orientează fonduri în alte zone e o realitate. Dar, pentru a fi gospodar, nu e niciun pardon.
Secretul pentru a menţine o localitate curată nu e să lucrezi cu “socialul” sau să montezi plăcuţe cu “Păstraţi curăţenia!”, ci să implici cea mai mare parte din comunitate la astfel de acţiuni. Cum? E treaba primarilor, că de aceea au fost aleşi în fruntea norodului.

Un sat din România

March 10th, 2014 | Politica / Romania | No Comments »

Este o vorbă românească: “cine nu are o mătuşă Tamara, să-şi cumpere”. O familie din Arad a făcut rost de o astfel de “mătuşă”, după ce a convins o vecină, o evreică bătrână, să le cedeze drepturile de proprietate… asupra unui sat. Un sat din România. Pasul doi, coruperea unor funcţionari, nu a fost atât de complicat. S-a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate şi avizele au curs fără poticnire, până când satul Nadaş a devenit proprietatea familiei (acum cercetate de DNA). Mai multe gospodării de la periferia satului, cu căţel şi purcel, câteva şoproane şi adăposturi pentru animale au fost la un pas de a fi rase de buldozerul adus de noii proprietari.
Ştirea a apărut pe posturile de televiziune. Şi lumea şi-a făcut cruce. Dar lumea uită că, o dată la patru ani, o gaşcă de politicieni pune mâna pe o ţară, nu pe un sat. Şi nimeni nu-şi face cruce. Apoi, peste alţi patru ani, venind cu înscrisuri de la presupusa “mătuşă Tamara”, alţi oameni politici pun mâna pe ţară, aşa cum familia din Arad a pus mâna pe sat.
Politicienii nici măcar nu se obosesc să măsluiască documente şi să corupă alegătorii (cazurile sunt, totuşi, particulare, fenomenul nu poate fi generalizat), căci, noi, electoratul, fraierii, le dăm ţara pe mână pe degeaba, de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni.
Soluţia ar fi să se încheie un contract între partidul sau alianţa care câştigă alegerile şi alegători. Cu posibilitatea ca acel contract să poată fi reziliat unilateral, de către electorat, dacă lucrurile merg prost.
Problema e că, ultima dată când s-a întâmplat acest lucru, în 1996-2000, pe vremea Convenţiei democratice, a ieşit extrem de prost pentru partidul politic care a avut această iniţiativă. Şi de-atunci, nimeni nu mai îndrăzneşte să repete experimentul.

“Contribuţia” Maramureşului la poluarea globală

March 8th, 2014 | Ecologie | No Comments »

Dincolo de ţipetele stridente ale unor aşa-zişi ecologişti (al căror scop este doar să acceseze bani din proiecte de mediu, aşa cum unele ONG-uri obţin milioane de euro pentru proiecte destinate romilor, fără ca situaţia lor socială să se modifice în bine), trebuie să recunoaştem că poluarea este o problemă arzătoare. În mai puţin de o generaţie, factorii de mediu au suferit transformări radicale şi situaţia nu se îndreaptă deloc într-o direcţie bună.

Pământul, privit ca o entitate vie, are capacităţi, totuşi, limitate, ca să facă faţă unei agresiuni atât de nocive şi iresponsabile a speciei umane.
E adevărat că sunt chestiuni care ţin de decizii la nivel înalt, regionale şi inter-statale. Dar sunt fapte pe care le putem controla fiecare, la nivel local sau chiar individual.
În judeţul Maramureş, sunt două direcţii majore care influenţează modificarea factorilor de mediu: industria şi defrişarea pădurilor. Cu industria s-a procedat brutal, prin închiderea capacităţilor de producţie. Rămâne însă poluarea remanentă, despre care se vorbeşte prea puţin şi nu se face nimic pentru neutralizarea ei. Rămâne, în egală măsură, poluarea cauzată de mijloacele de transport, multe învechite, care primesc prea uşor ITP-ul din partea unor firme private (e drept, autorizate). Nici autorităţile nu găsesc de cuviinţă să proclame, periodic, “o zi fără maşini”, sau să delimiteze mai multe zone pietonale, ori piste pentru vehicole nepoluante.
Cea de-a doua chestiune rămâne un deziderat. Instituţiile abilitate se dovedesc neputincioase ca să ţină sub control fenomenul tăierilor ilegale de arbori. Se fac eforturi mari pentru capturarea traficanţilor de ţigări din Ucraina, dar nu se face aproape nimic pentru capturarea traficanţilor cu “aur verde”. Convoaie de tir-uri, încărcate cu buşteni, tranzitează judeţul nestingherite, de parcă ar fi în cârdăşie cu cei puşi să controleze. Fiecare copac tăiat înseamnă o celulă din plămânul pământului. Dar cui îi pasă?
Generaţiile care vin ne vor blestema pentru faptul că ne-am gândit doar la noi şi deloc la ei.

Romania – Argentina

March 4th, 2014 | Publicitate | No Comments »

Anunt de mica publicitate

Asigur transport pentru doua persoane, pe relatia Baia Mare – Bucuresti, (inclusiv de pe traseu), in data de 5 martie, la meciul Romania – Argentina. Relatii la tel. 0720-600925

O lege strâmba, in defavoarea Maramuresului de Nord

March 2nd, 2014 | Politica / Romania | No Comments »

Nu incape nicio indoiala, dar absolut niciuna, ca in anumite zone institutionale, bugetare, sunt numite persoane incompetente si diletante. Singurul lor pasaport: carnetul de partid.
Zilele trecute, Glasul Maramuresului a publicat un articol scris de istoricul Marius Diaconescu pe tema refuzului cetateniei române (pentru cetatenii români din dreapta Tisei) de catre autoritatile de la Bucuresti. Pe baza solicitarii noastre, Autoritatea Nationala pentru Cetatenie a formulat un punct de vedere, in care a precizat ca românii din Transcarpatia (Ucraina) nu indeplinesc conditiile prevazute de lege, deci nu au dreptul la cetatenie. Iar argumentul lor (din adresa oficiala remisa redactiei, cu numar de inregistrare, semnatura si stampila) este de-a dreptul halucinant: „Este de notorietate publica faptul ca regiunea Transcarpatica din Ucraina nu a fost in trecut parte din statul român”.
Adica, presedintele ANC, Monica Camarascu, se si mira ca cerem lamuriri intr-o chestiune pe care toata lumea o cunoaste (de vreme ce e „de notorietate publica”), numai noi nu. Ce conteaza ca in regiunea respectiva vietuiesc peste 30.000 de etnici români (declarati astfel, la ultimul recensamânt, din 2001)? Ce conteaza ca doar o treime din Maramuresul istoric face parte din statul român, restul de doua treimi apartinând Ucrainei?
Mai departe, ANC isi intareste afirmatia cu o adresa (din octombrie 2012) din partea Academiei Române in care se arata textual: „Teritoriul actual al regiunii Transcarpatia (zona istorica Maramuresul de Nord cu raioanele Rahau si Teceu) nu a facut parte din statul român”.
Birocratii de la Academie si ANC iau ca an de referinta 1918. (Dar nici chiar asa nu e sigur daca au dreptate). {i invoca legea. Dar legea e strâmba, facuta de incompetentii din Parlament, numiti politicieni, care nu cunosc limba româna, ce sa mai vorbim de istoria teritoriilor românesti. Daca legea e de vina, sa se schimbe legea!

PSD a căzut în capcana întinsă de liberali

March 2nd, 2014 | Politica / Romania | No Comments »

Primii care au venit cu ideea ruperii Uniunii Social Liberale au fost liderii PSD din teritoriu. Anul trecut, prin vară. Partidul lor creştea în sondaje, iar Antonescu făcea declaraţii destul de nepotrivite cu statutul lui de candidat al USL la prezidenţiale. Încet-încet, social-democraţii au spus tot mai răspicat faptul că nu-i vor acorda susţinerea lui Antonescu în campanie şi că Ponta ar trebui să-şi depună candidatura pentru fotoliul de la Cotroceni.
Antonescu a perceput, cu timpul, cum stau lucrurile şi a înţeles că mult mai câştigat ar fi dacă ar scoate PNL-ul de la guvernare. Să pleci pur şi simplu înseamnă “trădare” (a partenerilor de alianţă şi a electoratului). Trebuia căutat (sau inventat) un pretext cât mai credibil, astfel încât plecarea să poată fi catalogată o responsabilitate a PSD-ului.
Aşa s-a născut (greu de spus în capul cui) ideea cu pseudoremanierea guvernului. Cineva ştia că pe ministrul Chiţoiu îl paşte DNA-ul şi i-a vândut pontul lui Crin. Apoi, s-a alcătuit un pachet de patru miniştri (să nu bată la ochi) şi a fost scos Iohannis la înaintare cu rol precis de “destabilizare”. Propunerea “genială” viza solicitarea ca Iohannis să preia un portofoliu de ministru, altul decât cel de finanţe şi funcţia de vicepremier. Planul final nu era neapărat plecarea de la guvernare, ci demolarea Guvernului Ponta în momentul în care se solicita, în Parlament, un nou vot de încredere. Se pare că social-democraţii au intuit capcana întinsă de liberali. Dar PSD-ul rămânea în şah, pentru că eşecul negocierilor însemna retragerea liberalilor de la guvernare şi, implicit, o majoritate mult prea fragilă în Parlament. Liderii PSD au fost cât se poate de sinceri când au insistat ca USL să nu se destrame. Bucuroşi de eşecul USL-ului sunt (şi e firesc să fie) liberalii. E uşor în opoziţie să critici, să comentezi de la galerie, iar în teritoriu să te înfrupţi totuşi din privilegiile puterii.
Noteaza articolul de mai sus – Nota 1 Nota 2 Nota 3 Nota 4 Nota 5 (maxima) Nota actuala (5 voturi)

Dansul liberalilor pe sârma uselistă

February 26th, 2014 | Politica / Romania | No Comments »

Cel puţin teoretic, în cursul zilei de azi, ar trebui să expire ultimatumul dat de liberali social-democraţilor pentru a accepta condiţiile pentru ca USL să funcţioneze în continuare. Pentru a părea împăciuitori, liberalii au renunţat la una din aceste condiţii, respectiv desfiinţarea USD-ului, o alianţă electorală pe care PSD-ul a făcut-o cu UNPR şi PC. Condiţia care a generat această criză (Iohannis, ministru de interne şi vicepremier) pare a fi suficient de consistentă pentru a oficializa destrămarea USL-ului.
Dincolo de declaraţiile incendiare care vor urma după ruperea protocolului, cu mult mai important pentru noi este ceea ce se va întâmpla în Maramureş după acest eveniment.
La nivel judeţean sunt semnale (şi declaraţii) că reprezentanţii partidelor care vor rămâne la putere (PSD, UNPR şi PC) vor miza, în continuare, pe colaborarea cu PNL, chiar dacă USL se dizolvă. Însă acest lucru este posibil doar dacă liberalii maramureşeni vor avea tăria şi curajul să încalce directivele lui Antonescu, care, mai mult ca sigur, va declara “război total” USD-ului şi le va cere organizaţiilor judeţene să intre în opoziţie pe toate fronturile. S-a văzut că Antonescu nu agreează formule de genul “în pat cu duşmanul” şi orice bănuială de trădare a fost aspru sancţionată. E posibil, totuşi, ca în mod tacit, liberalii maramureşeni să colaboreze cu PSD pentru proiecte de interes judeţean şi în scopul, evident, de a-şi proteja primarii liberali, cu atât mai mult cu cât protocolul dintre PSD şi PNL, în Maramureş funcţionează de şase ani. Însă, noua conducere liberală pare foarte atentă la cerinţele lui Antonescu şi nu e dispusă să rişte nimic. Cu atât mai mult cu cât e interimară, iar numirea a venit în condiţii cel puţin ciudate. Iar în PNL Maramureş sunt voci care cer “o altă majoritate”, atât în CJ, cât şi în consiliile locale din teritoriu. Ar fi totuşi păcat ca proiectele pentru Maramureş să aibă de suferit de pe urma unor orgolii. Avem nevoie de un consens al partidelor politice în favoarea acestor proiecte.

Ucraina

February 24th, 2014 | Politica extern | No Comments »

Ceea ce se întâmplă în aceste zile în Ucraina vecină e destul de complicat pentru un observator străin. Ce interese are opoziţia, ce decizii ia preşedintele Ianukovici, ce părere are Putin sau cum reacţionează cancelariile europene (cei mai activi: Hollande şi Merkel) e treaba lor.
În Ucraina, se derulează o poveste încâlcită cu politicieni corupţi, cu oligarhi dispuşi să rupă ţara în două doar pentru a-şi proteja afacerile şi cu interese geopolitice între UE şi Rusia. Dincolo de toate acestea, nu există absolut niciun dubiu că oamenii au ieşit în stradă la Kiev şi-n alte oraşe (preponderent vestice) pentru idealuri mult mai mărunte şi casnice decât îşi imaginează observatorii străini. Ei vor, pur şi simplu, să trăiască mai bine, să aibă locuri de muncă bine plătite, să-şi permită un “frigider plin”, să aibă drepturi, să nu plătească şpagă pentru a achiziţiona un serviciu etc. Cu alte cuvinte, să trăiască “european” – la fel ca în ţările din Uniunea Europeană. Dacă Ianukovici sau Putin le-ar îndeplini acest deziderat, nu ar fi nicio problemă. Nici măcar de natură ideologică. Dar cei doi preşedinţi nu le oferă nimic din toate acestea, cerându-le în schimb mai multă disciplină.
Ucrainenii de azi (spre diferenţă de est-europenii din anii ’50) nu mai sunt dispuşi să tacă, să înghită şi să accepte decizii care contravin intereselor lor. Revolta lor trebuie pusă pe deşteptarea unei conştiinţe colective, care a început să se manifeste în Europa, dar şi în ţări de pe alte continente, începând cu 1989.
Niciodată, în istorie, democraţia (la nivelul maselor) nu s-a manifestat cu atâta forţă. Şi lasă tot mai puţine uşi deschise spre ascensiunea unor conducători cu aspiraţii dictatoriale. Nu ştim cum se va soluţiona conflictul din Ucraina. Dar vrem să credem că ucrainenii vor reuşi să obţină ceea ce-şi doresc: un trai demn.

“I am an Ukrainian”

February 21st, 2014 | Politica extern | No Comments »


“Sunt o ucraineanca, nativa din Kiev. Si acum sunt in Maidan, in partea centrala a orasului meu. Vreau sa stiti de ce mii de oameni din intreaga tara sunt pe strazi. Exista un singur motiv: vor sa se elibereze din dictatura, vor sa scape de politicienii care lucreaza numai pentru ei, care sunt pregatiti sa traga, sa bata, sa raneasca oamenii doar ca sa isi salveze banii, doar ca sa isi salveze casele, doar ca sa isi salveze puterea.

Vreau ca oamenii care sunt aici, care au demnitate, care sunt curajosi, sa traiasca o viata normala. Suntem oameni civilizati, dar guvernantii nostri sunt barbari. Aceasta nu este Uniunea Sovietica, vrem ca justitia noastra sa nu fie corupta, vrem sa fim liberi. Stiu ca poate maine nu vom mai avea telefon, nu vom mai avea conexiune la internet si vom fi singuri aici. Si poate politistii ne vor ucide unul cate unul, cand se va lasa intunericul aici.

De aceea va rog acum sa ne ajutati. Avem aceasta libertate in inimile noastre, avem aceasta libertate in mintile noastre, iar acum va rog sa construiti aceasta libertate in tara noastra. Ne puteti ajuta doar spunand povestea aceasta prietenilor vostri, doar impartasind acest videoclip. Va rog, raspanditi-l. Vorbiti cu prietenii vostri, vorbiti cu familia voastra, vorbiti cu guvernul vostru si aratati ca ne sprijiniti.”

Video
http://www.youtube.com/watch?v=Hvds2AIiWLA
Sursa:
http://www.hotnews.ro/stiri-international-16651918-video-ukrainian-mesajul-protestatarilor-kiev-devenit-viral-oamenii-vor-elibereze-din-dictatura-vor-scape-politicienii-care-lucreaza-numai-pentru-care-sunt-pregatiti-traga-bata-doar-isi-salveze-banii.htm?cfnl=

Ardealul, bântuit de idei monarhice

February 19th, 2014 | Politica / Romania | No Comments »

Vrem, nu vrem să recunoaştem, dar politicul e un organism viu, care are nevoi şi trebuinţe, care se hrăneşte şi devorează şi, ceea ce e foarte important, se adaptează. Oricât de mult ar vrea să ne convingă adepţii teoriilor conspirative că deciziile majore se iau în laboratoare secrete, constatăm adesea că scena politică e o reflecţie fidelă a societăţii care o generează.
Alternarea la putere a partidelor sau alianţelor de dreapta şi de stânga reflectă voinţa şi dorinţa maselor de a obţine o creştere economică şi de a înfiinţa noi locuri de muncă, respectiv de a consolida protecţia socială şi de a se lăsa mituit cu diverse alocaţii şi facilităţi fiscale.
Într-o ţară republicană, atunci când nici dreapta şi nici stânga nu mai au credibilitate, e firesc să asistăm la ascensiunea organizaţiilor ce susţin monarhia. Dacă ar curge numai lapte şi miere, şi poporul ar fi mulţumit de legile Parlamentului, deciziile Guvernului şi prestaţia preşedintelui, nimeni nu ar ridica un deget pentru a susţine o idee cu valenţe monarhice, ca alternativă de guvernare.
La Cluj, în capitala (de iure şi de facto) a Transilvaniei, fiinţează, de o vreme, o Alianţă Naţională pentru Restaurarea Monarhiei. Liderii acestei organizaţii au anunţat un calendar al mitingurilor, în mai multe oraşe, cu scopul declarat, de a câştiga un număr mai mare de adepţi.
Constituţia României este desfăcută pe tapetul Parlamentului, pentru a fi amendată. Un bun prilej pentru regalişti să solicite un proiect de Constituţie monarhică, iar acesta să fie supus spre vot poporului.
La cum merge ţara, la câte tensiuni şi scandaluri se înregistrează pe scena politică românească, poporul mai că nu ar zice “nu” în faţa unui astfel de proiect. Dar nici nu sare în sus de bucurie să voteze în favoarea monarhiei, din simplul motiv că nu le garantează nimeni un nivel sporit de trai.
Monarhia e deocamdată un fruct care se coace. Dar nici nu e sigur că fructul va ajunge vreodată la maturitate.

Competitie interactiva de idei

February 14th, 2014 | Publicitate | Comments Off

Junior Achievement si HP Romania organizeaza, pentru al patrulea an consecutiv, o competitie interactiva de idei pentru proiecte de inovare sociala. Concursul este destinat elevilor de liceu pasionati de antreprenoriat si tehnologie.

Pe 12 februarie, peste 85 de elevi din 12 licee bucurestene au participat la studiul de caz Social Innovation Relay Bucuresti 2014, prezentat de catre consultantii voluntari HP Romania si gazduit la sediul companiei. Tinerii s-au pregatit astfel pentru competitia internationala Social Innovation Relay. Ei au invatat despre inovare si antreprenoriat social prin analiza unor studii de caz – modele de buna practica la nivel international si au schitat idei de proiecte care rezolva probleme sociale din comunitate cu ajutorul tehnologiei.

Toti elevii de liceu (15-19 ani), care doresc sa-si dezvolte creativitatea, capacitatea de luare a deciziilor si rezolvare a problemelor pentru a genera schimbari pozitive in comunitate, sunt invitati sa se inscrie, pana la sfarsitul lunii februarie, in comunitatea online a tinerilor antreprenori inovatori (http://www.sir.ja-ye.org/).

Cele mai bune 10 echipe care propun solutii fezabile si originale se vor califica in finala nationala a competitiei, concurand pentru titlul de Cea mai buna idee de inovare sociala si premii in produse tehnologice. Elevii vor primi feedback si recomandari de imbunatatire pentru propunerile lor din partea consultantilor voluntari si vor avea acces gratuit la cursuri online de antreprenoriat prin programul HP LIFE.

Echipa clasata pe locul I va fi premiata in cadrul Galei Business Hall of Fame si va reprezenta Romania la finala globala online din iulie 2014 alaturi de participanti din alte 18 tari.

Mai multe informatii despre procesul de inscriere in competitie pot fi consultate in regulamentul complet, disponibil pe site-ul www.jaromania.org/elevi, sectiunea Competitii.

Persoana de contact: Alice Dutu, Coordonator programe, Junior Achievement Romania – 0730 330 880; alice.dutu@jaromania.org