MARAMURES.FAN

În mod normal, toţi cei care se fac vinovaţi de tragedia de la Sighet (de la patronul firmei, la autorităţile care au dat avizele pentru concesionarea lucrărilor de la firmă şi până la ultimul muncitor care a dat dovadă de neglijenţă) ar trebui să plătească în raport cu vina care le aparţine.

Din păcate, niciun ban şi nicio zi de închisoare ale vinovaţilor nu le va reda sănătatea celor 17 oameni mutilaţi pe viaţă, victime ale celor două explozii. 17 oameni tineri au simţit pe pielea lor care sunt efectele incompetenţei într-o ţară în care se fură, se leneveşte, se chiuleşte, în care se plătesc nemunca şi obrăznicia şi lipsa de bun-simţ.
O ţară în care toţi tinerii visează să aibă studii superioare, dar nimeni nu ştie să sape la adâncimea corectă un şanţ, să aşeze un pat de nisip şi o conductă de gaz, să sudeze două ţevi şi să facă o probă. Toţi inculţii vor să facă liceul la zi şi fug de şcolile profesionale ca dracul de tămâie, că, deh, nu dă bine în CV.
O ţară în care parlamentarii chiulesc, dar pentru asta sunt plătiţi cu sute de milioane de lei vechi pe lună şi nu le crapă nicio secundă obrazul de ruşine, din simplul motiv că liderul lor, Antonescu, a ridicat chiulul la rang de politică de stat.
O ţară în care ipocrizia politicienilor favorizează mita şi corupţia la cel mai înalt nivel; şi atunci te mai miri că profesorul e mituit să dea note mari, poliţistul e mituit să nu dea amendă, iar doctorul e mituit ca să prescrie cel mai bun tratament. Aşa se câştigă licitaţiile şi tot aşa firme fantomă ajung stăpâne peste destinele unei comunităţi precum Sighetul, mutilându-i şi terorizându-i pe localnici, fără să le fie frică de repercusiuni (că doar au plătit “dreptul” unde trebuie).
O ţară în care un director de la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor câştigă pe lună un salariu de 29.000 euro, ceea ce înseamnă pensia pe 35 de ani a unui fost angajat la CAP.
O ţară în care toată lumea lasă pe mâine ceea ce trebuie făcut azi, din prea multă comoditate şi lene incomensurabilă. Dacă s-ar fi făcut verificări (cu detectoare apte, nu defecte) imediat după producerea primei explozii de la clubul din Sighet (şi angajaţii nu ar fi zis: “Lasă, că şi mâine e o zi. Verificăm după ce ne trezim dimineaţă!”), a doua explozie nu ar fi avut loc.
Gazul, în Sighet, a devenit o pacoste, nu o binefacere. Şi asta din pricina unor neoameni!