Antologie de folclor din Maramures

ct_15_coperta_fata

Editia print: Dorin Stef, Antologie de folclor din Maramures, Editura Ethnologica, Seria Cultura Traditionala, Baia Mare, 2007 (ISBN 978-973-87953-7-2)

http://ro.wikisource.org/wiki/Antologie_de_folclor_din_Maramureş http://www.cartiaz.ro/index.php?option=cat&id=0&pag=1&var=all http://www.globusz.com/ebooks/AntologieFolclor/index.htm http://www.cultura-traditionala.ro/? act=antologie_de_folclor_din_maramures http://www.scribd.com/doc/9681161/Antologie-de-Folclor-Din-Maramures. Cronici: http://www.emm.ro/Stiri/617/Dorin-Stef-descifreaza-limbajul-secret-al-creatiilor-populare-din-Maramures

ARGUMENT. In anul 1980, Asociatia Etnografilor si Folcloristilor din Maramures izbuteste sa publice, sub egida Centrului Judetean de Indrumare a Creatiei Populare, prima (si cea mai izbutita pâna in prezent) Antologie de folclor din judetul Maramures. Proiectul a fost condus de prof. Ion Chis Ster, iar din colectivul de redactie au facut parte Pamfil Biltiu, Ion Bogdan, Mihai Dancus, Vasile Latis, Vasile Leschian, Gheorghe Pop, Mihai Pop si Nicoara Timis. Un demers necesar in contextul in care trecusera 74 de ani de la publicarea primei culegeri de folclor maramuresean (Alexandru Tiplea, Poezii populare din Maramures, in Analele Academiei Române, seria II – Tomul XXVIII, 1905-1906), iar in acest interval de timp au vazut lumina tiparului circa 20 de culegeri de folclor. Autorii Antologiei au ajuns la concluzia ca cercetarile locale se afla in impas, deoarece acestora “de multe ori le lipseste viziunea de ansamblu asupra fenomenelor de cultura populara pe arii mai extinse” (Ion Chis Ster, Antologie…, 1980, p. 47). Lucrarea, dedicata in exclusivitate folclorului poetic, avea, printre altele, misiunea sa suplineasca si acest neajuns. Criteriul de baza a fost reprezentativitatea textelor. Din 1980 pâna in prezent nu am consemnat decât o singura lucrare cu caracter antologic, respectiv Folclor din Maramures (Folklore from Maramuresh) – editie bilingva (româno-engleza) realizata de Ana Olos (Editura Ethnologica, Baia Mare, 2004). Prezenta antologie a fost realizata pornind de la o nota din celebra lucrare Graiul si folklorul Maramuresului publicata de Tache Papahagi in 1925: “Cu drept cuvânt s-a spus chiar de catre poetii consacrati care au cântat si s-au inspirat din viata poporului ca «graiul poporului nu e sarac, este foarte plastic si foarte poetic». Aceste calitati sunt insa in strânsa legatura cu insusi sufletul creator al poporului, asa ca – raportându-ne in cazul nostru la maramuresean – sufletul lui nu e strain de preocupari artistice in plasticizarea frumosului, chiar atunci când deprimanta sufleteasca e absolut prozaica” ( vezi ed. 1981, Editura Minerva, Bucuresti, p. 127). Profesorul, de origine maramureseana, Mihai Pop a generalizat la un moment dat aceasta idee, afirmând ca versurile populare sunt, fara indoiala, gradul cel mai inalt de desavârsire artistica la care a ajuns poezia româneasca, inainte de a fi scrisa. Prea rar s-au remarcat, de catre cercetatori, “preocuparile artistice in plasticizarea frumosului” a maramuresenilor si a transilvanenilor in general. De cele mai multe ori se evidentiau performantele privind conservarea anumitor motive folclorice, prezenta unor arhaisme in texte ori aerul medieval al productiilor. Sanda Golopentia scria: “Maramuresul este recunoscut ca reprezentând o tendinta minimalista. Textele orale ale locului tind sa fie scurte si percutante, evocând adesea haiku-ul; le lipseste desfasurarea exuberanta si insistenta care se asociaza, de pilda, cu traditia olteneasca din partea de sud a României” (introducere la volumul Folclor din Maramures, de Ana Olos, 2004, p. 13). Textele ardelenesti se deosebesc si de cele moldave, unde, recunoastem, ating desavârsirea artistica. Stilul concis, adesea laconic, denota in primul rând capacitatea de a esentializa mesajul, uneori de a-l incifra prin metafore bine ticluite, renuntând de la inceput la repetitii gratuite si balast. In acest context, observatia absolut sincera si dezinteresata a lui Tache Papahagi, de la inceputul secolului trecut, merita o demonstratie pe masura, astfel incât am gândit o antologie de folclor maramuresean al carui unic criteriu de selectie este valoarea artistica. In Antologia din 1980, Ion Chis Ster tinea sa precizeze ca “din punct de vedere al ingeniozitatii si plasticitatii expresiilor, s-ar putea spune ca nu exista text in antologie care sa nu contina macar 1-2 versuri izbutite. Astfel incât cititorul sa se poata delecta cu o poezie buna…” (p. 49). Lucrarea de fata isi propune un target mai ambitios: fiecare poezie, in intregul ei, sa fie izbutita din punct de vedere artistic, chiar daca 1-2 versuri ar schiopata. Realizând lucrarea Istoria folcloristicii maramuresene (Editura Ethnologica, Baia Mare, 2006) m-am aflat in ipostaza de a parcurge aproape in totalitate colectiile maramuresene de folclor publicate in volume sau in periodice. Am selectat, in vederea antologarii, acele texte care mi-au incântat “simtul artistic si sufletul”. Criteriul ales este unul, prin excelenta, subiectiv si, deci, amendabil. In privinta titlurilor, impartasesc opinia lui Ion Chis Ster, care a afirmat ca “atribuirea de titluri este un artificiu al cercetarii” (Antologie, 1980, p. 50), dar nu am recurs la eliminarea acestora, considerând ca textele trebuie particularizate nu numai prin cifre, ci si prin titluri (care sa substituie in mare masura numele tipului sau a subtipului). Vorba lui Constantin Noica: “Când ma gândesc la Maramures, la folclorul nostru si la felul intâmplator si prea adesea partial in care am pastrat ceva din ce a fost, imi spun ca ceea ce stim si admiram noi (impreuna cu atâtia straini) reprezinta poate numai resturile si firimiturile unui banchet al zeilor” (in Calendarul Maramuresului, Baia Mare, 1980, p. 71). Chiar si in aceste conditii, un lucru e cert: “Folclorul trebuie considerat ce este si anume fundament, sistem de baza al culturii moderne” (Mihai Olos, Calendar…, p. 138-140). Fiecare piesa este insotita de o caseta tehnica, ce contine, dupa caz, numele culegatorului, numele performerului, localitatea, anul culegerii, titlul colectiei si un scurt glosar de termeni. Produsul finit este antologia de fata – o suma de piese autentice si uimitor de bine realizate din punct de vedere artistic. Meritul este al performerilor maramureseni. (Baia Mare, noiembrie 2006)

I. E VREMEA COLINDELOR…

“Va roiasca binele, / Cum roiesc albinele” (V. Stetco, 1990, p. 47, t. 37)

“Printre obiceiurile calendarului, cele mai mari sarbatori sunt Craciunul si Anul Nou. Cele douasprezece zile care marcheaza trecerea din vechi in nou, din trecut in viitor, din cunoscut in necunoscut, cuprind rituri de divinatie si acte propitiatoare. Toate acestea sunt plurifunctionale si privesc prosperitatea neamurilor, a familiei, bunastarea gospodariilor, fertilitatea pamântului si bogatia tumelor. Ele isi gasesc expresie in urarile copiilor si in colindele tinerilor, dar in Maramures si in colindele cu nuanta de politicoasa felicitare pe care gospodarii si le fac pe principiul reciprocitatii”. (Mihai Pop, cuvânt inainte la Antologia de folclor din judetul Maramures, Baia Mare, 1980, p. 8-9).

1. Mare iarna si-o pticat

Mare iarna si-o pticat,

Oile tate-o zd’erat,

Pacurar le-o auzât,

Jos la ele-o coborât

Pa scara mândra

De ceara,

Culegându-si flori

De vara;

De mânuna fetelor,

De strutut feciorilor,

De pana nevestelor.

Culegator: Vasile Latis; Tara Lapusului; in Calendarul Maramuresului, Baia Mare, 1980, p. 5, t. 21

Colinda / corinda. 1. Cântec traditional interpretat de cete de copii, de flacai sau de aduti cu prilejul sarbatorilor de iarna. Text ceremonial integrat intr-un sistem cultural, cu norme specifice, in interactine cu rituri, credinte si institutii profund arhaice, precrestine. Intr-o clasificare simplista, colindele se impart in laice si religioase. Intr-o tipologie complexa colinda devine un gen amplu si diversificat: I. Colinde protocolare II. Cosmogonice III. Profesionale IV. Flacau si fata V. Familiale VI. Despre curtea domneasca VII. Edificatoare si moralizatoare VIII. Biblice si apocrife IX. Colinde-balada X. Colinde-cântec (dupa M. Bratulescu, Colinda româneasca,1981).

2. Manifestari si cântece rituale perpetuate din epoca imperiala romana pâna in zilele noastre si raspândite la mai toate popoarele din Europa. Insa obârsia mitologica si prescriptiile ceremoniale (“la sursele colindei descoperim mitul”) si-au pierdut semnificatiile ancestale din pricina stratului religios, de natura crestina (“Christmas carols”); astfel incât, in prezent, manifestare e receptata drept “un protocol al relatiilor cordiale dintre generatii, prilej de regrupare a comunitatii rurale” (M. Bratulescu).

3. Terminologie. “Termenul transilvanean dominant – care s-a adoptat si de catre folcloristica – este cel de colinda; partea de nord-vest a Transilvaniei utilizeaza termenul corinda, care se mai intâlneste incorporat doar refrenului si in Zarand, Muntii Apuseni, ba chiar si in jud. Sibiu. (…) Termenul colind cunoaste o mare raspândire in Muntenia si Dobrogea. Tara Lovistei foloseste pe alocuri termenul colindec” (M. Bratulescu, 1981).

2. Craciunul cel batrân

Vine Craciun cel batrân

Vita verde iadara

Cu calutu’ tat juncân’,

Cu barba tat scuturân’,

C-on tocut de lapte-n sân,

Cu outa-n coserguta,

Sa sa deie la fatuta,

La care is mai micuta.

Noi mai mult v-am colinda,

Da’ ni-i scurta gubuta,

Ne temem c-om ingheta.

Ne-om muta la alta casa,

C-am vazut felea pe masa

Si paharu’ lânga ie

Si-om be care cât om vre. (t. 23)

Sa fii, gazda, veselos,

C-ai ajuns Craciun frumos

Si gazdoaia veseloasa,

C-o gatat frumos pân’ casa.

Pa la usi cu pupti de ruji,

Pân’ feresti, cu flori domnesti,

Si pa masa tri oieji.

Plata noastra nu-i nimica,

Num-o fele de horinca. (t. 22)

culegator: Pamfil Biltiu; de la Dochia Pintea, 78 ani; Cupseni, 1988 (Tara Lapusului) in Sculati, sculati, boieri mari, 1996, p. 78, t. 23;

3. Scoala gazda din patut

Scoala gazda din patut

Si ne da un colacut

Ca mamuca n-o facut,

Foc in vatra n-o avut,

Sâta deasa n-o avut.

Când sâta si-o capatat

Covata i s-o crapat.

S-o sfadit mama pa tata

De ce n-o tomnit covata;

Când covata o tomnit

Cuptoriu i s-o urnit;

Când cuptoriu o liptit

Anu Nou o si sosit.

Sa ajungeti multe sari

Ca sara din ia’ sara

Si ca zâua de mâni.

culegator: Petre Lenghel Izanu; Dragomiresti (Tara Maramuresului), in Calendarul Maramuresului, 1980, p. 17, t. 50

“Când se pregatesc bucatele pentru sarbatori, din primul aluat se face un colac numit stolnic, care nu se umple cu nimic si care este impodibit cu diferite motive facute tot din aluat. Picioarele mesei pe care este asezat stolnicul se leaga pentru ca toti membrii familiei sa tina unul la altul, sa fie uniti, cum sunt si picioarele mesei”. (Calendarul Maramuresului, 1980, p. 9)

4. Darurile colindatorilor

Pa dranita fântânii-ta

Florile dalbe

Este-on strut de busuioc.

Bosâiocu’ l-om ciunta

La gazda i-om corinda

Sa videm ca ce ne-a da.

Colacu di pa masa

Si pa fiica ce frumoasa.

Noi cu ale nu om mere

Fara-on oticau de mere;

Fara-on oticau de nuci

C-alea li-s mai dragi la prunci.

culegator: Pamfil Biltiu; de la Rozalia Iloc, 52 ani, Bicaz, 1982 (Codru), in Sculati, sculati…, 1996, p. 177, t. 200

5. Multamitura dupa colinda (Starostitul colacului)

Noi umblam cântând, corindând,

Gazda bine s-o fost gatind,

Cu mese intinsa,

Cu faclii aprinsa,

Cu scaune pânga dânsa.

Pa noi bine ne primira

C-on colac mândru de grâu.

Da noi când vedem colacu acesta

Gândim ca-i stogu cu fata.

Stogu cu fata nu poate fi

Ca tulnicele si paiele nu-s aci.

Da’ sa scula jupânu gazda in zori,

Si-n cântatori,

Si-o ciocanit pe la cheotori,

Marsa-n grajdurile sale,

Scoasa opt juninci cu coarne lungi,

La buza aurit,

La picioare potcovit.

Marsa-n câmpul Rusalimului,

Trasa brazda neagra,

Ravarsa grâu rosu,

Ploaie tropote,

Soarele luce,

La gazda bine-i pare.

(Dupa ce feciorul a terminat de taiat colacul, continua:)

Ia’ uite-n cornu mesi,

Ieste-o scumpa de oiaga,

Care si mie mi-i draga,

Acoperita cu flori de mac,

Care-i buna de leac.

Crâsmariu nu-i de omenie,

Ca ne da numai lesie.

Asta-i facuta cu miere,

Care-i pe-a noastra placere.

Sa traiesti dalba coconita

C-un strut mândru de sanita!

Dumnezo te duca-n rai

Cu tat neramu care-l ai.

Si pa mine lânga tine,

S-acolo sa traim bine.

Da de mi-i sti multami

Tri si patru ii dobândi.

De nu mi-i sti multami

Lasa palincuta aci.

(Fata gazdei raspunde:)

D-apoi io nu t-oi sti zâce,

Ca io-s o fata sângure

Si ma tem ca nu ti-oi pute.

Multamasca-t spicu grâului

Din mijlocul stogului

Si spicul secarii

Din marginea tarii…

Sa traiti, s-aveti noroc.

culegator: Dumitru Pop; de la Ion Ardelean, 71 ani, Asuaju de Jos, 1974; in Folclor…, 1978, p. 367-368, t. 434.

6. Pacurarul satul de oi

Colo jos, colo mai jos

Oi linoi, linoi, lar Doamne

Ce turme de oi s-o scos

Pa râtutu cel frumos!

- Da la turma cine-si umbla?

- Umbla-si Lariu, pacurariu,

C-on topor incolturat,

C-on fluier inverigat.

- Lasa-v-oi la lupu oi.

De când umblu dupa voi

Tat am albit ca si voi.

Striga-o oaie pistrioara:

- Nu ne lasa nici pa noi

Iara noi te-om darui

La Craciun c-on suman bun,

La Pastita cu jintita,

La Sângeorz c-on miel frumos,

La Ispas c-on bulz de cas.

culegator: Pamfil Biltiu; de la Florica Druta, 63 ani; Ortita, 1981 (Codru), in Sculati, sculati…, 1996, p. 129, t. 111.

“Cele mai multe (obiceriuri calendaristrice) se leaga nemijlocit de calendarul agricol, fiind mai frecvente in perioandele de maxima activitate in munca câmpului. Prezenta lor in sarbatorile de iarna nu trebuie sa surprinda, deoarece, asa cum se stie, unele din ele au fost aduse in aceasta perioada, la Anul Nou, o data cu stramutarea acestuia de la inceputul primaverii”. (Dumitru Pop, Folclor din zona Codrului, Baia Mare, 1978, p. 48)

7. Zeului Soare

Rasai Soare, mândru, roata,

Si-calzeste lumea toata

Si iau patru bourei

Si ar si saman cu ei

Grâu rosu de primavara

Si rasaie pâna-n sara.

Da-n mijlocu grâului

Este-o masa rotilata,

Frumos, mândra, de piatra.

Acolo este-o fântâna.

Ape-n cofe ne-om lua

Si-om mere tat raorând,

Raorând frumos plouând.

Si-om da roada grâielor

Si dulceata viilor.

culegator: Pamfil Biltiu; in Sculati, sculati boieri mari…, 1996, p. 100, t. 60+61, Tara Codrului

8. Merele capatate de la Soare

Marut ramuratu

De mere-ncarcatu.

Sfânt Soare lucea,

Poamile-si cocea,

Vântu’ clatinea,

Merele ptica.

Boierii vine

Si le culeje

Si le trimite

Pa use de rai,

La fata de crai.

Luna-n drum le-o stat

Frumos i-o-ntrebat:

- Ce v-ati capatat?

- Mere-am capatat

De la Sfântu’ Soare

Cu mare rugare,

‘N coate si-n jenunte,

P-on vârfut de munte.

culegator: Pamfil Biltiu; de la Carolina Muresan, 63 ani; Mânau, 1987 (Codru), in Sculati, sculati…, 1996, p. 91, t. 45.

9. A plugarilor

Raza-i soare, doamna-i mare,

Sa iasa plugarii-afara,

Sa samine grâu de vara.

Grâu rosu cu chiubelu,

Secara cu stânjenu.

Pa marginea unui grâu

Este-o scara, tat de ceara,

Suie-on domn si sa coboara,

Dupa flori de primavara,

La fete si la feciori

Sa le joace-n sarbatori.

culegator: Pamfil Biltiu; de la Chifor Dulfu, 69 ani, Salsig, 1977 (Codru); in Sculati, sculati…, 1996, p. 104, t. 69.

10. Doamna curtilor

Inaintea iestor curt

Sunt tri rânduri de pomut;

Inaintea pomilor

Sade doamna curtilor

Cu turma oitalor,

C-on pahar de zin a mâna,

Tat intina si suspina.

Pa toarta paharului

Scisa-i raza Soarelui;

De unde tâne cu mâna

Scisa-i raza si lumnina

Si de unde be din el

Scrisu-i on luceferel.

Când intina si sustina

Oile s-aduna-n stâna

Si le numara pa tate

Si le baga-n cer pa noapte.

culegator: Ion Zubascu; Tara Maramuresului; in Calendarul Maramuresului, 1980, p. 1, t. 8.

11. Colinda fetei de maritat (Zâna zorilor)

La luncile Soarelui

Florile dalbe de mar,

La fântâna corbului,

Grele ploi ca au plouat,

Luncile ni le-au spalat.

Apoi soare-au rasarit,

Flori frumoase-au inflorit.

Fetele cum auzira,

Dupa flori se pogorâra.

Le rupea si le-alegea,

Luncile le saracea:

Cele mari cu braturile,

Cele mici mai putinele.

Când feciorii le vazura,

Pân’ la ele de fugira.

“Noroc bun” ca le zicea

Si de mâna le prindea,

Si in dor le dezmierda.

Da’ pe fata ce mai alba

Un fecior asa o-ntreaba:

- De esti fata de maritat

Ma primesti tu la petit?

Fata-n fata rumenea

Si feciorului graia:

- De când mama m-o facut

A iubi eu n-am stiut.

Apoi zic, sa fi’ fecior,

Cui i-oi spune al meu dor?

Ca nu-i om pe-acest pamânt

Sa ma scoata din cuvânt,

Pe picior sa ma calce,

Mâna-n sân sa mi-o bage,

Fata-mi alba sa mi-o sarute,

Ochii-mi negri sa se uite.

Cel fecior se minuna

Si pe fata o-ntreba:

- Ma-ta unde te-o facut,

De-a iubi n-ai invatat?

Si esti dulce feciorilor,

Ca nucile coconilor,

Ca vinul batrânilor.

Apoi fata-i raspundea:

- M-a facut maicuta mea

In strunguta oilor,

Tot la câmpul florilor.

- Sa fii, fata, bucuroasa

De colinda ast’ frumoasa.

O-nchinam cu sanatate,

Pe la gazde, pe la toate.

Colinduta-i atâta,

Pe gazda Domnul traia’.

culegator Ion Bârlea; de la Ion Cupcea, Calinesti (Tara Maramuresului); in Literatura populara din Maramures, I, EPT, 1968 (1924), p. 168-169, t. 32;

Motivul marului. In colindele maramuresene apare frecvent refrenul “Flori dalbe de mar”, cu formula prescurtata “Flori dalbe” sau “Lerului si-a marului”, respectiv “Hai lin, hai lar si flori de mar”. Dovezile documentelor folclorice denota rolul major pe care marul l-a jucat in angrenajul obiceiurilor si riturilor primavaratice. Si nu este lipsit de interes faptul ca perioada de inflorire a merilor coincide cu demararea muncilor agricole (prima brazda trasa cu plugul in ogor), dar si cu obiceiul pastoral de insâmbrire, urmat de procesiunea transhumarii oilor la munte (aprilie-mai). Nu este exclus ca momentul infloririi merilor sa fi stat la baza declansarii acestor procese agro-pastorale specifice noului ciclu vegetational si anual; sau chiar sa fi existat o anume sarbatoare legata de inflorirea marului, insotita de practici magice. In opinia lui Traian Herseni, inflorirea marului este semnul precis pentru cultivator daca roadele vor fi slabe sau bogate, iar refrenul Florile dalbe de mar a fost la origine o formula de incantatie, de provocare a primaverii (Traian Herseni, Forme stravechi de cultura populara româneasca, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1977, p. 198). Insa marea translare a Anului Nou la Calendele lui Ianuarie si-a pus amprenta si asupra sarbatorii marului care, dintr-o realitate etnografica s-a transformat intr-un mesaj plasat pe un alt palier simbolic, virtual, ceea ce a permis o alta gama de interpretari. Astfel, acelasi T. Herseni, pornind de la premisa faptului ca merele nu se strica iarna, considera ca acest aspect a facilitat, precum in cazul bradului verde, asocierea marului cu ideea de nemurire, alaturi de alte simboluri similare.

II. ORA HORELOR*

22 august 1920. Palaga Stan din Sapânta catre Tache Papahagi: “Apoi, asa-i, domnisorule; ca tot omu coa’ sa-si aline durerea, s-apoi hore, face hori si cânta. Ca si eu-s nacajita, s-apoi ma d’estulesc la suflet daca-mi horesc horia mea: Cine-o facut horile / Aiva ochi ca murile / Si fatza ca razile…”

* hora, -i (var. sg. hore) – cântec interpretat vocal sau instrumental; vb. a hori = a cânta, a trage o hore. “Maramuresenii horesc si cântecele lor se cheama <hori>, care si etimologic si semnatic se deosebesc de <o hora>, dansul care pâna in 1918 nu a fost pentru <jocurile maramuresenilor>” (Mihai Pop, Antologie, 1980). De mentionat ca verbul a cânta / a (se) cânta, in Maramures are intotdeauna sensul de a boci, a plânge pe cineva (care a murit); a se tângui, a se lamenta, a se vaieta.

Horea lunga. “In fruntea horelor maramuresene se cere asezata, fara nici un dubiu, horea lunga – horea frunzei. In Maramuresul istoric, unde l-a uimit pe Bela Bartok, ea este astazi un cântec ceremonial de nunta. Mai rara azi acolo, ea persista inca in Tara Lapusului. Bela Bartok o caracteriza melodic ca o <zicere> cu caracter improvizatoric ce variaza necontenit dupa dispozitia momentana a celui ce o zice. Pe aceasta melodie ce nu are o forma fixa conturata <se pun> texte ce se leaga intre ele mai mult prin stara de spirit a cântaretului decât prin tematica. Horile lungi au o durata limitata doar de context, de starea sufleteasca a oamneilor”. (Mihai Pop, cuvânt inainte la Antologie de folclor din judetul Maramures, vol. I, Baia Mare, 1980, p. 13)

12. * * *

Mult ma mir de cel ce tace,

Cu inima lui ce face?

Ca eu suier si horesc

Si numa nu nebunesc.

Dorul de la inimioara

Te face sa horesti iara.

Când de dor te chinuiesti

Musai ca sa tot horesti,

Ca sa nu inebunesti.

culegator: Petre Lenghel Izanu; Tara Maramuresului, in Folclor din Maramures / Folclor din Transilvania, Ed. Minerva, 1962, p. 259, t. 2

13. * * *

Care nu sti horile

Bata-l sarbatorile.

Da pa mine nu m-or bate,

Ca horesc si dzi si noapte,

Si horesc horile toate.

culegator: Tache Papahagi, de la Todor Timis, 40 ani; Borsa, 1920, in Graiul si folklorul …, p. 220, t. CCLXXX

14. * * *

Dragi mi-s mie horile

Ca la feciori fetele,

Draga mi-i si mândruta

Când ma duc sara la ea.

Dragu-mi-i-a hori si-a zice,

Ma tem ca doru l-oi duce;

Decât sa le duc doru

Mai bine le-oi zâce-amu;

Decât sa le duc jelea

Mai bine le-oi tragana.

Horile mele-s cu dor,

Di p-aicea duce-m-or;

Horile mele-s cu jele

Di p-aici duce-m-or ele.

culegator: Licica Covaciu; de la Angelica Petrean, 18 ani; Curtuiusu Mare, 1975, Tara Chioarului; in Antologie…, 1980, p. 377, t. 314;

15. * * *

De oi prinde a cânta

Muntii tati s-or legana,

Vaile s-or tulbura,

Ptetrile s-or destica.

Numai inimioara mea

Sloi de gheata o sa stea.

culegator: Ion Vancea, de la Ileana Vancea, Nanesti; in Memoria…, 2001, nr. 1, p. 95, t. 85;

16. * * *

De n-as cânta tat mereu

Ar fi vai de capul meu;

Da poate ca mi-ar plezni

Inima, de n-as hori.

Si-as hori, horile-mi vin,

Nu pot hori, ca-s strain;

Si-as hori, horile-mi plac,

Nu pot hori ca-s sarac.

culegator: Dumitru Pop; de la Gheorghe Boitor, 50 ani, Basesti, 1960 (Tara Codrului), in Folclor din zona Codrului, 1978, p. 83, t. 2;

17. * * *

Cine-o zâs duina intâie?

On pruncut mnic din fasie;

L-o lasat ma-sa durnin-u,

L-o aflat duina duinin-u.

culegator: Mihai Olos; in Calendarul Maramuresului, 1980, p. 50, t. 99.

18. * * *

Asta-i hore batrâneasca,

Cine-o-a hori sa traiasca;

O horit-o neamu mneu

Si la bine si la greu,

Asta o horesc si eu.

culegator: Nicoara Timis; in Calendar…, 1980, p. 50, t. 100.

19. * * *

Mni-o facut maica gura

Dulce cum ii cetera,

Moare mândra dupa ea.

culegator: Miahi Olos; in Calendar, 1980, p. 51, t. 104.

20. * * *

Cine-o facut horile

Stie-l sarbatorile.

Ca horile-s stâmparare

La omu cu supar mare.

culegator: Dumitru Iuga; in Calendar, 1980, p. 52, t. 108.

21. * * *

Cine nu stie hori

Nu stie nici a iubi;

Cine nu stie cânta

Nu stie ce-i dragostea.

culegator: Dumitru Iuga; in Calendar, 1980, p. 52, t. 109.

22. * * *

Io de nu mi-as sti hori

De dor mare m-as topi,

Dar cu gura hori isi spuiu,

Cu inima legi imi puiu

Cum cu mândru sa m-aduiu.

Cu gurita hori imi trag,

Cu imima legi imi fac

Cum mândrutului sa-I plac.

culegator: Ionita Badescu; in Converbiri literare, IV (1870), nr. 2, p. 31; reluat de Dumitru Pop, in Folcloristica…, 1970, p. 148, t. 31.

23. * * *

De m-ar baga in mormânt

Si-acolo-i musai sa cânt;

In mormânt daca m-ar pune

Tot oi fa’ câte-o minune

S-oi hori cu dor de lume.

culegator: Dumitru Iuga; de la Anuta Iuga, 67 ani; Salistea de Sus, 1968, Tara Maramuresului; in Antologie…, 1980, p. 379, t. 318.

III. DÂRLAIURI DE DRAGOSTE

“Cine m-o dat dorului, / Aiba casa cucului / Si odihna vântului; / Ca nici cucu n-are casa, / Nici vântu tara aleasa…” (Ion Bârlea; de la Simion Dolca, 21 ani, Botiza, Tara Maramuresului in Literatura populara…, 1968, II, p. 114, t. 182)

24. Dragostea dintâia dat

Frunza verde, foaie lata,

Dragostea dintâia data,

Ca o floare lânga balta,

Inflorita, rourata.

Dragostea de-a doua oara,

Radacina din ogoara.

Sarutatul cel dintâi,

Poama dulce din câmpii;

Sarutatul cel din urma,

Capsunas batut de bruma.

culegator Ion Bârlea; de la Maria Tascan, fata de 20 de ani, Nanesti, Tara Maramuresului, in Literatura populara…, 1968 (1924), p. 208, t. 24.

25. La fântâna, la izvor…

La fântâna, la izvor

Se-ntâlneste drag cu dor.

Se saruta pâna mor,

Pâna le trece de dor.

Se-ntâlneste dor cu drag,

Se saruta pâna zac,

Pâna le trece de drag.

culegator: Dumitru Iuga; Salistea de Sus, Tara Maramuresului, in Calendar…, 1980. p. 66. t. 184.

26. Badita, de dorul tau

Badita, de dorul tau

Ma topesc ca inu-n tau;

Ma topesc ca cânepa,

Bade, de dragostea ta,

Rau a fi de ne-om lasa.

Badita, de dor de tine

Ma topesc si mi-e rusine.

culegator: Petru Lenghel Izanu, Bârsana, Tara Maramuresului, in Daina mândra pân Bârsana, 1979, p. 152, t. 65.

27. Inima-n mine nu-i buna

Inima-n mine nu-i buna

Ca poama de matraguna:

Ca-i legata cu lanturi

Si cuprinsa de doruri;

Legata-i cu lanturele,

Cuprinsa-i de dorurele.

Nu stiu pa cine-as afla

Sa-mi dezlege inima,

Cât ar cere-atât i-as da.

culegator: Petre Lenghel Izanu, Bârsana, Tara Maramuresului, in Daina mândra pân Bârsana, 1979, p. 153, t. 69.

28. Cine scutura roua?

- Cine scutura roua?

- Feciorii dimineata

Când se-ntorc de la mândra.

Roua trebe scuturata

Si mândruta sarutata.

culegator: Gheorghe Gh. Pop, Poienile Glodului, Tara Maramuresului, in Folclor muzical, 1982, p. 250, t. 321.

29. Iubire si rai

Ai, hai si iara hai

Am plecat sa merg la rai

Cu caruta cu doi cai.

Ma-ntâlnii cu mândra-n plai,

Ma scapai de-o sarutai

Si-am gatat de mers la rai.

culegator: Ilie Godja, Valea Stejarului. Tara Maramuresului, in Intre ai mei, Baia Mare, 1973, p. 118.

30. Pândarii

Colo-n jos, intr-ale verz’

Este-on pom cu poame verz’,

Cu crenjile la pamânt,

Cu poamele de argint.

Nu stiu cine s-o-nvitat

De merele le-o mâncat.

- Pândari pa cine-om pune?

- Ia, p-o zâna si pe-on june.

Tat pândira cât pândira,

Di la o vreme sa iubira;

Tat cotara cât cotara

Di la o vreme sa luara,

Cu zâna peste hotara.

culegator: Pamfil Biltiu, de la Floare Temple, 66 ani, Arinis, 1988, Tara Codrului; in Sculati, sculati…, 1996, p. 329, t. 477.

31. Descântec de fata pentru a fi frumoasa si iubita de feciori

Sfinte Soare, sfinte Soare,

Rasai cu 24 de razâsoare:

Cu tri incalta-ma,

Cu tri incinge-ma,

Cu tri pe obraz mângâie-ma,

Cu tri pe umeri impodobe-ma;

Tri in gene,

Tri in sprâncene,

Tri in par implete-mi-le,

Sa siu frumoasa,

Si dragastoasa

Si vederoasa

Si stralucitoare

Ca tine, mândru Soare!

culegator: Maria Elena Timis, de la Maria Chindris, 69 ani, Iued, 1987, Tara Maramuresului; in Memoria ethnologica, nr. 1, p. 33

32. Carul cu flori

Nu fii, mândru, suparat –

Din dorut ne-om fa’ carut,

Si-om trece pasta dielut,

Cu obede din lemn verde,

Stitele din maghieran,

Buciumul de odolean,

Si protapul de omac,

Si boii de ruji de mac.

Si ne-om sui in carut

S-om trece peste dielut,

Unde-nflore piperiul

Si se ostoie dorul,

Unde-flore tamâia

Si s-ostoie dragostea.

N-om veni pâna-i lumea,

Daca nu voie mama

Sa graiesc cu dumneata.

culegator: Ion Bârlea, de la Susana Borodi, Berbesti, Tara Maramuresului, in Literatura populara…, I, 1968 (1924), p. 22-23, t. 27.

33. Se mustreadza doua fete

Pa la noi, pa sub parete

Sa mustredza doua fete.

Una-i hâda si gazdaca,

Una-i mândra si saraca.

Cea gazdaca-asa zicea:

- Pa mine, badea ma ia;

Imi da tata patru boi

S-o turma mare de oi;

Si maicuta-mi da o vaca

S-o holda nesecerata.

Cea saraca-asa zicea:

- Pa mine, badea, ma ia,

Nu-mi da badea ochii mei

Pantru patru boi de-ai tai;

Nu-mi da badea gurita

Pantru tata turma ta.

culegator: Tache Papahagi, de la Marai Bozai, 19 ani, Harnicesti, 1920, Tara Maramuresului; in Graiul si folklorul …, p. 173, t, XLVII.

34. Amantul neghiob

- Hai, mândrut, la noi de mas,

Numai sângura-am ramas,

Ca barbatu mi s-o dus

In lazasul cel din sus,

In lazasu cel batrân

A cosi si-a face fân.

- Stai, mândro, in loc sa-t spui,

Clopu unde sa mi-l pui?

- La fereastra este-un cui.

- D’apoi cum sa sui in pat?

- Pa un scaunas de brad.

- D’apoi cum sa te sarut?

- Du-te-n saracie mut,

Nu ibdi nevestele,

Ca nu stii dragostele.

culegator: Tache Papahagi, de la Palaguta Pop, 25 ani, Desesti, 1920, Tara Maramuresului, in Grai…, p. 172, t. XLI.

35.Gura ta la toti o dai

- Nu stiu, mândra, ce gând ai:

Gura ta la toti o dai –

Numai nu o dai la cai.

- Stai, badita, si te uita,

Gura me din ce-i facuta:

Din zin rosu si din turta.

Cine-i hires, o saruta,

Cine-i mut, sta si se uita.

culegator Maria Vlad, Salistea de Sus, Tara Maramuresului, in Memoria…, 2001, nr. 1, p. 19.

36. Fata sileaca celuita de feciorul gazdac

Pe din jos de sat, la vale

Se-ntalnesc doi dragi in cale;

O fata de om sileac

Si-on fecior de om gazdac.

Da’ ei cum se intâlnea

Ea din grai asa graia:

- Frunza verde tamâita,

Ce ne-om face, mai badita,

Io ti-s draga, tu mi-esti drag

Ca mierlei frunza de fag;

Io cu dor si tu cu dor,

Noua ne trebe doftor,

Leacuri sfinte din potir

Si popa cu patrafir

Si cununi de trandafir:

Una mie, una tie

Sa ne iubim pe vecie;

Sa-mpreunam dor cu dor,

Dor de-o fata si-un fecior.

Da el cum o asculta

Inapoi ii cuvânta:

- Luda esti, nebuna esti

Si la minte slaba esti.

Batar c-ai putea stii bine

Ca nici tu nu esti de mine

Si nici io nu mi-s de tine.

Io-s fecior de om gazdac,

Tu esti fata de sileac;

Ne-am iubi, nu cutezam,

Si-a lasa nu ne-nduram,

Dar fa, lele, ce ti-am spus

La cules de cucuruz –

Unde-or fi oameni mai multi

La mine sa nu te uiti,

Ca ei daca ne-or vedea

Zau, pe loc ne-or deochea.

Unde-or fi mai putinei,

Ochii tai sa fie-ai mei;

Ochii cu sprâncenele,

Gurita cu buzele

Si sânu cu tâtele.

Fata cum il auzi

Ca o para se rosi,

Apoi rau mi-l dojeni:

- Hei tu, mândrulutu meu,

Nu te-auda Dumnezeu,

Sa faca pe gândul tau,

Ca io-am crezut ca ti-s draga,

Dar tu ma iei numa-n saga,

S-am crezut ca ma iubesti,

Dar tu rau ma celuiesti.

Batar ai tu patru saci,

Nu te rog ca sa ma-mbraci;

Batar ai tu patru boi,

Nu ma-mbii nora la voi,

Ca vi-i casa sus la satra

Si la multe-i susigata.

Si de pâne si de sare,

Si de câte-s pe sub soare.

Du-te dara-n drumul tau,

Io m-oi duce-n drumul meu.

Tu-ti pazeste vitele

Si eu tineretale;

Tu-ti pazeste gândurile,

Io mi-oi pazi dragostele.

Cununita verde-a mea

Tot n-a vestezji d-acea,

Dar strutu din clopu tau

S-a usca de dorul meu,

Ca si frunza codrului

De dorutu soarelui.

Ca batar ca esti falos

Nu-i ca mine chip frumos;

Si batar ca m-ai urât,

Nu-i ca mine floare-n rât.

culegator: Ionita Badescu, in Converbiri literare, IV (1870), nr. 16, p. 267, republicat de D. Pop, in Folcloristica…, 1970, p. 180-182, t. 105.

37. Ce plângi, mândra, dupa mine?

Pe carare de-a dreapta

Trece mândru cu mândra.

Mândru mere suierând,

Mândra dupa el plângând.

- Ce plângi, mândra, dupa mine?

Satu de tine ramâne

Si mai sunt voinici ca mine.

- Poate ramâne satu’

Daca nu esti, bade, tu;

Poate ramâne tara

Daca nu esti dumata.

Pot si voinici cât nuci

Daca mie nu mi-s dulci;

Pot si voinici cât brazi

Daca mie nu mi-s dragi!

culegator: Dumitru Iuga, Saliste-Botiza, Tara Maramuresului; in Calendar, 1980, p. 93, t. 362.

38. Fa-ma brâu pe lânga tine

Mai mândrut cu cusma neagra,

Du-ma-n lume de ti-s draga.

De t-a pare cu rusine

Fa-ma brâu pe lânga tine;

De t-a pare brâul greu

Fa-ma lumina de sau.

Când te-a apuca noaptea

Tu-i aprinde lumina

Si mândra t-a videra.

Oamenii te-or intreba:

- Mândru-ti arde lumina!

- Arde zau, da’ nu-i de sau,

Ca-i fata din satu meu;

Arde zau, da’ nu-i de ceara,

Ca-i fata din a me tara.

culegator: Patru Godja, Valea Stejarului, Tara Maramuresului, in Calendar, 1980, p. 74, t. 237.

39. Horia pacurariului

Dusu-s-o mândru la oi

S-o lasat doru la noi.

- Du-ti, mândrut, doru cu tine,

Nu ti-l bizui pe mine.

C-amu-i vremea lucrului,

N-oi fi doica dorului;

C-a tau dor ii cam domnos,

Nu vre a durni pa jos.

Si-a tau dor ii invatat

Tot pe perine culcat,

Si-n gurita sarutat.

D-apoi in sân daca-i pun

Imi face inima scrum.

culegator: Ion Bârlea, de la Ioana Codreana, Gajanca, fata de 19 ani din Berbesti (Tara Maramuresului), in Literatura populara…, 1968 (1924), II, p. 76-77, t. 120.

40. De adus dragutu

Foc, focsaraiu meu,

Ma-nvelesc,

Tu nu te-nveli;

Io oi durmi,

Tu nu durmi;

Io m-oi culca,

Tu nu te culca…

Te fa serpe,

Laur-balaur

Cu soldz de aur

Si te du-n lume,

Pasta lume,

La dragutu meu anume.

Si pe gura i te baga,

La inima i te-asadza.

Du-i dor din dorul meu,

Dragoste din dragostea mea,

Din mierea mea.

Cu codzile plesneste-l,

Pa drum porneste-l,

Sa n-ai stare,

Nici alinare

Pa cum n-are apa-n vale.

In vis sa ma visadze,

Mini sa fie musai sa ma vada,

Pa un scaun sa sedem

Si dintr-un pahar sa bem.

culegator: Radu Rautu, de la Ioana Maties, 83 ani, Salistea de Sus, 1971 (Tara Maramuresului), in Antologie…, 1980, p. 241, t. 220/bis.

41. Suparat ca mine nu-i

Suparat ca mine nu-i

Numa puiu cucului

Când il lasa ma-sa lui.

Mere-n codru, frunza nu-i;

Vine-acasa suparat

Ca-n codru frunza-i uscat’.

Cum n-oi fi eu suparata

Dupa doi draguti deodata:

Unu-o mars in cotunie,

Altu-n codru sa nu vie.

culegator: V.T. Doniga, in Folclor din Maramures, 1980, p. 21, t. 49

42.Saraca inima me

Saraca inima me

Unde vede-o fântâne

O tulbura si-apoi be

Si zice c-asa-i tigne.

Zice c-asa-i invatata

Tat cu apa tulburata,

Cu limpede niciodata.

Tot cu apa de ponor,

Nu limpede de izvor.

culegator: P. Lenghel-Izanu, de la Stan Ion Patras, Sapânta, Tara Maramuresului; in Ceas pe ceas se alunga, 1970, p. 77.

43. Nu e buna dragostea

Frundza verde si una

Tata lumea dzice-asa

Ca nu-i buna dragostea.

Dar, dzau, dragostea-i amara

Cum nu-i alta boala-n tara.

Când la inima sa pune

O arde ca s-un taciune;

Tat o arde si o frige

Si nime n-o poate stinge.

culegator: Tache Papahagi, de la Maria Ardelean, 20 ani, Viseu de Jos, 1920, Tara Maramuresului; in Graiul si folklorul …, 1925, p. 184, t. CIII.

44. La curtile dorului

M-am aflat dat gândului

La curtile dorului,

Unde-s portile deschisa,

Mândrele pe table scrisa.

Numai doru m-o-ntrebat:

Eu pe-acolo ce-am catat?

- Cat pe cel cu curea lata,

Sus ii Dumnezau sa-l bata,

Ca ma-nvata sarutata

S-amu m-o lasat uitata.

Si ma-nvata a iubi

S-amu ma las-a dori,

Dumnezau l-ar pedepsi.

Cat pe cel cu pana verde,

Ca ma tem ca mi l-oi pierde.

Ca l-am mai pierdut o data,

Si l-am aflat la o fata,

S-aceea nemaritata,

Ca margeaua ne-nsirata.

culegator: Ion Bârlea, de la Susana Borodi, fata de 22 ani, Berbesti, Tara Maramuresului; in Literatura populara…, II, 1968 (1924), p. 61, t. 95.

45. Cine iubeste si lasa

Cine iubeste si lasa

Da-i, Doamne, potica-n casa,

Leacurile rând pe masa,

Tri doftori la capatâi,

La picioare mar gutâi.

Mar gutâi sa nu-nfloresaca,

Badea-n pat sa putrezeasca,

Sa-si aduca el aminte

Ca-i blestem de oriunde;

Ca l-o blestemat mândra

Sa sa uste ca frunza,

Sa-l intoarca ma-sa-n pat,

Sa-l intoarca cu tolu

Si sa-i deie cu olu;

Sa-l intoarca cu cerga,

Sa-i deie cu lingura.

culegator: Augustin Botis, in Calendar…, 1980, p. 85, t. 313.

46. Cântec de fata

Focu bata, bine-i fata

Pânga cea ce-i maritata.

Maritata inca-i bine,

Da’ nu sie dupa cine;

Maritata nu-i rau tare,

Da’ nu sie dupa care.

Focu bata, bine mi-i,

Nu stiu pâna când mi-a si;

Focu bata mult mi-i bine

Ca nu-mi sta gându la nime;

La cine mi-o stat mintea

Dusu-s-o de pe-aicea;

La care gându mi-o stat

Catuneste la-mparat.

culegator: Petre Lenghel Izanu, in Poezii si povesti din Maramures, 1985, p. 508, t. 830.

IV. PETITUL. ORATII DE NUNTA. DUPA NUNTA. DE LEAGAN

47. Petitorii

Fiica mica de-mparatu,

Florile dalbe

Dimineata te-ai sculatu,

Te-ai laut, te-ai piptanat,

Cofa-n mâna ai luat.

Pa podutu’ fântânii

Ai vazut ceva viin’,

Tri voinici cu tri cai murgi.

- Du-te fiicuta-acasa,

Pune grâu rosu pa masa

Si colacu in fereastra,

Ca or vini petitori

Si te-or duce pasta zari.

Unde-i vide ciunji uscat

Gini-i ca-s a tai frati;

Unde-i vide ciuji paliti

Gini-i ca ti-s parinti.

culegator: Pamfil Biltiu, de la Marita Grigor, 40 ani, Chiuzbaia, 1982; in Sculati, sculati…, 1986, p. 170, t. 186

48. Fa-ti , mândrior, casa noua

Fa-ti, mândrior, casa noua

Din doi pticurasi de roua

S-apoi ma duc nora voua;

Ca-ntr-aiasta casa veche

Cu nora nu vi se sede.

Vezi, badita, ca n-ai casa –

Unde mi-i duce mireasa?

Vezi, badita, ca n-ai sura –

Unde mi-i duce de nora?

Vezi, badita, ca n-ai cum,

Nu mi-i duce nora-n drum.

culegator: Maria Vlad, Salistea de Sus, Tara Maramuresului, in Memoria, 2001, nr. 1, p. 30.

49. Metehaul

Uite, mama, cânii bat,

Intra petitori in sat;

Si le-om da si bautura

Da’ de nu m-or cota-n gura.

Uite, mama, ca sa duc,

Nici pa una nu ne duc.

Uite, mama, -s pa la prag,

Nici pa una nu ne trag.

Ma uitai intr-o fântâna,

Ma vazui fata batrâna,

Tot fugi o saptamâna;

Ma oprii lâng-on pârau,

Ma rugai de tata-meu

Ca sa-m coate-on mutihau.

Fie cu paie-ncaltat,

Numa sa fie barbat;

Si paru pân clop sa-i iasa,

Numai sa ma vad mireasa.

culegator: Ion Chis Ster,de la Teodor Pop, 38 ani, Buteasa, 1973, Tara Chioarului; in Antologie…, 1980, p. 75, t. 39.

“Exista unele obiceiuri, cum sunt mosii si babele, care sunt practicate atât de baieti, cât si de fete. Baietii fac pentru fete mosi, care in Budesti se numesc petitori, iar in Sârbi vindici sau metehaua, iar fetele fac pentru feciori babe. Metehaul este facut din cârpe, haine vechi, având bete in loc de mâini si de picioare, iar pe cap o palarie, daca este mos, ori o naframa, daca este baba. Intotdeauna metehaul este insotit de o scrisoare in care, fie in versuri, fie in proza, isi dezvaluie identitatea si scopul pentru care a venit (…). Pentru a fi vazut de cât mai multa lume, metehaul este pus intr-un copac cât mai inalt (…). Acesti metehai sunt pusi numai la fetele si feciorii mai in vârsta” (Memoria ethnologica, nr. 10, 2004, p. 984, col. Petru Stetiu).

50. Oratie de nunta

(Nunta in Maramures, la inceputul secolului al XX-lea. Colectia Bevka Oleksa)

Tatal mirelui:

- Buna sara, oameni buni,

Ce voi spune nu-s minciuni.

A nost’ inaltat imparat,

Care pa aici o vânat,

O trimis o oaste mare.

Tat zânim din deparate,

Drept la casa dumitale.

Ca spune inaltatu imparat,

Care p-aici o-noptat,

Ca aici sa afla o caprioara,

Care doreste sa-i fie sotioara.

Tatal fetei:

- Da’ sa ne spuneti pa dinafara

Daca aveti samne de caprioara.

Tatal mirelui:

- Gazda buna, gazda mare,

Rogu-te de ascultare:

Tânaru nost crai mare,

Plin de foc si nerabdare,

S-o sculat de dimineata tare

S-o sunat in patru colt de zare.

Oastea s-o adunat

Si la drum o-apucat

Pâna aici, la dumneavoastra,

Sa cate, sa gateasca,

C-am auzât ca in lume

Este-o floare faina, fara nume;

O floare mândra si aleasa,

Care sa afla la dumneavostra in casa.

Si-am zânit s-o smulgem din radacina,

S-o ducem la crai in gradina.

N-o smulgem sa sa vestejeasca,

Ci mai mândru e sa creasca,

Mai frumos sa infloreasca,

Sa sa inmulteasca

Si copii multi sa creasca

Si la multi ani sa traiasca!

Tatal miresei:

- Nu stiu ce flori cautati dumneavoastra,

Poate ca acelea din fereastra.

Noi avem flori uscate su’ grinda,

Potroaca si romanita in tinda.

Or pa asta sa v-o dau?

(aratând fata).

Tatal mirelui:

- Da, pa aiasta o catam!

- Ne-o dat’, or o luam?

culegator: Valerica Stetco, de la Constantin Mihali, 42 ani, Borsa, Tara Maramuresului; in Poezii…, 1990. p. 6, t. 11.

(Titiana Mihali, piesa Mireasa cununa ta; Sursa Youtube)

Nunta: “Regulile in virtutea carora se stabilesc casatoriile si functioneaza relatiile matrimoniale isi gasesc expresii clare intr-o serie de acte si gesturi din timpul nuntii in numeroase adagii. Nunta se desfasoara separat la casa miresii si la casa mirelui, cu invitati proprii pentru fiecare neam. Mirii se intâlnesc ceremonial numai la savârsirea cununiei, dupa care mireasa, pe baza regulilor de virilocalitate este dusa la casa mireului. Despartirea miresii de neamul ei se exprima clar prin dans, prin ceea ce se cheama jocul miresii. La intrarea in casa mirelui, mireasa este intâmpinata prin aruncarea cu grâu si printr-o urare in stil de incantatie. In timpul desfasurarii ceremonialului, care in general dureaza trei zile, cele doua neamuri ce s-au incuscrit schimba nu numai formule de politete indatinate si urari pentru cei casatoriti, ci si aprecieri reciproce asupra neamurilor” (Mihai Pop, cuv. inainte in Antologie…, 1980, p. 10).

51. Pâna mi-am fost la parinti

Cânta puiu cucului

In vârfutu muntelui.

D-asa cânta de duios

De pica frunzele jos;

D-asa cânta de cu jele

De sta apa-n loc, nu mere.

Da’ mândra din grai graia:

- Taci, cucule, nu cânta

C-amu-o trecut vremea ta!

Pâna mi-am fost la parinti

Datu-ti-am voie sa cânti,

Dar de când m-am strainat

Sunt satula de cântat.

Poate stii, cine-i cu minte,

Ca strainul nu-i parinte;

Ca mila strainului

E ca umbra spinului

In postu Craciunului;

Dar miluta

La maicuta

E ca umbra nucului

In postu Sâmpetrului.

Pâna-m fost la maica mea

Fosta-am pui de rândunea,

Draga la toata lumea.

De lucram, de nu lucram,

Tot buna maicii eram.

De când is la maica lui

Nici is pasare, nici pui,

Nici is draga nimanui.

Lucru din mâna nu-mi pica,

Tot nu-s buna de nimica;

De-as lucra noaptea pa luna

Tot ar zice ca nu-s buna!

Da’ cucu din grai graia:

- Asa-ti trebe, fata rea,

Ca la Pasti m-ai intrebat

Sa-ti dau ani de maritat

Si tu nu m-ai ascultat

S-astepti anii ce ti-am dat.

culegator: Ionita Badescu, in Convorbiri literare, IV (1870), nr. 2, p. 29.

Cântece de leagan

52. * * *

Haia, liulea, puisor,

Sa cresti mare, marisor,

Sa sii mamii de-ajutor.

Mamii de-ajutor in casa,

Tatii de-ajutor la coasa.

culegator: Valerica Stetco, de la Maia Stetcu, 44 ani, Borsa, in Poezii populare…, 1990, p. 4, t. 7.

53. * * *

Nani, nani, puiu mamii,

Ca mama te-a legana,

Voinecel mare ti-I fa’.

Te-oi legana c-un picior

SI ti-oi doini binisor.

Sa cresti mare sI viteaz

Fara lacrimi pa obraz.

Sa sii cum mama ti-a spune,

Voinicel mare pa lume.

Sa sii ca floare-ntre flori

Voinicel intre feciori.

culegator: Valerica Stetco, de la Ileana Roman, 53 ani, Borsa, in Poezii populare…, 1990, p. 5, t. 8.

54. * * *

Nani, nani, pui de peste,

Ca mama cu greu te creste,

Si te pune-n pene bune

Si te scoate sus la lume.

Si ti-a da lumea pa mâna

Sa te tii de-i si stapân;

Lumea pa mâna t-a da

Sa te tii, voinic, de ea.

culegator: Petre Lenghel Izanu, in Calendar, 1980, p. 17, t. 51.

55. * * *

Sa n-am prunc de leganat

Mi-as traI tat cu banat;

Sa na-m prunc de ciupait

De dor m-as si prapadit.

D’asa am un pruncut drag,

Pentru el acasa trag.

PotI ave bani sI mosie,

Fara prunci casa-i pustie;

De-as si cât de suparata

Pruncu mamii ma desfata.

culegator: Nicoara Timis, in Calendar, 1980, p. 17, t. 54;

56. * * *

Haia, haia, cu mama,

Ca mama te-a legana;

Haia, haia si te-abua

Pâna mâni de catra zua;

Si-apoi haia si te-asaza

Pâna s-a fa’ dimineata.

culegator: P. Lenghel Izanu, in Calendar, 1980, p. 18, t. 60.

57. * * *

Liu, liu, liu, liu, pui de domn,

Mult te leagan si n-ai somn.

Liu, liu, liu, liu, pui de crai,

Mult te leagan si somn n-ai.

Leganându-te pe tine

Mult lucru mie-mi ramâne:

Si de iarna si de vara,

De toamna, de primavara,

Si din casa si de-afara.

Liu, liu, liu, liu, cu mama

Culca-te si nu zd’era,

Ti-oi hori, te-oi dezmierda,

Sa cresti mare ca bradu,

Mândru ca rujmalinu;

Sa sii mare ca un fag

Si la fete fecior drag.

culegator: P. Lenghel Izanu, in Calendar, 1980, p. 18, t. 61.

Nasterea. ■ “Casa copilului (placenta) se ingroapa sub masa, noul nascut sa nu se desparta de locul stramosesc” (Calendar, 1980, p. 34). ■ “Dupa ce se nastea copilul, i se punea in apa in care era ciupait prima data un clopotel de alama, ca noul nascut sa cânte frumos, sa aiba glas. Se punea si un ban d argint, sa fie copilul curat ca argintul” (Calendar, 1980, p. 17). ■ “Când se nastea un fecior batrânii spuneau ca «râd cheotorile la casa», pentru ca feciorii aduc noroc…; in schimb, când se nastea o fata se spunea ca «plâng cheotorile la casa», pentru ca fetele aduc saracie”.■ “Noului nascut i se punea in mâna un banut de argint, ca sa nu se deoache; cei ce se vor mira, se vor mira pe banut si nu pe copil.”

58. Nevasta fugita cu dragutu

Sub creanga de tufa verde

Tânara nevasta sede

Tot cu strut si cu liuliut.

Da dorul, ca tâharul,

Si-o facut drum p-acolo.

- Hei, tu, tianca nevesteanca,

Lasa strutu si liuliutu,

Fugi in lume cu dragutu…

Da’ atâta o-amagit,

Fiutul si l-o urât

Si cu mândru si-o fugit.

Numai ea si-o rupt si-o zis:

- Tu, tidrut, lemnu mândrut,

Ien pleaca-ti tu vârvutu

Sa-mi anin eu liuliutu,

Sa ma duc cu dragutu.

Tidru vârfu l-o plecat,

Liuliutu l-o d-aninat.

Fiutul si l-o lasat,

Cu dragutiul si-o plecat.

Cându-i locul la un loc,

La mijlocu unui codru,

Si acolo jos sedeau,

Murgutiul si-l poposeau

Numai ea si-o rupt si-o zis:

- Pentru negru streinel

Lasai fiut mititel…

Ea-napoi si-o d-inturnat,

Pe fiut ca l-o aflat

In calda ploaie scaldat,

Ca vântutu lin si-o suflat

Pe fiut l-o leganat.

Când la fiut si-o sosit

Cu fiutu si-o grait:

- Tu, fiut, dragu mamii,

Cum poti in lume trai?

Pentru negru strenel

Lasatu-te-am mititel.

- M-ai lasat, lasat sa fiu,

Eu alta mamuca stiu.

Ciutele titia mi-au dat,

Ploaie calda si-o plouat

Si pe mine m-o scaldat;

Vântut lin ca si-o suflat,

Pe mine m-o leganat,

Dumnezeu nu m-o lasat.

Tu te du-n mare banat…

Nu-mi trebe doicitul tau,

Ca doici-m-a Dumnezau.

culegator: Petru Biltiu-Dancus, colectie 1893-1907; in Folcloristica…, 1970, p. 357-358, t. 127;

59. Nevasta frumoasa si barbatul gelos

Nevasta care-i frumoasa

Face-ti numai bai in casa;

Când ai merge a lucra

Nu cutezi a o lasa.

Coasa-n pod se rugineste,

Iarba-n câmp tot putrezeste

Inima ti se topeste.

culegator: Teodor Michnea, in Familia, VII (1871), nr. 23, p. 271; republicat in Folcloristica…, 1970, p. 206, t. 157.

60. Tânara ma maritai

Tânara ma maritai,

Tânara de saispe ai

Si rai socri capatai.

Dimineata ma sculai

Si la secera plecai.

Sacer pâna-i prânzu mare,

Zin soacrale cu mâncare.

Ma pun jos si hodinesc,

Ca sa gândesc ca prânzesc.

Da’ de-acolo m-am sculat

Si la secera-am plecat.

Sacer pâna la gustare

Zin soacrale cu mâncare.

Ma pun jos si lacrimez

Sa gândesc ca gustez.

Sacer pâna cata sara

Su o ieu pa drum, in vale.

Când in casa m-am bagat

Mutu sta intins pa pat

Si de-acolo-o cuvântat:

- Spala, mama, blidele,

Si da-i norii hâlbele.

Eu nu m-am putut rabda:

- Mânca-le tu cu ma-ta!

- De vrei, mama, sa ma ai,

Leaga la caruta cai.

Patru cai si patru boi

Si du-ma-acasa la noi.

culegator: Valerica Stetco, de la Vasilea Mihali, Borsa, Tara Maramureseului; in Poezii…, 1990, p. 234, t. 421;

61. Mi-am lasat satu si locu

Pant-un dor, mânca-l-ar focu,

Mni-am lasat satu si locu

Si binele si norocu;

Pant-un dor, mânca-l-ar para,

Mni-am lasat doru si tara

Si binele si ticneala.

Ca omutu-n satu lui

Porunceste orisicui;

Da’ omu-n tara straina

Si de garduri sa rusina.

culegator: Tache Papahagi, de la Irina Tiplea, 80 ani, Sieu, 1922; in Graiul si folklorul …, 1925, p. 199, t. CLXXXV,

62. Maritatu nu-i noroc

Crucita din trii molidz,

Copila din doi parinti,

Ce gândesti de te mariti?

Maritatu nu-i noroc,

Ca barbatu-i zdici de foc;

Maritatu nu-i avere,

Barbatu-i zdici de curele.

Si barbatu nu ti-i frate

Sa gândesti ca nu te-a bate;

Si soacra-ta nu ti-i mama

Sa gândesti ca nu-i indeamna;

Socru-tau nu ti-i parinte

Sa gândesti multe ‘nainte.

culegator: Tache Papahagi, de la Ileana Mihai, 34 ani, Borsa, 1920; in Graiul si folklorul …, 1925, p. 187, t. CXVII.

63. Zestrea

Padurice de znicele,

Mândru-i gazda si ma cere,

Io-s saraca si n-oi mere.

Mândru de m-a capata

Bate-m-a si m-a-ntreba:

- Unde ti-i, mândra, zestrea?

- Hei, tu, mândruleanule,

Ochii-n cap o fo’ la tine,

M-ai vazut ca io n-am bine

Sa-l mâi cu zdiciu la tine;

Ochii-n cap o fo’ la voi,

M-ai vazut ca io n-am boi

Sa-i mâi cu zdiciu la voi.

culegator: Tache Papahagi, de la Maria Cupsinar, 20 ani, Botiza, 1922, Tara Maramuresului; in Grai…, 1925, p. 198, t. CLXXIX;

64. Insuratu-s de un an

Insuratu-s de on an,

Gatii pa sub cioareci n-am.

Insuratu-s de o luna,

Nici camasa nu mi-i buna.

- Tu, nevasta, fa-mi de cina!

Mere-n pod si nu-i slanina,

Vine-n jos si nu-i farina.

Mere-afara, lemne nu-s,

Vine-n casa, focu-i stins.

Mere-n grui, da malai nu-i,

Vine-acasa, pita nu-i.

culegator: Ion Bârlea, de la Gheorghe Rusu din Berbesti (Tara Maramuresului), in Literatura populara…, 1968 (1924), II, p. 169, t. 11.

65. Nevasta “harnica”

Câtu-i lungu si lumea

Nu-i nevasta ca si-a mea,

De mândra si de frumoasa,

Harnica, gazdoaie-n casa.

Ca luni caier s-o facut,

Marti pa furca si l-o pus

Si miercuri la târg s-o dus

Si joia s-o târguit,

Vineri acasa-o vinit,

Sâmbata s-o hodinit.

Duminica-o vrut lucra

Da-o-auzât batând toaca.

Ie din pat ca s-o sculat

Si la popa s-o-alergat:

- Parinte, sfintia ta,

Sarbatoare-i mâni, o ba?

- Sarbatoare-i astazi, fiica,

C-amu-i sfânta duminica!

- Parinte, sfiintia ta,

Sa mutam duminica,

C-am un caier de gatat

Si zece de scalmânat.

- Pânt-o iaga de palinca

Nu sa strâc-o duminica!

culegator: Dumitru Pop, de la Ileana Rus, 42 ani, Basesti, 1960 (Tara Codrului), in Folclor…, 1978, p. 171, t. 159.

V. CÂNTECE DE CATANIE SI RAZBOIU

“Lasa lumea cum ii ie, / N-o face din buna re” (Memoria, 2001, nr. 1, p. 17)

66. Mi-o vinit ordin in sat

Frunza verde lemn uscat,

Mi-o vinit ordin in sat.

- Du-te, maica, la birau

Si ada ordinu meu.

De la birau pân-acasa

Curuieste-mi o camasa;

Curuiste-o româneasca

Si o coasa catuneasca.

Pa mâneca de-a dreapta

Scrie-te pe dumneata;

Pe mâneca de-a stânga

Scrie-mi, maica, draguta;

Pa latutu dinapoi

Scrie-mi plug cu sase boi,

Sa vada domnu caprari

Ca io-acasa-am fost plugari.

culegator: Elena Florian, de la Rozalia Florian, 53 ani, Preluca Veche, 1978, Tara Chioarului, in Antologie…, 1980, p. 503-504, t. 632.

67. Vai de mine, negri-s munti

Va de mine, negri-s munti

Toamna când pleaca recruti;

Vai de mine, negri-s norii

Toamna când pleaca feciorii.

Maicile-s petrec feciorii,

Nevestele sotiorii;

Dar pe mine n-are cine,

Ca sunt singurel pe lume.

culegator: Dumitru Pop, Basesti, Tara Codrului; in Antologie de folclor, 1980, p. 504, t. 633.

68. In catane m-o luat

In catane m-o luat,

Mândre flori mn’i-am samanat

Pa o verde talinioara,

La cornu Gutâiului,

Lâng-o rece fântânioara.

Numa, ia, când am plecat

Florile le-am blastamat:

- Cresteti, flori, si infloriti,

Ca mie nu-mi trebuiti;

Cresteti pa cât gardurile

S-astupati prilazurile;

Sa va sufle vânturile,

Sa va ciunte vârfurile

Ca eu nu v-oi mai purta,

Ca ma duc in catunie

Si lozeste-o batalie –

Stim-ma focu si bdiata

Oare când oi inturna.

culegator: Tache Papahagi, de la Ioana Codrea- Fundeasa, 40 ani, Vad, 1920; in Graiul si folklorul …, 1925, p. 183. t. XICIX (fragment);

69. Catunie blastamata

Catunie blatamata,

Sa ma scap de tine-odata;

Draguta mn-i tare mica,

Catuni-u-as fara frica;

Draguta mn-i marisoara,

Catunia hat m-omoara.

culegator: Tache Papahagi, de la Grigore Pop, 11 ani, Sapânta, 1921; in Graiul si folklorul …, 1925, p. 209, t. CCXXXV.

70. Tate plugurile-si ara…

Primavara, primavara,

Tate plugurile-si ara,

La holda de primavara,

Numa-a meu sade-n camara,

Ca badita-i dus in tara.

Sta-n camara, rujine,

Ca badita-mi catune.

Boii-n grajd imbatrânesc

Nu pot nici sa-i potcozesc.

- Asteapta-ma, mândra, -astepta

Ca mai am tri luni de zâle,

Si marg iara-n sat la tine,

Sa prind boii la tânjale,

Sa scap, mândruta, de jale.

culegator: Valerica Stetco, de la Ileana Roman, Borsa, in Poezii…, 1990, p. 231, t. 416.

71. De catana n-am fost bun

Catanie, jug de fier,

Trag feciorii pâna pier;

Catunie, jug de-arama,

Trag feciorii fara seama.

Cine-o facut catunia,

Mânânce-i casa pustia,

Si copiii saracia.

De catane n-am fost bun,

De-nsurat is pre nebun.

Barbatii nevestelor,

Stau de mine sa ma-nsor,

Sa nu umblu la a lor.

culegator: Ion Bârlea, de la Gheorghe Ardelean, fecior din Berbesti (Tara Maramuresului), in Literatura populara…, 1968, II, p. 140, t. 13.

72. Cântec din primul razboi mondial

Frundza verde rupta-n dzace,

D’in anu patruspradzace (…)

Lasai coasa-n brazd-afara

S-o luai in gios la tara.

Frundza verde-a râtului

Oblu-n tara sârbului;

Si lasai ce-avui mai drag. (…)

Multi voinici s-o strâns sub steag,

Câta frundza-i intr-un fag. (…)

Past’un ceas, pasta doua

Le-o zinit porunca noua:

- Orasu sa-l parasit

Si la razboi sa pornit.

S-o umplut lumea cu voi

Margând la mare razboi.

Unii-o mars cata Serbia,

Alt o mars cata Rusia.

- Hei, tu, mândrulutu mneu,

Când de-acasa t-ai plecat

Dzua buna t-ai luat

Si cu mine te-ai iertat,

Pruncii ti i-ai sarutat.

Saracii coconii tai

Cum o ramas singurei;

Singurei fara de tata,

Ca si caru fara roata;

Frudza verde de alune

C-a lui tata-i dus in lume.

culegator: Tache Papahagi, de la Ioana Pop, 30 ani, Giulesti, 1920 (Tara Maramuresului), in Graiul si folklorul …, 1925, p. 176, t. LVIII (fragment).

73. Trimas-o-mparatu carte

Trimas-o-mparatu carte

La fetile de pa sate

Sa nu poarte sumne-n roate,

Ca la Boznea-i mare moarte;

Si sa nu samine flori

Ca nu le-or zini feciori.

Cât feciori hires o fost

Dusi-s la bataie tot.

Pa tarmurii Dunarii

Sa sa bata cu sârbii.

- Imparate, nu te bate,

Ca-s catane ne-nvatate

Si ptica nenumarate;

Si-s catane tinerele

Si noi le plângem de jele.

culegator: Tache Papahagi, de la Todosie Teleptean, 20 ani, Vad, 1920; in Graiul si folklorul …, 1925, p. 180, t. LXXIV;

74. …Sa dezrobim românii

Câtu-i Sibiu de mare

Numai doua drumuri are,

Doua drumuri si-o carare;

S-o carare cu nastâmb,

Marg feciorii tat in rând,

Maicile ‘napoi plângând.

- Meret, voi, maice, ‘napoi,

Nu stiti unde merem noi.

Ca noi merem la razboi;

La razboi cu ungurii

Sa dezrobim românii,

Pa sunetul trâmbditelor,

Pa scurtarea vietilor;

Pa sunetul dobelor,

Pa scurtarea zilelor.

culegator: Tache Papahagi, de la Irina Dunca, 9 ani, Breb, 1920 (Tara Maramuresului); in Graiul si folklorul…, 1925, p. 167, t. XX. Nota: cântecul face referire la Primul Razboi Mondial, in urma caruia s-a infaptuit Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, iar românii din Transilvania, Banat, Crisana si Maramures au revenit la patria-muma.

75. Colinda din timpul razboiului

Bradule, molid frumos,

Apleaca-t tu virvu-n jos,

Sa ma sui pa creanga ta,

Sa ma uit in tara mea,

Sa-m vad satu si mosia,

Copilasii si sotiia.

Copilasii mei fac bine,

Stau la masa, mânca pâine

Si-ntreaba pe mama-sa:

- Unde-i, mama, tatica?

- Tatica-i dus la razboi.

- Când vine, mama, -napoi?

- Poate az’, sau poate mâne,

Poate-a vini pâna-i lume.

- Tatica de n-a vini,

Tata cine ne va fi?

- La plopu cu frunza lata

Voi cota eu alta tata.

- De ne-ai cota tat’ o suta,

Ca tata nu ne saruta.

De ne-ai cata tat’ o mie,

Nu-i ca tatuca dintâie.

culegator: Pamfil Biltiu, de la Iuliana Lung, 65 ani, Saliste, 1986, in Sculati, sculati…, 1996, p. 303, t. 423. Nota: “O ziceau nevestele tinere care aveau barbati dusi pa front”.

76. Impacati-va-mparati

Saraca si-a me inima

Mult mai plânge si suspina

Ca nu-i lumea asezata.

Impacati-va-mparati,

Oamenii nu n-i luati,

Ca ni i-ati luat o data

S-o ramas prunci fara tata;

O ramas prunci fara tati,

Neveste fara barbati,

Surorele fara frati –

S-am fost tare suparati.

culegator: Ion Ardeleanu Pruncu, in Calendarul Maramuresului, 1980, p. 97, t. 379.

VI. CIMILITURI

“Apoi ciumniliturile astea noi le spunem atunci când desfacam cucurudz toamna, atunci când il desfacem de pitiiene” (Todosie Teleptean, 20 ani, Vad, 1920; T. Papahagi, t. DLXII). “In noptile lungi de iarna se strâng la o casa câte cinci-sase fete sau si mai multe, care impreuna cumpara petrol de lumina si torc pâna dupa miezul noptii. Flacaii cerceteaza asemenea case, unde sunt fete mai multe adunate, care adunare se numeste sezatoare. Petrec vremea cu cântari si veselie…” (Ion Bârlea, in Literatura populara…, 1968, II, p. 474, la note)

festivalul-roza-rozalina-gp11

(Cocoane din Rozavlea – Maramures la sezatoare. Foto: Ghita Porumb)

77. Lemne pe apa. Ciumnil, ciumnil, ce-i: / Troscot in padure, / Bulbuc in genune. / (Tache Papahagi, in Graiul…, 1925, text CCCCXLVIII)

78. Drumul. Daca s-ar scula-n picioare, / Ar ajunge pâna la soare. (D. Pop, Folclor…,1978, t. 461)

79. Zapada. Sus stele, / Jos stele, / Vai de talpile mele! (Dumitru Pop, 1978, t. 497)

80. Ochii. Am doua rude de hier, / Agiung cu ele pâna la cer. (T. Papahagi, 1925, t. CCCCLX)

81. Soarele si luna. Ce tre’ prin padure / Si nu suna? (T. Papahagi, 1925, t. CCCCLXIV)

82. Frunza. Ce ptica in apa / Si nu fa’ stropt’i? (T. Papahagi, 1925, t. CCCCLXVII)

83. Melita. Ce nast’e-n padure / Si bate-n sat? (T. Papahagi, 1925, t. CCCCLXIX)

84. Fererastra. Ciumnil, ciumnil, ce-i aceea: / Si-n casa / Si afara? (T. Papahagi, 1925, t. CCCCLXXV)

85. Varza. Trupu, capu, mni-i tat una, / P-on picior stau totdeauna. / Cames am nenumarate / Si le port tate-mbracate, / Tat cârpala pa cârpala, / Fara leaca de cosala. (T. Papahagi, 1925, t. CCCCLXXXIII)

86. Carul, sania si jugul. Am tri boi. / Unu strâga: “vine iarna”, / Altu striga: “vine vara”, / Unul: “vie ce-a vini, / Ca mie tat una mi-i”.(Dumitru Pop, in Folclor…, 1978, t. 453)

87. Ciubarul. Tugulug, butulug, / De urechi il duc. (D. Pop, 1978, t. 455)

88. Cofa. Am o iapa sireapa, / Tat de coada-o duc la apa. (D. Pop, 1978, t. 457)

89. Biserica. Sus suna, / Ciutele s-aduna. (T. Papahagi, 1925, t. CCCCLII)

90. Hriba. Nici de-o palma, / Nici de-un schiop, / Num-atâta ca-i cu clop. (D. Pop. 1978, t. 465)

91. Lampa. Am o rata cirica-boica / La grumaz ii sopârloica. (D. Pop, 1978, t. 467)

92. Luna si stelele, cerul si pamântul, apa si focul. Doua umbla, / Doua stau, / Doua tat paguba fac. (D. Pop, 1978, t. 470)

93. Masa. In padure naste, / In padure creste, / Vine-acasa si domneste. (D. Pop, 1978, t. 471)

94. Plugul. Am un bou, / Când ma duc in câmp / Ii cu coarnile cata sat; / Si când vin acasa / Ii cu coarnile cata câmp. (D. Pop, 1978, t. 481)

95. Stelele. De-aici pâna la munte / Ta’ cuie de fer batute. (D. Pop, 1978, t. 487)

96. Oul. Am o curte varuita, / Nicaieri nu-i gaurita. (T. Papahagi, 1925, t. CCCCLIII)

97. Soarele. Ce arde si nu scoate fum? (Calendar, 1980, p. 10)

98. Fumul. Umbla pân pod / Si nu hodorogeste.(Calendar, 1980, p. 13)

99. Minciuna. I mort si umbla; / I orb si vede; / Are coarne si-i cal; / I musca si-i armasar. (Calendar, 1980, p. 15)

100. Râul. Ruda mere, / Boii stau. (Calendar, 1980, p. 18)

101.Vântul. Cine trece prin sat / Si câinii nu bat? (Calendar, 1980, p. 48)

102. Cerul cu stelele. Am o zadie mnerâie / Plina de pozdarie. (Calendar, 1980, p. 69)

103. Sarpele. Curelusa unsa, / Pa su’ pamânt ascunsa. (Calendar, 1980, p. 87)

104. Paharul cu apa. Am o fetita, / Tati o saruta in gurita / Si de ie nu sa satura. (Calendar, 1980, p. 94)

105. Cerul cu luna si stelele. Ciumnil, ciumnil, / Am un ciur de mare / Si unu-i mai mare-ntre ele. (Calendar, 1980, p. 123)

106. Somnul. Ce-i mai dulce decât dulce / Si pe taler nu-l poti duce? (Calendar, 1980)

107. Soarele. Fier infocat / Peste casa arucat. (Memoria, 2001, nr. 1, p. 10)

108. Plugul. Fiara-ncornurata / Umbla cu gura cascata / Si numa cu limba râma, / Tat rastoarna si darâma. (Memoria, 2001, nr. 1, p. 38)

109. Vârdina de la fântâna. Caciula mutului / In fundul pamântului. (Memoria, 2001, nr. 1, p. 62)

110. Inelul. Fat-frumos / Sade pe-un cal de os. (Memoria, 2001, nr. 1, p. 74)

111. Oul. Nu-i mare, / Capat n-are. (Memoria, 2001, nr. 1, p. 76)

112. Ziua si noaptea. Doua surori / In doua culori; / Una te hraneste, / Alta te odihneste. (Memoria, 2001, nr. 1, p. 116)

113. Groapa. De iei, creste; / De pui, scade. (Memoria, 2001, nr. 1, p. 130)

114. Biserica. Sapca Imparatului, / In mijlocu satului. (Memoria, 2001, nr. 1, p. 140).

VII. CIND S-O-MPARTIT NOROCU.

CINTECE DE INSTRAINARE

“Ce sa ma fac daca nu-i / Norocu la vremea lui, / Cu mâna degeaba-i pui. /

Ca norocu pus cu mâna / I se usca radacina. (Calendar, 1980, p. 91, t. 351)

Institutia de baza a societatii traditionale maramuresene era “neamul, familia mare, patriliniara si virilocala”. Relatiile individ – familie – neam – obste (grup social primar) erau respectate cu un soi de religiozitate, aceasta fiind, totodata, cauza solidaritatii si intereselor comune: “In cadrul satului traditional existenta individului sau a familiei nu poate fi conceputa astfel decât ca parte integrata a comunitatii, a acelei mari familii pe care o reprezinta satul. Si sa nu uitam ca in vechime satele erau mici, relatiile de sânge dintre locuitorii lor fiind cu mult mai frecvente decât astazi. Aparitia sau disparitia din viata a unui ins interesa nu numai familia, ci intreaga colectivitate din care facea parte. In existenta acestei solidaritati de tip arhaic trebuie cautat printre altele si punctul de plecare al cântecului de instrainare, atât de frecvent odinioara in folclorul nostru. Ruperea individului de perimetrul acestei solidaritati naturale constituia pentru el, dar intr-o oarecare masura si pentru membrii colectivitatii, o adevarata drama” (Dumitru Pop, Folclor din zona Codru, Baia Mare, 1978, p. 29). Dumitru Pop precizeaza: “Când se spune ca este «in tara straina», nu inseamna ca eroul cântecului de instrainare se gasea neaparat in alta tara, ci mai degraba intr-o alta zona etno-folclorica sau intr-o alta colectivitate umana decât cea cu care era solidar prin origine si prin viata de pâna atinci” (op. cit. p. 69). Moartea privita ca o potentialitate (aspectul e comun tuturor cântecelor de instrainare) reflecta in primul rând destinul fragil al celor dezradacinati: pribegi, haiduci, rebeli, razvratiti impotriva sistemului, catane si chiar cei care, prin natura profesiei, isi desfasoara activitatea departe de casa (butinarii, pastorii, plutasii). Orice indepartare de spatiul natal, ocrotitor, pune destinul sub semnul imprevizibilului, a dramatismului, probabilitatea «sfârsitului» fiind mult mai mare.

115. Mândra floare-i norocu

Mândra floare-i norocu,

Nu se face-n tot locu,

Nici nu-l afla tot omu.

Se face pe lânga vale

Si nu-l afla siecare,

Cine-l afla bine-i pare.

Si eu unu l-am catat

T’ina l-o fo’ astunat;

Eu l-am catat cu lumnina,

L-am aflat cu vârvu-n tina

Si uscat din radacina.

culegator: Dumitru Iuga, Salistea de Sus, Tara Mararamuresului, in Calendar, 1980, p. 84, t. 307.

116. Arde dealul

Arde dealu, arde râtu,

Mnie mni-mpartit urâtu;

Arde dealu, arde lazu,

Mnie mni-mpartit nacazu.

Vai de mine, mult dor duc

Pentru tine, mândruluc.

culegator: Alexandru Tiplea, de la Maria Rus, 19 ani, Biserica Alba, Tara Maramuresului. in Poezii populare din Maramures, 1906, p. 456, t. 9.

117. Când s-o-mpartit norocu

Când s-o-mpartit norocu’

Eu am fost dus la lucru.

Si la tati le-o dat cu caru’,

Numai mie cu paharu’.

Nici acela n-o fost plin,

Giumatate-o fost sustin;

Nici acela n-o fost ras,

Giumatate-o fost nacaz.

Mândru-i ceriu si sanin,

P-a me parte norii zin;

Mândru-i ceriu-nsarinat.

P-a me parte norii bat.

Inima, inima me,

Rabda-te, nu ma dure,

De-oi pute, te-oi mângâie,

De nu,-i ramâne ase.

Asa-mi zine câteodata

Sa dau cu cutitu-n piatra.

Din piatra sa iasa foc,

Sa-i fac la inima loc;

Din piatra sa iasa para,

Sa-i fac loc la inimioara,

Daca-n lume n-am tigneala.

culegator: Nicoara Timis, de la Maria Timis, 70 ani, Borsa, 1966, Tara Maramuresului, in Antologie, 1980, p. 494-495, t. 619.

118. Sa te vad lume ardzând

Sa te vad lume ardzând

N-as mai sari sa te stâng,

D’as sari sa te aprând;

Sa te vad ardzând in para

N-as iesI nici pân-afara,

Daca vad ca n-am tigneala;

Sa te vad ardzând in foc,

Nici nu m-as clati din loc,

Daca vad ca n-am noroc.

Arde-ai, lume, din tri parti,

Din tri parti cu lemne verdzi

Si de-o parte cu uscate

Ca n-avui noroc, nici parte

Numai de strainatate.

culegator: Alexandru Tiplea, in Antologie, 1980, p. 469, t. 555.

119. Horea instrainatului

Care fata-si lasa satul

Bat-o jelea si banatul.

Nu o bata tare rau,

Ca mi l-am lasat si eu;

Nu o bata tare-tare,

Ca si eu mi l-am lasa-re.

Am catat altu mai bun,

Face-l-ar Dumnedzau scrum.

Si din scum sa-l faca para,

Sa sa duca fum in tiara,

Sa vada ca n-am tigneala.

- Hei, tu, mamulica mea,

Halubele din fetie

Le scoate intre hotara

Si le fa focut si para.

Cine mi-a vede fumul

Sti-u-a cui i-i nacazul;

Cine mi-a vede para,

Sti-u-a cum mi-e tigneala.

Frunza verde de salata

Mândra-i horea leganata

La fata cea scuturata.

Mândru-i doru leganat

La feciorul suparat

Care-i tare-nstrainat.

culegator: Ion Bârlea, de la Marie Tascan, fata de 20 de ani, Nanesti, in Literatura populara…, 1968, II, p. 28, t. 36 (fragment);

120. Pita strainului

Auzit-am din batrâni

Ca-i rea pita la straini.

Da eu unu n-am crezut,

Pâna m-am dus si-am vazut.

(Ca) pita strainului

Galbena-i ca bulbucu,

Amara-i ca pelinu.

Cernuta-i prin sâta deasa,

O mânânci plângând prin casa.

Da’ pita de la mama,

Da-i neagra ca si tina,

Ii dulce ca si mierea.

Cernuta-i prin sâta rara,

O mânânci râzând pe-afara.

culegator: Ion Bârlea, de la Susana Borodi, 22 ani, Berbesti, in Literatura populara, 1968 (1924), II, p. 62-63, t. 96;

121. N-am avut noroc pe lume

- Spune, maiculita, spune,

Avut-am noroc pe lume?

- Eu t-am spus si t-oi mai spune

Ca tu n-ai noroc pe lume.

Mai, copile, suparat,

Eu noroc t-am samânat

Asta primavara-n strat.

L-am pledit si l-am udat

A ta parte s-o uscat

De jele si de banat;

Mai, copile, banuit,

Eu noroc t-am rasadit

Asta primavara-n rât,

L-am udat si l-am pledit,

A ta parte s-o toptit

De jale si de urât.

culegator: Dumitru Iuga, in Calendar, 1980, p. 84, t. 306.

122. Binele o ars in foc

Mult ma-ntreaba oarecine:

- Ce-am facut cu a meu bine?

- Binele nu l-am baut,

Nici la târg nu l-am vândut.

Poate ca l-am semanat

Primavara grâu curat;

Grâu curat l-am semanat,

Grâu curat l-am facut claie

Si-a mei bine-o ars in paie;

Grâu curat l-am facut coc

Si-a mei bine-o ars in foc.

culegator: Alexandru Tiplea, in Poezii…, 1906, p. 446.

123. Cum de pot trai asa…

De-ar sti, Doamne, cineva

Ce am la inima mea,

Ar sta-n loc si s-ar mira,

Cum de pot trai asa;

Ar sta-n loc si-ar socoti,

Doamne, cum de pot trai

Pe pâmânt cu oamenii.

culegator: Ion Bârlea, de la Irina Vlad, 19 ani, Salistea, in Literatura populara…, 1968 (1924), II, p. 94, t. 152.

124. Blestemul instrainarii

Cucule, pasare mândra,

Du-te-n padure si cânta.

Pe cine-i avea mânie,

Blastama-l, strain sa fie.

Nu trebe mai mare fune,

Ca strainatatea-n lume;

Nu trebe mai mare sfoara

Ca strainatatea-n tiara.

Cânta puiu cucului,

In mijlocu codrului.

D-asa cânta de usor,

Leagana frunza de dor;

D-asa cânta de-amarât,

Leagana frunza de rât.

culegator: Ion Bârlea, de la Irina Vlad, 19 ani, Salistea, in Literatura…, 1968 (1924), II, p. 93, t. 151.

125. Sa-mi traiasca dusmanii

Traiasca cine-a trai,

Sa-mi traiasca dusmanii

Alaturea cu muntii;

Muntii sa sa prahupteasca,

Dusmanii sa-mi tat traiasca.

culegator: Georgeta Maria Iuga, Borsa, Tara Maramuresului, in Calendar, 1980, p. 106, t. 446.

126. Jalcuire

Frunza verde-a codrului,

Zalcui-m-as si n-am cui,

Ca suparat ca mine nu-i

Numai puiu cucului.

M-as jalcui codrului,

Codru are frunza lui

Si nu crede nimanui.

Pâna-i frunza pa dânsu

Nu vre crede la altu;

Daca frunza i-o ptica,

Nu stiu, crede-ma o ba.

- Crede-mi, codrule, si mie,

C-am fost prunc de omenie,

Prea mult rau mi s-o dat mie.

Când s-o-mpartât nacazu

Eram in câmp la lucru;

Tat gândesc cum s-o-mpartât

Ca prea mult mi s-o vinit.

Atâta mi s-o vinit,

Cât sohan n-am osâmbrit.

De frica traba sa-l port,

Da’ vezi, codrule, nu pot.

Vazând ca nu-l pot purta,

Prinda-mi ochii lacrima –

Grea pedeapsa-i aiasta,

Osâmbrit-u-am ori ba?

Codrule, n-am osâmbrit,

Pa nime n-am nacajât.

De-am vazut om suparat,

De-am putut l-am agiutat,

Cu graiu l-am mângâiat;

De nu,-am mars si l-am lasat.

De n-am putut bine-ai face,

Dusu-m-am si i-am dat pace.

De nacazuri nacajasc

Si prin codru pribegesc,

La frunza ma jalcuiesc;

La frunza cea de pe munti,

Ca n-am oameni cunoscuti,

Numai frunza si codru

Care-i pa tat pamântu.

culegator: Tache Papahagi, de la Irina Stan, 25 ani, Sapânta, 1920, in Graiul…, 1925, t. CCXLVI

127. Din tineretele mele…

Din tineretale mele,

Mi-am petrecut multe rale;

Mi-am petrecut grele multe

Sa le strâng, as face-un munte,

Or peste mare o punte;

Sa trec calea dorului,

La curtâle binelui,

La norocu omului.

culegator: Valerica Stetco, de la Viorica Mihali, 38 ani, Borsa, in Poezii…, 1990, p. 142, t. 178.

VIII. SCURT TRATAT DE MEDICINA ALTERNATIVA

CARTE DE VRAJI, INCANTATII SI DESCÂNTECE

“Pâna in pragul secolului al 20-lea sufletul maramuresean va fi fost stapânit cu atâta putere tiranica de credinta lui in efectele magiei, incât orice desconsiderare a acestei inradacinate credinte atragea dupa sine multiplele si chinuitoarele urmari din partea vrajitoarei” (Tache Papahagi, 1925, p. XXXIX). Descântecul – Formula lexicala magica destinata sa modifice o stare de lucruri sau starea unei fiinte intr-o alta stare cu ajutorul potentialului supranatural al vrajitorului descântator. Formulele oricarui descântec trebuie intotodeauna intonate pe un anume suport muzical. In antichitate, unele documente arata indirect ca incantatia devenea functionala si ducea la un oarecare efect asupra subiectilor, pe doua cai: 1) un efect prihoterapic, prin sugestie, datorita textelor de o anumita forta simbolica (…) si 2) un efect benefic asupra reechilibrarii sistemului nervos, prin meloterapie, datorita muzicalitatii. Descântecele sunt dedicate indeosebi vindecarii bolilor si deci se incadreaza in magia medicala. (Victor Kernbach, Dictionar de mitologie generala, 1989, p. 139-140). “Femeile care descânta, descântatoarele (la fel ca si cele care lucreaza la camasa ciumii, la facutul prescurii…) sunt, de cele mai multe ori, femei iertate, adica femei curate, trecute de o anumita faza a vietii, care se supun benevol anumitor abstinente sexuale, actul sexual fiind resimtit deseori in spatiul traditional ca generator de impuritate” (Camelia Burghele, Curat, luminat, ca argintu strecurat, in Acta Musei…, Sighet, 2002, I, p. 147).

128. Descântec de deochi

Daca cutareva om rau la ochi se uita patrunzator la latul si nu-si aduce aminte de sine, atunci acela la care se uita e deochiat. Fiindca suferinta aceasta e crezuta ca efect al privirii ochilor, ea se numeste deochi, adeca boala provocata de ochi rai. Cel deochiat are durere de cap, putina firbâteala, aprinderea fetii si n-are gust de mâncare si de regula cade intr-o stare de moleseala, de nu poate lucra nemica. Ca preservative in contra deocheatului, mai ales la copii, se pun la mâna nasturi albi legati cu ata sau panglica rosie, ca privitorii sa-si aduca aminte ca-l pot deochea. Iar daca, cu toate preservativele acestea, deochiul se face, atunci trebuie sa-i descâtam. Luam un vas cu apa curata si, aruncând carbuni pâna la noua, zicem: Doi ochi rai ti-o strâcat, / Si noua sfinti te-o vindecat; / Doi ochi rai ti-o strâcat / Si opt sfinti te-o vindecat (…). Daca unul sau doi din carbunii aceia se aseaza pe fundul vasului, atunci bolnavul desigur a fost deocheat. Ca sa se vindece bea de noua ori putina apa, din acee peste care s-a descântat, apoi se spala la subsuori, cap, rânza, incheieituri, ochi si pe fata din apa acee, si ce apa o ramas ungem tâtânile usii… (culegator: Ion Bârlea, de la Ioana Ofrim, 60 ani, Oncesti, Tara Maramuresului, in Literatura…, 1968 (1924), II, p. 334-336, t.1.)

129. De deochi

Luam carbuni infocati si tâpând câte unul intr-un vas, zicem:

Pasare neagra,

Pasare galbena,

Sai in ceri,

Sai in pamânt,

Sai in piatra seaca,

Piatra-n patru crapa.

Da nu crapa piatra,

Ci crapa (cutare).

De-i deochiat

De cocon, de cocoana,

De fecior, de fata,

Ori de vâj, ori de baba,

Ori de tigan, ori de tiganca,

Ori de jidan, ori de jidanca,

Crepe-i-se tâtele,

Versa-i-se laptele,

Sara-i ochii ca si stropii.

Sa ramâie curat

Si luminat

Ca argintul cel curat,

Ca vinul strecurat.

culegator: Ion Bârlea, Bogdan Voda (Cuhea), Tara Maramuresului, in Literatura…, 1968 (1924), II, p. 336-337,

130. De deochi

(Când omul are o stare generala rea, il doare capul, are senzatia de voma, nu vede bine cu ochii, are ameteli). Arunci noua carbuni in apa si numeri invers, de la noua spre unu, zicând:

S-o luat Marie pa carare,

Pa drumul cel mare,

S-o-ntâlnit cu deochetor, cu deochetoare,

Cu moroi, cu moroaie,

Cu strâgoi, cu strâgoaie.

Fugi, deochi,

Dintre ochi,

Marie sa ramâna curata,

Luminata,

Ca argintu strecurat.

culegator: Valerica Stetco, de la Ileana Britii Mihali, 52 ani, Borsa, in Poezii…, 1990, p. 75 (fragment)

131. Descântec de dragoste

In ziua când umbla preotul cu crucea prin sat, adeca in ajunul Bobotezei, sa faci un pamatuc de busuioc si de cu seara te duci la vale sau la râu cu acela caruia-i faci descântecul. Apoi, bagând pamatucul de busuioc in apa, stropesti pe acela caruia-i descânti, pâna se tine descântecul. Sfârsindu-se descântecul si mergând catre casa, nu-i iertat a se uita inapoi, ca atunci n-are putere descântecul. Descântecul de dragoste se poate face si in ajunul Craciunului, la Sânvasii si la Boboteaza, si in alte zile mari ale anului.

Demineata m-am sculat,

Pe carare m-am luat,

Pew carare necalcata,

In roua nescuturata.

Cararea calcându-o,

Dragostea luându-o.

culegator: Ion Bârlea, de la Toader Hoza Boicu, 60 ani, Ieud, in Literatura populara…, 1968 (1924), II, p. 341-343, t. 7.

132. Descântec de dragoste

Io nu culeg florile,

Da’ culeg dragostea me,

Iubostea me,

Cinstea me,

Sa fiu draga ca si florile-n rât.

Sa fiu draga la toata lumea

Si la toata suflarea si miscarea

Sa fiu draga.

Io nu culeg florile

Da’ io culeg dragostea fetii,

Iubostea fetii,

Sa sie draga ca si florile-n câmp,

Sa sie draga ca si apa curgatoare,

Ca roua scuturând,

Dragoste-adunând.

N-adui vânt de la pamânt,

Nici racoare de la soare,

C-adui iboste, dragoste…

culegator: Radu Rautu, de la Ana Herbel, 63 ani, Vadu Izei, 1976, Tara Maramuresului; in Antologie…, 1980, p. 237, t. 219.

133. Matraguna. Doamna Doamnelor. Stapânitoarea florilor

“Câteva fete de maritat se duc impreuna cu o vaduva in padure, mai ales intre Pasti si Rusalii, ducând cu ele un colac de grâu frumos si o oiaga de horinca sau de vin sfintit. Le aseaza lânga o vita de matraguna, ele se dezbraca si toate, impreuna, in pielea goala si despletite, se invârtesc de noua ori in jurul matragunei, rostind: Matraguna, Doamna buna, / Marita-ma intr-o luna; / De nu-n asta-n ceielalta, / Marita-ma dupa-olalta. Apoi lasa acolo colacul si horinca sau vinul sfintit, iar dupa trei zile se duc, iau matraguna de acolo si o rasadesc intre flori, in gradina…” (Vasile Trif, Bozânta Mare, in Memoria…, 2001, p. 36-37)

O, Doamna Doamnelor,

Stapânitoarea florilor,

Ne-am trudit si te-am gasit

Si te-am adus

Si-n gradinita te-am rasadit,

Si te-am pus in loc de frunte

Ca sa ne fii de folos.

(Ion Vancea, Nanesti, in Antologie, 1980, p. 266-267, t. 244)

Matraguna. Planta solanacee veninoasa, cu flori brun-violete, prezenta frecvent in superstitiile, practicile de magie si miturile multor popoare indeosebi europene si asiatice. Deasemenea, matraguna este socotita o planta afrodisiaca, astfel patrunzând frecvent in descântecele de dragoste. Intrarea matragunei in mituri si in magie se datoreaza indeosebi unor proprietati somnifere si totodata excitante, ca si asemanarii vagi a radacinilor ei cu cu partea inferioara a corpului omenesc. In numeroase zone folclorice ale lumii se crede ca matraguna il poate face pe om invulnerabil, ca ii poate descoperii comorile ascunse, de asemenea, ca poseda proprietatI oraculare.

Planta prin excelenta magica, matraguna are inchise in ea «forte extraordinare, care pot multiplica viata sau pot ucide», fiind asadar «iarba vietii si a mortii» (Mircea Eliade). (Victor Kernbach, Dictionar de mitologie generala, 1989, p. 334-335)

134. Ritual de Sânzâiene

De Sânzâiene, la miezu noptii, la Borsa, Moisei si Viseu, fetele, dupa ce si-au ales locul ferit la râu, vin si aducând pita si sare, fiecare separat, in saopta rostesc:

Buna dimineata apa cântatoare

Si curgatoare,

Apa de vin,

Cu tarmure de mir,

Ptisoare de barbânoace,

Cu prunduri de busuioace…

T-am adus ptita si sare –

Tu sa-mi dai leacu cel mare;

T-am adus si busuioc –

Sa-mi dai bine si noroc.

Am zânit la tine

Sa ma speli pe mine

De ura si uratura,

De ura tâpata.

Apa suna si rasuna,

Bulbuci de aur aduna:

Cu pumnii-i opresc

Si obrajii mi-i sleiesc

Sa siu frumoasa

Si sanatoasa

Si vederoasa

Si frumoasa

Si curata si dragastoasa,

De cinste si omenie

Si (cutare) la mine sa zie

Sa-i fiu lui de sotie.

culegator: Maria Elena Timis, de la Maria Danci, 64 ani, 1985, in Memoria , 2001, p. 38.

■ “Sânzâienele: se pun in buchete in vase si, in seara de ajun, de ziua lor, se fac cununi si se arunca pe casa pentru fiecare membru al familiei. Traditia spune ca in noaptea aceea vântul e mai puternic. Celor carora nu le cad cununile li se vesteste viata frumoasa” (Mihai Olos, in Calendar, 1980, p. 72). “Dupa Mircea Eliade, Sânzâienele provin dintr-un cult roman, raportat la zeita Diana, frecvent odinioara in Dacia Romana (…). Florile numite sânzâiene au fost consacrate sf. Ioan Botezatorul; manunchiuri proaspete impodobesc ferestrele, portile, stresinile caselor, deoarece, potrivit superstitiilor, aceste flori apara pe oameni de agresiunea duhurilor rele” (V. Kernbach, Dictionar de mitologie generala, 1989, p. 548).

135. Descântec de a duce orânda pe sus

Aducem apa de pe roata morii si o punem intr-un ulcior, si-l punem la foc ca sa fiarba. Dup-acee luam o vârtelnita de pe care se deapana torturile de cânepa, si o ducem in podu casii si o asezam in acel loc unde iese mai gros fumul din horn. Vârtelnita o invalim cu o haina de-a ursâtului. Femeia care-si asteapta ursâtul tebuie sa fie in pielea goala. Incepem a invârti vârtelnita indarapt, zicând cuvintele ce urmeaza:

Nu invârtesc vârtelnita,

Ci invârtesc mintea lui Ion

Si gându lui.

Sa n-aiba stare,

Nici alinare,

Pân’ la mine a vini,

Pân’ cu mine s-a-ntâlni,

Pân’ cu mine a grai.

Sa n-aiba stare, nici alinare,

Atâta intr-un loc,

Cât arde un fir de par in foc.

N-aiva fata frumoasa,

N-aiva vaduva ramasa,

N-aiva mama,

N-aiva tata;

N-aiva cu nime a fi,

N-aiva cu nime a grai

Pân la mine n-a vini

Si cu mine n-a grai.

culegator: Ion Bârlea, de la Parasca Perta, 80 ani, Botiza, in Literatura populara…, 1968 (1924), II, p. 348-349, t. 12.

136. Descântec de gând necurat

Fugiti, gânduri blestemate

Si cugete necurate,

Meret in pustietate,

Prin munti,

Prin vai deparate!

Fugiti gânduri

Si descânturi

Prin alte pamânturi!

Veniti gânduri usurele,

Din gradini,

Din floricele,

Goniti gândurile rele,

Sa sa duca,

Sa sa spele,

Sa sa prapadeasca

Si de pietre sa sa loveasca.

culegator Vasile Latis, de la Gârtina Pasca, 80 ani, Lapus; in Antologie, 1980, p. 259, t. 236.

137. Descântec de soare

De soare prin malin,

De soare prin cetin,

De soare prin rugare,

De soare prin potca cea mare!

Iesi, soare, de esti soare,

Ca te-apuca sfântul Soare.

Nu te juca cu capul lui Ion,

Ci te joaca cu porcii

Din porcareti,

Cu mieii

Din staulet

Si cu cârlige din gard.

Ion sa ramâie curat

Ca argintu’ strecurat.

culegator: Vasile Latis, de la Gârtina Pasca, 80 ani, Lapus, in Antologie, 1980, p. 264, t. 241.

138. Descântec de sopârlarita

Daca omul are naduseli si-l strânge la grumaz, si de-abia poate rasufla, atunci zicem ca-i beteag de sopârlarita. Luam putina unsoare de porc si incepem a zice:

Noua fete, noua babe

Si un sopârlarit;

Opt fete, opt babe

Si un sopârlarit;

Nici o fata, nici o baba,

Nici un sopârlarit.

Cu unsoare il ungem la grumaz si-l legam cu o bandura…

culegator: Ion Bârlea, de la Parasca Meius, 60 ani, Ieud; in Literatura populara…, 1968 (1924), II, p. 379-380, t. 35.

Luam miere de stup sau daca nu-i la indemâna e buna si miere alba si zicem: Sopârlarita lungarita, / Fugi de la Ion. / Sa mergem, sa fugim, / Ca iese neagra tomoiaga, / De sub pat, / De sub hat / Si ti-a taia vinele / Si t-a saca radacinile / In grumaz nu prinde, / Vita nu intinde. / Ion sa ramâna / Curat si luminat. (culegator: Ion Bârlea, 1968, II, p. 381-382)

139. Descântec de uima

Când apare o umflatura pe corp. Se ia un carbune stins cu care se face cruce pe umflatura, spunând:

Uima, uimita,

Inapoi te indarata.

Nu te face ca un deal,

Ci te-aseaza ca un ban;

Nu te face ca un mar,

Ci te-aseaza ca un par

De vârfuri ciuntate,

De radacini sacate.

Te du unde cocos negru nu cânta

Si pasare maiastra nu umbla,

Boul negru nu rage,

Popa slujba nu face,

Nunta nu sa face.

culegator: Valerica Stetco, de la Ana Gotan Muhali, 74 ani, Borsa, in Poezii…, 1990, p. 59, t. 57.

140. Descântec de floare (buba rea)

Se iau noua mingi de câlti, se acopera rana cu o pânza si se aprind câltii cu care se pârjoleste pe deasupra zicând:

Fugi, ruja rujata,

Inapoi te indarata.

Ca de nu ti-ndarata

Cu foc te-oi infoca,

Mai mult nu ti-i inturna.

Si cu câlti te-oi pârjoli,

Si in fata lui Ion nu te mai acatâli.

De la asta descântatura

Tu sa te strângi,

Si-n fata lui Ion

Sa nu te mai aprinz’.

Ca daca ti-i aprinde

Cu apa te-oi stinge.

Si iara cu foc te-oi infoca

Si nu ti-i mai pute inturna.

culegator: Valerica Stetco, de la Marie Scofercea Stetcu, 44 ani, Borsa, in Poezii…, 1990, p. 73-74, t. 72.

141. Descântec de sclânt’it

S-o luat Ioana pa cale,

Pa carare,

Podeaua s-o zmintit,

Pt’icioru s-o sclânt’it,

Dumnedzau cu Patru o audzât,

El iute o forastuit,

Pt‘iele cu pt’iele,

Carne cu carne,

Madua cu madua,

Os cu os,

Sa hie mai mare de cum o fo’,

Si d’e buricul lui Hristos.

culegator: Tache Papahagi, de la Ioana Paul, 65 ani, Mara, 1920, in Graiul…, 1925, t. CCCVII;

142. Descântec de fapt

Când apar pe corp pete mici, rosii, care provoaca mâncarime, despre care se spune ca se ia din vânt. Se strâng lemne de lânga o apa, se face foc cu ele, iar când este facuta cenusa, persoana care face descântecul se intoarce cu spatele la foc, ia cenusa de noua ori din noua locuri, o pune in sita si cerne cenusa desupra celui descântat, spunând:

Ie-t’, focule, focul!

Fugi, buba bubata,

Inapoi se indarata!

Din vânt te-am adus

Si-n vânt de duc! (sau)

Ie-t’, focule, focu,

Pân strâgare,

Pân mirare,

Cu ceas rau,

Cu duh rau,

Cu potca,

Cu potca din vânt,

De la pamânt,

Din apa,

Din roua,

Ie-t’, focule, focu.

culegator: Valerica Stetco, de la Valerica Stetcu, Borsa, in Poezii…, 1990, p. 64, t. 63 si 64.

143. Descântec de pocit

Când omul intepeneste, n-are somn, este indispus. Se ia o matura si o secera, care se plimba pe deasupra bolnavului de la cap spre picioare, spunând:

Fugi, potca pocita,

Ca te-ajunge cruce sfânta.

Fugi, potca, pân strigare,

Fugi, potca, pân mirare,

Ca te-ajunge Dumnezau.

Ca tu, potca pocita,

De nu ti-i ale’,

Si de nu ti-i cule’,

Eu cu matura te-oi matura,

Cu secera te-oi secera,

In poale te-oi lua,

In Dunare te-oi tâpa.

Sperla si pulbere ti-i fa’!

Ca stoptitu din carare,

Si ca spuma de pa mare,

Când rasare sfântu Soare.

Fugi, potca pocita,

Nu lâncezi,

Nu vestegi!

Nu prinde radacina

Ca iarba de susina. (…)

Fugi, potca pocita,

Nu zâni codru rupân’,

In par calcân’,

Si pe Ion betejân’,

Ca de nu t-i ale’,

Si de nu ti-i cule’,

Eu am noua catai,

Si noua armasari

In muntii Galilei.

Eu p-acia i-oi tâpa,

Cataii din lanturi i-oi dezlega;

Cataii te-or intinde,

Caii te-or cuprinde

Din copite te-or lua,

In Dunare te-or tâpa,

Sperla si pulbere ti-i fa’.

Fugi, potca pocita,

Du-te-n sihastrii,

Si-n pustii

Unde cocos negru in crucile casii nu cânta,

Vaca neagra nu rage,

Popa slujbe nu face.

Unde nu-i pasare maiastra,

Da’ de cum om pamântean.

Acolo sa te veselesti,

Acolo sa mulatuiesti,

Si-acolo sa te prapadesti,

Cu Ion treaba sa n-ai

99 de ai.

culegator: Valerica Stetco, de la Valerica Stetcu, Borsa, in Poezii…, 1990, p. 63-67, t. 66;

144. Descântec de facatura

Facatura e o boala produsa din pricina farmecelor facute de neste femei vrajitoare. Se arata mai ales in forma unor bube, ce se ivesc pe fata, mânuri, pipt si picioare in numar foarte mare. Facatura se arunca in mijlocu drumului; cel ce umbla tat pe mijlocu drumului se intâlneste cu facatura si cade bolnav (…). Inainte de a descânta, luam o hreb’dinca, sulul de la razboiul de tesut si un cutit cu manunchi de arama si dând cu dânsele in patru cornuri ale casii, incepem a descânta. Sfârsind, luam hreb’dinca si o punem cu dintii in sus inaintea patului celui bolnav; pe hreb’dinca punem o camasa de-a bolnavului, iar sulul il punem in pat si dupa trei zile il scoatem; de-i sângeos, atunci e bolnav de facatura. Descântecul se face de noua ori: marti si joi seara. In rastimpul acesta, din casa nu-i iertat sa dam nemica, nici pâne, nici sare, altmintrelea descântecul n-are folos. (culegator: Ion Bârlea, de la Ioana Ofrim, 60 ani, Oncesti, in Literatura populara…, 1968 (1924), II, p. 354-355, t. 15;)

145. Cine vrea sa fie tare

In afara de folosirea buruienilor de leac, a intepaturilor, a diferitelor unguente cu unsori sau cu namol, mai exista convingerea in puterea tamaduitoare si de intarire a organismului cu ajutorul apelor minerale, despre care mai circula inca versurile:

Cine vrea sa fie tare,

Puna-n scalda grunz de sare.

Si când iasa luna plina

Beie g’in de pe rugina.

Si sa n-aiva-n veci durere,

Mânce cât inima-i cere

Aur colbait in miere.

culegator: Alexandru Balanescu, in Calendar, 1980, p. 111-112;

146. Leacuri din batrâni

■ Zemuri de plante. In satul Sârbi s-a pastrat o povestioara de pe vrema ciumei, de care satenii au reusit sa scape bând zemuri de plante. Traditia trasmite generatiilor urmatoare mijlocul de vindecare, prin versuri puse in gura fetelor Ciumei, care strigau la marginea satului: Leustean si rostopasca / Acelea sa nu si foasta / Tata lume-ar si a noastra.

■ Pentru gusa. Când cineva are gusa si vede vara curcubeu ce bea apa din pârau, se da de trei ori pasta cap spunând: Cucurbau, bau, / Be apa din tau; / Be de unde-i be, / Be din gusa me; / Gusa me cât o marge, / Gusa ta cât o ulce!

■ La coptatura de deget se baga iute in apa clocotita.

■ Pentru leacurile primite cu imprumut nu trebuie sa multumesti.

■ Sa nu dormi când asfinteste soarele, ca ramâi buigat, te doare capul.

■ Sa nu te scalzi (in râu) inainte de Sângeorz.

■ Ca sa nu faci zabele: sa nu bei apa din cofe ori din viderea fântânii, sau dupa cal; sa nu manânci cu lingura nespalata. Ca sa scapi de zabele: sa te stergi pe ele cu sudori de pe fereastra; sa te stergi cu stergura aspra.

■ E bine sa manânci coaja de pita – faci ruji in obraji.

■ Sa nu te uiti la soare din apa când asfinteste – sa nu capeti orbu gainilor.

■ Focu viu este o omida paroasa pe care, daca pui mâna, ti se face eczeme, numite tot foc viu. Când il vezi, trebuie sa scuipi si sa spui: Ptiu, foc d’iu,/ Unde te vad,/ Acolo sa ptiei.

■ In domeniul medicinei empirice inca din trecutul indepartat s-au obtinut si aici multe vindecari. Astfel, celor apucati de stropsala (epilepsie) li se faceau bai la sezut cu zeama de iarba fiarelor (drosera), iar in timpul apucaturii (crizei) erau batuti pa fundul gol cu maturi ce scai.

■ In lunile cu litera r in cuvânt nu-i bine sa stai cu spatele pe pamânt sau sa dormi.

■ In (luna) mai sa bei vin rosu sa ti se innoiasca maiul (ficatul).

■ La dureri de incheieturi sa te ungi cu fotoghin (petrol) in care pui flori de castan uscat, dar sa nu tii compresa ca te arde.

■ Laptele mamei e bun de leac. Copiii când faceau conjunctivita erau dusi la femei care alaptau sa le mulga tâta in ochi.

■ Pentru matrici e bine sa ieie un mosânoi de furnici, cu pamânt, cu gatejuta cu tot si sa-l pui in apa clocotita. Cu acela te ungi si-ti trec matricile.

■ Sa nu faci cocos (cucui) când te-ai lovit, pune ban sau cutit pe locul acela.

■ Soarele sac (insolatia) se desface afumându-se cu floare soarelui sau inconjurând capul celui palit cu noua pietre din vale in timp ce el se uita sa vada soarele dintr-un vas cu apa neinceputa.

■ Daca pui mâna pe broasca, sa nu dau pe la ochi, ca orbesti.

■ Untura de urs ajuta la cresterea parului.

■ Urciorul se vindeca, mai ales când incepe, daca te dai din timp cu tina de pe fundul unui ulcior cu apa sau cu spuma de lapte. (Calendarul Maramuresului, 1980, p.44 – 127, colectiile Mihai Olos, Dumitru Iuga, Alexandru Balanescu)

■ De te doare capu, se pun roate de cartofi pe o stergura sau zadie si se leaga pe frunte. Tot pentru durerea de cap se pun frunze de hrean intr-o zadie si se leaga fruntea.

■ Pe rana care se vindeca e bine sa pui rostopasca.

■ Ceaiul de minciuna i bun pentru durerea de inima.

■ Pentru mâncarime de piele ii buna scoarta de paducel, facut ceai. Ori ceai de scai. (Memoria Ethnologica, nr 1, 2001, colectia Augustin Micu)

IX. ANOTIMP FINAL. IN MAREA TRECERE

“Jele-mi-i, lume de tine, / C-oi muri si eu ca mâine, / Tu p-a cui sama-i ramâne?” (Calendar, 1980, p. 93)

■ “Un aspect important al mitologiei mortii la români se refera la ceea ce s-a numit Marea Trecere (…). La Marea Trecere participa una din fapturile psihopompe: pasarea, calul, bradul etc” (Romulus Vulcanescu, Mitologia româneasca, 1987, p. 208). ■ “Ca si la toate popoarele europene din zona Mediteranei si pe intregul teritoriu românesc, (la maramureseni) neamul este format din doua jumatati: cei vii si cei morti, stramosii, dupa cum si lumea se imparte in doua, lumea alba si lumea de dincolo. Mortii neamului nu sunt nocivi, ei sunt chemati sa ii ajute, sa ii protejeze pe cei vii”. (Mihai Pop, cuv. inainte la Antologia de folclor…, 1980, p. 11).

147. Asta lume nu-i a me

Asta lume nu-i a me,

Ceielalta nici ase.

Asta lume mi-i trecuta

De jumatate mai multa,

Ceielalta mi-i vânduta.

A me lume nu-i amu

Pâna ce-a-nfrunzi codru

Si-a prinde-a cânta cucu.

culegator: Petru Godja, in Calendar, 1980, p. 75, t. 245.

148. Fost-am tânar si zglobiu

Fost-am tânar sizglobiu,

Mi-o vinit mintea târziu.

Focu’ te mânânce, minte,

Daca n-ai fo’ mai ‘nainte.

Amu iesti, nu-mi trebuiesti,

De putina hazna-mi iesti.

culegator: Dumitru Pop, in Folclor din zona Codrului, 1978, t. 180;

149. Batrânete, haine grele

Tinerete, haine scumpe,

Purta-v-as si nu v-as rumpe;

Batrânete, haine grele,

Mult as da sa scap de ele.

Cereti la mine ce-ti cere

Si nu ma-mbracati cu ele.

Batrânetele gândesc

Ca pe ele le-agodesc,

Da’ eu nu le-astept pe ele

- Numa vad ca nu pot mere.

culegator: Petre Langhel Izanu, in Calendar, 1980, p. 93, t. 361.

150. Lasa lume, c-oi muri

Tata lumea-mi zice mie

Ca nu-s om de omenie.

Lasa, lume, c-oi zace,

Plânge-i si rau t-a pare,

Om ca mine nu-i ave;

Lasa, lume, c-oi muri,

Plânge-i si ti-i banui,

Om ca mine nu-i gasi.

culegator: Dumitru Iuga, in Calendar, 1980, p. 92, t. 358.

151. De-as muri primavara

De-as muri primavara

Pasarile m-ar cânta,

Vântutu m-ar legana,

Pasarile m-are jeli,

Cu flori m-ar acoperi,

Rândunelele m-ar duce

Si cucu mi-ar pune cruce

Dintr-o creanga de mar dulce.

in Ceas pe ceas se alunga, 1970, p. 85, Dragomiresti, Tara Maramuresului.

152. Nu t-oi spune ca m-am dus

Foc te bata, lume-amara,

Cum te-oi lasa dint-o sara:

Nu t-oi spune ca m-am dus,

Numa mi-i vede ca nu-s;

Nu t-oi spune c-am plecat,

Numa nu mi-i vede-n sat.

culegator: Dumitru Iuga, Salistea de Sus, Tara Maramuresului; in Calendar, 1980, p. 93, t. 359.

153. Cântec mioritic

Asa-mi vine câte-un dor

Intr-o clipa-as vrea sa mor,

Intr-o gura de izvor,

Pa bratele cui mi-i dor,

La umbra unui bujor,

Sa fiu scaldat dintr-un nor.

Mormântul sa mi se sape,

Sub un tei cu frunze late.

Frunzele s-or scutura,

Pa mormânt s-or aseza

Si dorul mi-or stâmpara.

Iar paioara de pe frunte

Fie-mi frunza de cucute;

Iar crucita de la cap –

Un mesteacan incrangat.

Pasarile cerului,

Prin crengile codrului,

Cu-a lor glas sa-mi ciripeasca

Pa mine sa ma jeleasca.

Vântu-n ramuri sa suspine,

Ca pe altii n-am pe nime.

Nici am mama, nici am tata

Gândesti ca-s picat din piatra;

Nici am frati, nici am surori,

Gândesti ca-s picat din nori;

Nici am frati, nici surorele,

Gândesti ca-s picat din stele.

culegator: Petre Lenghel Izanu, Bârsana, Tara Maramuresului, in Antologie, 1980, p. 484, t. 592.

154. Asa-mi vine câteodata

Asa-mi vine câteodata

Sa ma sui pa munti de piatra,

Sa-mi fac ochisorii roata,

Sa-mi caut mama si tata.

Asa-mi vine uneori

Sa ma sui pa munti cu flori,

Sa beau otrava, sa mor.

Si-acolo daca sosesc,

Stau in loc si ma gândesc:

- De ce sa ma otravesc,

Când am zile sa traiesc?

culegator: Tiberiu Brediceanu, Ieud, 1957. Tara Maramuresului, in Antologie, 1980, p. 459, t. 534 (fragment).

155. Dat-am glasu cucului

Când eram io tânar prunc,

Aveam glasu ca de cuc

Si umbletu ca de lup.

Da’ de când am batrânit,

Dat-am glasu’ cucului

Si umbletu lupului.

culegator: Mihai Olos, in Calendar, 1980, p. 55, t. 130.

156. Ce te legeni, codrule…?

- Ce te lini, ce te clatini

Din vârf pâna-n radacini?

- Da cum nu m-oi clatina,

Vine-mi vremea ca s-a ta;

Vin mesteri dintre Visaua

Cu securi, cu serestraua

Si m-or taie drept in doua,

Si m-or duce-n orasele,

Si m-or face scaunele

Sa sada domnii pa ele.

Mândru-i locu pa la noi,

Duce-m-oi si lasa-l-oi;

Mândru-i locu p-aicea,

Duce-m-oi si l-oi lasa.

culegator: Dumitru Iuga, Salistea de Sus, in Antologie, 1980, p. 456, t. 529.

Obs. Se stie cu certitudine: Eminescu nu a vizitat Maramuresul, desi planuise (in 17 februarie 1870) sa sustina in acest tinut cinci prelegeri publice (Geniul national, In favoarea teatrului, Studii despre pronuntie, Patria româna si Poesia populara) – probabil nu fara legatura cu campania dusa de Familia, prin Iosif Vulcan, pentru fondarea unui Teatru National in Transilvania. Cu toate acestea, in culegterile de folclor ale poetului, ramase in manunscris si publicate postum, regasim versuri populare ce apartin tinutului nostru: “Ce te legeni, plopule, / Fara ploaie, fara vânt / Cu crengile la pamânt? / Da eu cum sa nu ma legan, / Ca ei ca s-au vorovit, / Trei baieti din Baia Mare / Ca pe mine sa ma taie (…). (Mihai Eminescu, Literatura populara, editie ingrijita de I. Rotaru, Editura Minerva, Bucuresti, 1985, p. 119, in manuscrisul Academiei nr. 2262). O ipoteza viabila este faptul ca Eminescu a intrat in posesia versurilor printr-un intermediar, iar acesta nu putea fi decât amicul sau, Ionita Badescu, despre care se stie ca a cercetat folclorul maramuresean in toamna anului 1869. O parte din poeziile culese au fost publicate in presa vremii, iar o parte au fost citite la Junimea. In culegerea de folclor a lui Alexandru Tiplea (1906), regasim versuri uimitor de apropiate de cele eminescine: “Hei, codrule, cetinule, / Ce te legeni, / Ce te tregeni, / Cu crengile la pamânt, / Fara ploaie, fara vânt?” (Alexandru Tiplea, Poezii populare din Maramures, 1906, p. 467).

(Din Arhiva de Aur a Televiziunii Romane: poezia Ce te legeni codrule…?, de Mihai Eminescu, recitata de Mihail Sadoveanu; Sursa: Youtube)

157. Omu daca batrâneste…

Nu ma bate, Doamne, rau,

Ca si io-s copil de-al tau;

Nu ma bate, Doamne, tare,

Ca si io-s de-al dumitale.

Cât e omul tinerel

Se tine doru de el;

Daca omu batrâneste,

Doru se calatoreste.

Ferice, codrule, de tine,

Ca nu-mbatrânesti ca mine.

Toamna tu ingalbenesti,

Primavara infrunzesti.

Omu daca batrâneste,

Altu-n veci nu-ntinereste.

Pare-mi rau si mult mi-i jele

De tineretele mele.

De-aia cânt si imi petrec,

Ca vad ca zilele trec.

culegator: Alexandru Viman, in Cu cât cât, atâta sunt, 1989.

158. Trei cocosi negri

Trei cocosi negri-si cântara,

Zori de ziua revarsara,

Tri feciori se desteptara,

Tri feciori ardelenesti,

Cu tri cai moldovenesti.

Unu-i albu ca omatu,

Unu-i negru ca corbu,

Unu-i sur ca porumbu.

Sa luara, sa dusara

Pâna-n vârful codrului,

La fântâna corbului.

- Stati, ficiori, sa ne-ntrebam

Care de unde suntem

Si care ce moarte vrem?

La cel mic i s-o vinit,

Fie-i moartea de cutit;

De cutit fara rugina,

Sa moara-n tara straina;

Fara lumina de sau,

Fara om din satu sau;

Fara lumina de ceara,

Fara om din a lui tara.

- Stati, feciori, si m-asteptati

Pân-oi mere la maica

Si vad: cu bani m-a plati

Ori cu paru m-a jeli?

- Maica, maiculita me!

Ori cu bani de mi-i plati

Ori cu paru mi jeli?

- Io cu par nu te-oi jeli,

Nici cu bani nu te-oi plati

C-acolo nu te-am mânat

In codri cu dilcosii,

Numa-n sat cu oamenii!

- Maica, maiculita me,

Mâine pa la prânzu mare

Ne’ iesi, maica, pâna-afara

Si-auzi pustile puscând

Si ciorile cloncanind,

Corbii din mine mâncând!

Ramâi, mama, sanatoasa

Ca si-o para vermânoasa,

Ca si io marg sanatos,

Ca un mar putregaios.

culegator: Silviu Pop, Tara Codrului, in Calendar, 1980, t. 594;

159. O, moarte, ce ti-as plati

- O, moarte, ce ti-as plati

La mine de n-ai vini?

Da-t-as aor si arjânt

Sa nu ma bagi in mormânt!

- O, omule, ce gândesti,

Cât ai vre tu sa traiesti?

Copacu-i cu radacina,

Si-a lui vreme inca vine:

Usca-i-se crengile,

Saca-i radacinile;

D-apoi tu, ca esti de lut,

Cum nu-i mere in pamânt?

Acolo nu trebe nemnic,

Nici aor, nici arjânt;

Da-s-ar domnii ce s-ar da

Numa sa poata scapa.

Da-s-ar aor cu chila

Si arjânt cu feldera,

Numa-n pamânt n-ar intra.

culegator: Romulus Fat, Desesti (Sisesti), in Calendar, 1980, p. 130, t. 574.

160. Stropiti-ma cu vin si duceti-ma la groapa (“Viers de litanie”)

Imparati si cu craii

Fac cetatile cu aii;

Fac cetatI cu ziduri groasa,

Cu santuri acufundoasa,

Ca moartea sa nu-i gaseasca.

Moartea e-n lume mai mare,

Ea pe nime preten n-are;

De pa scaun minunat

Il arunca mort in pat.

Nici cu gura nu graia,

Nici cu ochii nu clipea.

- Veniti, frati, veniti surori,

Si ma-mpodobiti cu flori,

Si ma stropiti voi cu zin,

Si ma duceti câtilin;

Si ma stropiti voi cu apa,

Ma duceti pâna la groapa.

culegator: Tache Papahagi, de la Todosie Teleptean, 20 ani, Vad, 1920; in Graiul…, 1925, text CCCXXIII.

161. La savârsitu’ lumii

La savârsitu’ lumii

Trâmbita-s-or injerii

In patru cornuri de lume,

La tat omu p-a lui nume.

Si or trâmbita cu frice,

Domnii si-mparat’ or plânje,

D-apoi noi ce-om pute zâce?

Ne-om rascumpara cu sânge.

Nu cu aur, nici cu-arjint,

Ce cu suflet drept si sfânt.

- Pa cei buni unde i-or pune?

I-or incuie intr-un nor

La binele tuturor.

- Pa cei rai unde i-or pune?

I-or incuie intr-o piatra,

Lumina sa nu o vada;

Si pa piatra muschi or creste,

De lumina nu-i nadejde.

culegator: Pamfil Biltiu, de la Maricuta Bizau, 80 ani, Ieud, 1990, in Sculati, sculati…, 1996, p. 239, t. 309.

X. LEGENDE SI MITURI

162. Fata Padurii

Pacurar la oi am fost

Si-am avut o mândra draga.

Mândrulica mea cea draga

Am gândit ca-i mândra mea,

Da-i Fata Padurii-ia.

Si vine cu bautura

Ca sa-i dau dorut si gura.

Uita-te ca eu i-am dat,

C-am gândit numa asa:

C-aceea-i mândruca mea.

Eu nimic nu stiam

Ca-i Fata Padurii-iam.

M-am iubit cu ea un an

Si nimica n-am stiut,

Ca-mi aducea de mâncare

Fata Padurii cea mare.

Numa eu asa-am gândit:

Eu trag nadejde de luat

Tot pa mândra mea cea draga.

Când o chem io la popa

Cu mine nu vrea pleca,

Ca ea dzâce num-asa:

- Hei, tu, mândriorule,

La popa noi n-om pleca,

Ca a si a noastra nunta

Când s-a rupe padurea;

Când a si nunta cea mare

S-a rupe padurea tare,

Vânturi mari ca s-or sufla”.

Pacurariu-n loc de sta,

Tot la ea ca se uita.

Numa el asa gândea:

- Ce lucruri am facut eu

Si cu cine-am insâmbrat

De femeie de luat?

Eu am gândit c-am naroc,

Da’-a meu naroc cum a si

Tot cu Fata Padurii?

- Doamne, scoate-ma odata

Sa o vad io descatata;

Frunza verde de caline,

Descatat de catre mine;

Da-oi slujbe la popa

Sa ma pot io descata,

C-aiasta nu-i mândra curata,

Iasta-i a Padurii Fata.

culegator: Tache Papahagi, Vad, Maramures, in Graiul si folklorul…, 1925, p. 109.

■ Fata Padurii – Un geniu rau al padurilor, o divinitate malefica, nefasta din mitologia româneasca. Uneori apare ca femeie tânara, alteori foarte barâna, cu parul lung pâna la pamânt, bocind neincetat prin paduri; se poate autometamorfoza la dorinta. Intotdeauna când se plimba stârneste vuiteul codrului, iar adesea râde ea insasi in hohote sinistre sau plânge hohotitor, alteori doar chiuie sau croncane. Umbla la marginea padurilor, momind pe drumetii rataciti. Motivul nu este unic: exista corespondente la slavii rasariteni si la germani (V. Kernbach, Dictionar de mitologie…, 1989, p. 409-410).

■ A fost demult o fata frumoasa care s-a ratacit prin padure si a apucat-o noaptea. Amu, ea nu s-o pus sa se culce, fara o tot umblat, da de a gasi cararea care s-o duca spre sat. Intr-un timp a venit un om imbracat tot in negru si i-o spus sa mearga dupa el ca i-a arata drumul. Da el a dus-o intr-o casa de piatra si acolo a vorbit ceva neinteles ca i-o luat mintile sI i s-o transformat chipul de n-o mai semanat cu ea. Apoi i-o luat hainele si i-a dat drumul prin padure, dar ea nu s-o mai putut intoarce in sat si o ramas sa umble numai prin paduri si cine o intâlneste numa rau ii umbla, ca nu-l lasa din mâna sanatos. Ii suge sufletul, il schimba la fata ori il omoara. Ase s-o nascut Fata Padurii (Parasca Fat, in Calendar, 1980, p. 104).

163. Ileana Cosânzeana

Pa fetale muntilor

Ieste-on pomut ramurat.

Nu stiu cine s-o-nditat,

De poamele le-o mâncat.

Ia, Ileana Cosânzeana,

Cu cosâta de arama.

Noi cosâta om taie

Si om bate-o-n turnurele

Sa o bata gândurile,

Gândurle de-nsurat,

Pa fete de maritat.

culegator: Pamfil Bitiu, de la Iuliana Zaharia, 58 ani, Ortita, 1975, Tara Codrului; in Antologie…, 1980, p. 72, t. 31.

164. Baba Dochia (Odochea)

“Odochea era o baba destul de hâda si batrâna si cam incovoiata de spate. Dochia si Doca ii spunea. In vremurile acelea a fost frig. Si cum ii era frig a tot luat câte-un cojoc, pâna ce a luat pa ea douasprezece cojoace. Era frig si era in martie, când sunt zilele Odochii. Atunci ploua, ninge, sufla vântul, de-ti intra pâna la oase” (Pamfil Biltiu, de la Gheorghe Turda, Sieu, 1997, in Izvorul…, 1999. p. 88, t. 23). “Baba aceea Dochia era iarna. Amu o prins a se face primavara, când ea a tâpat câte un fluture de omat cât un cojoc. Baba tot a iesit la munte cu câte-un fluture de omat. Asa ziceau oamenii când vedeau: – Amu a venit Baba Dochia cu umatu’. Zine cu câte-un fluture de omat cât un cojoc bun. Apoi ea când tâpa, tot asa zicea: – No, aiasta-i omatu mieilor. Iasta-i omatu caprelor. Ista-i a oilor. Si tot asa, pâna-n trei miercuri, trei marti si trei joi: – Tot ase-oi tâpa si apoi ma duc, ca-i de facut gradinuta. Apoi prinde a hori când isi face gradinuta cu tot felul de flori (…) (P. Biltiu, de la Irina Hofer, 66 ani, Oncesti, 1997, in Izvorul fermecat, 1999, p. 89, t. 25).

165. Soarele si Luna

Colo-n vale, pasta vale

Picatu-s-o bruma mare,

N-o picat de geru mare,

C-o picat de suparare:

Umbla-un voinic sa sa-nsoare,

Sa ieie pa soru-sa-re.

- Sora, sora, sora mie,

Hai cu mine-n cununie!

- Io atunci, frate,-oi vini

Când tu, frate,-i samâna

O holdita de malai

Imprejur pa lânga rai.

Iel atâta o umblat

Pâna ce o samânat.

Iar o mars si o rugat:

- Sora, sora, sora mie,

Hai cu mine-n cununie!

- Io atunci, frate,-oi vini

Când tu, frate,-i samâna

O holdita de sacara

Imprejur pa lânga tara.

Iel atâta o umblat

Pâna ce o samânat.

Iar o mars si o rugat:

- Sora, sora, sora mie,

Hai cu mine-n cununie!

- Io atunci, frate,-oi vini

Când tu, frate,-i samâna

O hodita de taciune

Imprejur pa lânga lume.

Iel atâta o umblat

Pâna ce o samânat.

Iar o mars si o rugat:

- Sora, sora, sora mie,

Hai cu mine-n cununie!

Când in biserica-o intrat

Biserica-o tramurat,

Icoanele-o lacramat.

Da’ icoana Precistii

Din fundu bisericii:

- Nu iesti popa cu dreptate

Sa cununi sora cu frate,

Când sunt straine bugate

Si aici si p-alte sate.

culegator Dumitru Pop, de la Emilia Pop, 48 ani, Basesti, 1958, in Folclor…, 1978, p. 338-339, t. 398.

166. Colinda Cerbului

Mândru-si cânta cerbu-n codru,

Mândru-si cânta de nu-i modru.

Vânatorii s-o sculatu,

Pusca-n mâna si-o luatu,

Dupa cerb si-o alergatu,

Sus in munte l-o aflatu.

- Stai, fârta, nu ma-mpusca,

Lasa-mi mie viata,

Ca nu-s fiara fiarelor,

Ca-s vatafu oilor,

De pe vârful muntilor,

Muntilor, caruntilor.

culegator: Gheorghe Gh. Pop, de la Maria Ardelean, 18 ani, Vadu Izei, 1974, in Folclor muzical, 1982, p. 167, t. 175.

167. Legenda curcubeului

Curcubeul se vede un cerc mare pe cer care iese dintr-o apa mare la un capat si celalalt capat este in alta apa mare. Sobeste din amândoua apele. Se vorbeste ca sorbeste pâna se umfla si atunci se ridica si se varsa ploaia din curcubeu. La noi be din apa Viseului si din Iza. Sorbeste cât ii trebuie in amândoua capurile. Dupa ce s-a umflat atunci s-a desfacut si zice ca ploua. Ziceau batrânii, asa, când se uitau la culorile acelea si vedeau din care-i mai multa. Daca este verde multa culoare ziceau ca-i fânata si va fi iarba multa, de-i galben ii grâu mai mult. De-i rosu e porumb mult in anul acela. Atunci zice ca se face malai mult. (culegator: Pamfil Biltiu, de la Ion Ungureanu Tomsa, 84 ani, Rozavlea, 1996, in Izvorul fermercat, 1999, p. 78-79.)

168. Pasarea maiastra

Codrule, orice-i vede

Nu spune la maica me;

De mi-i vede mort in tine

Spune maicii ca mi-i bine;

De mi-i vede c-am murit

Spune-i ca nu m-ai tâlnit;

Lasa-mi frunza de-nvalit,

Crengile de-acoperit,

Sa gânea c-am adurnit.

Vântul noaptea si-a sufla,

Crangile le-a negura

Si pa mine m-or afla.

Cine m-a afla pa mine

Om pemintean n-a si nime,

Numa Pasarea Maiastra

S-a zbura maicii-n fereastra

Si maicii i-a povesti

Unde mi-am putut muri:

In mijlocu padurii

Ducând doru baditii;

In mijlocu codrului

Ducând doru dorului.

culegator: Dumitru Iuga, in Calendar, 1980, p. 76, t. 194.

■ Pasarea Maiastra este o fiinta / entitate nepamânteana, supranaturala, de pe Tarâmul Celalalt. Este de o frumusete deosebita, plina de lumina, o lumina celesta (pasarea de foc – phonix).

169. Balada lui Pintea

Pintea-n munte sa suie,

Mândra curte zugrave,

Cu catane-o d-ingradea,

Cu frunze-o acoperea.

Numai Pintea s-o strigat:

-Dintre voi de s-a afla,

De s-a afla careva

Sa mearga la Baia Mare

Dupa pita, dupa sare,

Dupa vin din cel mai tare

Ce beau domnii la gustare.

Nimeni nu s-o mai aflat,

Numai a Pintii fârtat;

Numai el ca si-o strigat:

- Mere-oi, Pinteo, mere-oi eu,

De mi-ai da tu murgul tau,

Mulgutul tau cel de vânt,

Cu coama pâna-n pâmânt;

De mi-i spune moartea ta,

Moartea ta din ce ti-a sta?

- Moartea Pintii-i atâta-ra:

Trei graunta de secara,

Trei de grâu de primavara,

La Pintea la subsuoara;

Trei graunte de grâu sfânt

S-on plumbut mândru de-argint,

La Pintea fara de rând.

El in Baia când o-ntrat,

Toti baiesii l-o-ntrebat:

- Spune-ne moartea Pintii!

- Moartea Pintii nu oi spune

De mi-ai da oricât in lume.

- Spune-ne moartea Pintii,

Pa tine te-om omori!

- Moartea Pintii-i atâta-ra:

Trei graunte de grâu sfânt

S-un plumbut mândru de-argint,

La Pintea fara de rând.

- Nici acela nu-i viteaz

Care da sfat la fârtati.

Si eu unul mi l-am dat

Si capu mi l-am mâncat.

culegator: Iordan Datcu (pe urmele lui Ion Bârlea), Berbesti, Tara Maramuresului

in Antologie…, 1980, p. 291-292, t. 253.

■ Pintea pribeagu. Pintea merea in Tara Leseasca s-apoi jafuia acolo, si-apoi punea pa cai desagi de piele si aducea aur, argint, si-l lasa aici, in dealu asta; o avut pihnita in dealu asta, la Gutui. Acolo o facut borta-n pamânt, gaura in ptiatra facuta de ei, de pribegii ceia. Ca Pintea o avut feciori doispradzece, cu el treispradzece. Unu o fost Drongos si unu o fost Barba Rasa, si unu o fost Dajuc, si Golu, si Vili (…).

Dupa ce l-o omorât pa Pintea, apoi ceilalti au vatajit sânguri tat p-aici, pa hotarele astea. Au avut gazda-n Berbesti si le facea halube de iarna, cioareci, guba, lecric si cusma (…). Pa Pintea pribeagu l-o omorât la poarta de la Baia Mare. L-o omorât cu trei graunte de k’iper si trei graunte de grâu de primavara, si trei cuiuta de potcoava calului di fier si tri graunte de tamâie. Când o ridicat el mâna-n sus ca sa sparga poarta cu baltagu – ca poarta si tat orasu o fost inchis – atunci l-o impuscat subsuoara. L-o impuscat asa dipce gloantele nu prindea in el (Tache Papahagi, de la Ion Tiplea, 77 ani, Budesti, 1920, in Graiul…, 1925, t. XDVII).

170. Stâna pradata

In vremea de demult, o gazda a avut la oile sale un cioban. Sosind sarbatorile de Pasti, si dorind si acesta ca macar o data pe an sa coboare in sat, a cerut voie de la stapânul sau, care, in locul lui, a trimis pe unica sa fata ca sa aiba grija de oi. Tâlharii de prin partile locului, când au aflat aceasta, s-au dus la stâna si au vrut sa mâne cu ei intreaga turma de oi. In fata acestei hotarâri, fata s-a rugat de capitanul haducilor ca, inainte de a se duce cu oile, sa o lase sa cânte o data din trâmbdita si pe urma sa o lege de trunchiul arborelui. Capitanul a lasat-o. Era in prima zi de Pasti. Tot satul era in biserica. Preotul citea sfânta evanghelie când sunetul trâmbitei a turburat sufletul gazdei. Fata a terminat de cântat, in timp ce capitanul se pregatea sa o lege si apoi sa plece cu turma. Fata s-a rugat sa-i permita sa cânte inca o data – ceea ce capitanul nu a refuzat. Tatal ei intelege alarma fiicei sale si cheama pe sateni afara din biserica. Trâmbita insa incetase. Fata se ruga pentru a treia oara si ultima. Capitanul, induiosat de fiorii patrunzatori ai trâmbitei, o lasa sa mai cânte. Atunci fata incepu sa cânte iar din trâmbita, de plângeau oile si rasunau muntii. Din sunetul trâmitei se desprindeau limpede urmatoarele cuvinte: “Ina, tata, ina! / Oile furatu, / In tara mânatu, / Pe mine legatu! / Esi, tata, afara, / Oile-s pe tara!” Tatal, ei, care ascultase ultima trâmbitare in curtea bisericii, porneste cu oamenii din sat si-sI scapa din mâna pribegilor turma de oi. (culegator Tache Papahagi, de la Tudor Tincu, 93 ani, Sat-Sugatag, 1923, in Graiul si folklorul…, 1925, p. XLVII- XLVIII.)

171. Horea lui Ion Berciu (cântec mioritic)

Frunza verde a malinii,

Plecat-o turma Dunchii

Si cu fratele Bercii.

Marti stâna Dunchii o plecat,

Joi, Ion Berciu s-o-necat

La Luha, din sus de sat,

Ca grea ploaie o plouat,

Izvorul s-o turburat

Si Ion Berciu s-o-necat.

Dupa-aceea l-o aflat

La Luha, din jos de sat.

Si el, bietul, n-o avut

Nice pânza pe obraz,

Fara scoarta de buhas;

Nici scânduri de copârseu,

Fara scoarta de durzeu.

Numai el s-o poruncit

Pe un fir de iarba verde

Si la feciori si la fete

Sa faca bine sa-l ierte.

Si soru-sa, Palaguta

Tot sa-l cânte mândru-n frunza,

Tot sa-l cânte raspicat

Sa se-auda peste sat

Ca Ion s-o inecat.

Pe Ion ca l-or jeli

Fetele cu mununile,

Nevestele cu cepsele.

Colea la Sfâta Marie,

Vremea-i oilor sa vie

Ion Berciu sa ramâie.

La mormântul lui i-o pus

Trâmbita lui de-a dreapta

Si fluierul de-a stânga.

Vânturi mari ca si-or sufla,

Trâmbita si-a trâmbita,

Fluierul si-a fluiera,

Mare jele-n lumea-a fa’.

Tot pe Ion l-o jelit

Oile cu lânile,

Mnieii cu jocurile,

Berbecii cu coarnele.

culegator: Petru Biltiu-Dancus, colectie, 1893-1907, in Folcloristica Maramuresului, 1970, p. 374-375;

172. Omul Noptii

■ Tata-meu o fo’ pribeag mare, si venea la el Fata Padurii si trecea si sa ducea. Dupa ceea o zinit Omu Nopti. Da o-ntrebat: – Na-i vazut pa Ileana Sân-Ziana? / Da’ zice pribeagu ca n-o vazut-o. Omu Noptii zicea ca <eu ma duc dupa ea sa o gasasc>. Dara, sa ducea dupa ea / Si o gasea, / Tâtele i le taia, / Padurea dupa ea zdera / Si tata ca o rupea. (T. Papahagi, de la Ileana Codrea (Fundeasa), 41 ani, Vad, 1922, in Graiul…, 1925, t. DII).

173. Frumuselele

Frumuselile acele-s vânturi rele. Pe cine prind ii iau puterea din mâini si din picioare, ii imbolnavesc de boli grele. Sunt vânturi care ridica fânul si frunzele catre ceri si nori. Nu-i bine a da in urma lor si in vârtejul lor. Nu-i bine a zâce hâd de ele, numai sa le lauzi si zici: “Frumoase, frumoase sunteti, / Frumoase de când va aveti.” Asa se mai potolesc si nu sa invârtesc asa rau, ca te pot bate cu capul de pamânt si sa ramâi ca vai de tine. Cine face pânza vinerea sau in Vinerea Milostivelor, le ia pânza si o duc sI o baga prin tufe si prin turnul bisericii si nu mai aleg nimic din ea. (P. Biltiu, de la Ileana Ivanciuc, 83 ani, Cornesti, 1991, in Izvorul…, 1999, p. 261, t. 299).

174. Tâgura

Ziceau batrânii ca Tâgura mânca Luna. Tâgura e un fel de fiara care patrunde in vazduh si, când se intâlneste cu luna, se tot lupta cu ea pe viata si pe moarte. Daca invinge Tâgura o manânca pe Luna, dar ea nu moare de tot. Tot mai ramâne un firicel. Când te uiti intr-un vas sau intr-o fântâna, vezi bine cum se lupta Tâgura cu Luna si cum o manânca de nu mai ramâne din ea decât un firicel. Daca, atunci când se bat ele, câstiga Luna, atunci o omoara Luna pe Tâgura. Si Luna atunci ramâne intreaga. (P. Biltiu, de la Florica Muresan, 66 ani, Oarta de Sus, 1974, in Izvorul fermacat, 1999, p. 318-319, t. 385).

175. Cultul Soarelui

■ La botez. Tânara mama lua copilul in brate, se uita la el, inaltându-l in directia Soarelui: “Mândru Soare, mândru Soare, / Rasai cu patruzecisipatru de razisoare, / Da’ nu rasai numai pe Tibles, ori pe tau, / Ci rasai pe capu si pe trupu coconului meu, / Si din cap pâna-n picioare / Sa straluceasca ca tine, mândru Soare! (Calendar, 1980, p. 17, culeg. Nicoara Timis). ■ Soarele nu e voie sa fie aratat cu degetul (Calendar, 1980, p. 103). ■ Nu se arunca gunoi spre Soare nici când rasare, nici când apune (Calendar, 1980, p. 92) ■ “Maramuresenii, la stâna, se scoala la trei dimineata si intotdeauna inainte de rasaritul Soarelui; pentru a avea putere, spun ei, asupra zilei, nu ziua asupra lor” (V. Latis, Segmente, in Calendar, 1980, p. 109).■ Apare frecvent in colinde si in descântece. ■ Portile maramuresene sunt intotdeuna impodobite cu motivul solar (discul).

176. Miorita (Colinda Pacurarilor)

Sus la verdele de munte,

La iarba pâna-n genunte,

Margu-si tri pacurarei

Cu oile dupa ei.

Cei mai mari is veri primari,

Cel mai mic e strainic.

Tat il suie si-l coboara

Cu oile la izvoara

Si-i fac legea sa-l omoara.

- Fratilor, fârtatilor,

Voi daca mi-ti omori

Acolo ma d-ngropati,

In strunguta oilor,

In locu galetilor.

Si-n mânuca de-a dreapta

Voi sa-mi puneti trâmbita;

In mânuca de-a stânga

Voi sa-mi puneti tilinca.

Când vântutu a sufla

Trâmbita a trâmbita,

Tilinca a tilinca.

Si-a zini Ziua Crucii,

Voi la tara-ti cobori.

Maicuta v-a intreba

Unde i-o ramas slujba?

Spuneti c-am ramas pe vai

Cu oitele balai;

Spuneti c-am ramas pe groape

Cu oile cele schioape.

culegator: Pamfil Biltiu, de la Maria Codrea, 69 ani, Berbesti, 1991, Tara Maramuresului, in Sculati, sculati…, 1996, p. 120, t. 93.

Fata de maieru - varianta mioritica –

Trei pacurarei,

Trei turme de oi

Suira la munte

S-aduie mai multe.

Vazura-si vazura

Fata de maior

Cu galben baior.

- Dati, frati, s-o luam,

Sa ne cununam.

- Tu de i lua

Noi te-om impusca.

- Nu ma impuscati

Ca eu ce voi da?

Sumanasul meu.

- Noua nu ne trebe,

Ca si noi avem

Suman ca si-a tau.

Noi te-om impusca.

- Nu ma impuscati

Ca eu ce voi da?

Boticuta mea.

- Noua nu ne trebe,

Ca si noi avem

Bota ca si-o ta.

Noi te-om impusca.

- Nu ma impuscati

Ca eu ce voi da?

Fluierasul meu.

- Noua nu ne trebe,

Ca si noi avem

Fluier ca si-a tau.

- Daca ma-mpuscati

Voi sa ma-ngropati

La staul de oi,

Unde-i joc de miei.

Lancea mea cea luce

Mi-o puneti de cruce;

Fluierul cel drag

Mi-l puneti de steag.

Oile-or juca,

Fluieru-a cânta.

culegator: L. Ghergariu, de la Virgil Andrei, 17 ani, Ortita, 1942, Tara Codrului; in Miorita si Mesterul Manole in folclorul Salajului, L. Ghergariu, 1942, p. 305; republicat in Miorita, A. Fochi, 1964, p. 569, t. XXVII, Trans. 22.

177. Mesterul Manole

Colo-n jos pa prundurele

Ziduiesc tri fraturele.

Care cum zidu face

Pa noapte sa surupe.

Ei ase s-o sfatuit:

Care nevasta-a vini

Cu prânzu mai dimineata

Tat in zâd s-o zâduiasca.

Nevasta lui Siminic

Dimineata s-o sculat

SIipa fata s-o spalat

Si prânzu si l-o gatat

Si pruncii i-o asezat,

La Siminic o alergat.

Siminic din grai graie:

- Doamne, la nevasta me,

Da-i, Doamne, un lup nainte,

Doara ie s-o spaimânta

Si prânzu si l-a varsa

Si napoi s-a inturna.

Ea lupu l-o-nconjurat

La Siminic o alergat.

Siminic din grai graie:

- Doamne, la nevasta me,

Da-i, Doamne,-un lujer nainte,

Doara ie s-o-mpiedica

Si prânzu si l-a varsa.

Ea lujeru l-o-nconjurat

La Siminic o-alergat.

- Haidati, mai frati, sa prânzim,

Nevasta sa zâduim.

Zâduita pâna-n brâu,

Rasarit-o-on spic de grâu;

Zâduita pâna-n barba,

Rasarit-o-on spic de iarba.

culegator: Pamfil Biltiu, de la Ioana Niste, 93 ani, Rogoz, 1979, Lapus; in Antologie de folclor…, 1980, p. 116, t. 103.

178. Zburatorul (Ma luai, luai)

Ma luai, luai,

Zi de dimineata,

Pe roua si ceata

Cu rochia creata,

Cu secera-n brâu,

La holda de grâu.

Ma-aplecai, plecai,

Manunchiuri sa-mi tai,

Mândra ruja-aflai,

La brâu o-asezai;

Iar Ion din munte

Cu oile multe,

Strânge-o frate-n brata

Si-o saruta-n fata.

- Meri, câne cu fata,

Nu ma strânge-n brata,

C-a vini mama

Si m-a intreba:

- Gatat-ai holda?

- Ba eu n-am gatat,

Greu junghi m-o-apucat,

Junghi fara durere,

Moarte fara vreme.

Mama-sa luara

Doua olurele

Si porni cu ele

Dupa lecurele.

- Vai, mama, nu mere!

Satele-s departe,

Nu le poti strabate;

Stiu eu ce mi-i leacu:

Giolgiu si colacu

Si Ion saracu.

culegator: Vasile Latis, in Calendarul Maramuresului, 1980, p. 6, t. 25.

■ Colinda Ma luai, luai este o veritabila Miorita a fetelor, asa cum Colinda pacurarilor este indiscutabil o Miorita a feciorilor. ■ In unele variante boala fetei pare incurabila, iar finalul e mai degraba funest: “Stiu eu ce mi-i leacu: / Popa si diacu / Si crucea la capu”. Acesta este motivul pentru care Ovidiu Bârlea (1967) lanseaza ipoteza ca atât colinda Ma luai, luai, cât si Miorita au fost la obârsie “colinde de doliu” (Ovidiu Bârlea, Miorita colinda, in REF, 12 (1967), nr. 5, p. 339-347). Ideea nu este agreata de Dumitru Pop (1980), acesta fiind de parere ca mai degraba Ma luai, luai a fost la origine o colinda premaritala: “Colinda Ma luai, luai, larg raspândita in Transilvania si in care unii cercetatori vad o colinda de doliu, a fost, credem, la origine o colinda premaritala, dupa câte se pare unica intrupare cu adevarat notabila a motivului zburatorului in poezia populara româneasca…” (prof. Dumitru Pop, in Antologie…, 1980, p. 119).

179. Uriasii (Legenda comunei Rozavlea)

In vremuri de demult, se zice ca traia in Cuhea un urias. El avea o fata tot uriasa pe care o chema Rozalia. Fata, intr-una din zile, pribegi printre niste dealuri. Acolo, pe o pajiste intinsa, erau doi oameni, cu un plug cu patru boi. Fata crezu ca sunt niste jucarii si lua oamenii cu tot cu plug si cu boi in surt – i-o dus la tatu-so: – Uite, tata, ce jucarii am gasit! Tatal sau ii zice: – Nu-s jucarii, draga fata. Is oamnei si ei or stapâni pamântul de amu inainte. Noi, uriasii, ne-om zarasti. Du-te si lasa-i acolo de unde i-ai luat, si pântru c-ai calcat pe acolo, locu s-a chema Rozavlea (In Calendar, 1980, p. 103, consemanta de Ileana Pop).

■ Numeroase legende vorbesc despre cetatea de la Oncesti, ca fiind salasul uriasilor (La Oncesti s-au descoperit ruinele unei cetati din timpul dacilor) “Aici au stat, intr-o cetate, aici, la noi (P. Biltiu, Izvorul…, 1999, p. 143, t. 113, Oncesti, 1977); “Uriasii au fost colea-n cetate. Asa spunea mosul” (idem, p. 144, t. 114); “Uriasii erau aici, al Oncesti, in locul care-i zic Cetataua. De la Borcut meri pe un delut rotund” (Idem, p. 145, t. 115).

■ “Uriasii traiau demult. Ziceau batrânii ca, atâta erau niste oameni de mari, ca unul s-a dus si i-a luat juninca de un an si ceva si si-o pus-o dupa cap, ca si cum ai mere cu un miel. Asa era demult, ca atunci erau uriesi. Asa spunea tatal meu, care mai traieste. Are lipsa trei ani dintr-o suta. Ziceau ca taiau copaci mari, si se puneau câte trei-patru uriasi la un lemn si trageau uriasii ca boii. Si din trei lemne au facut un perete de casa” (P. Biltiu, Izvorul…, 1999, p. 145, t. 116, de la Palaguta Iurca, 65 ani).

■ “Spuneau batrânii de de mult ca la noi ar fi trait ceva uriasi. Spuneau ca pe Ses, pe Troian, Intre Grosi si Suciu erau niste oameni foarte mari, fata de cum suntem noi, cei de astazi (…). S-a sapat acolo unde se zicea ca traiau si au gasit ceva cioburi, care, bag seama, ca au fost ceva oale forte mari in care se ingropau” (Idem, p. 146, t. 118).

BIBLIOGRAFIE

*** Antologie de folclor din judetul Maramures, vol. I, Poezia. Centrul Judetean de Indrumare a Creatiei Populare si a Miscarii Artistice de Masa Maramures, Baia Mare, 1980.

Bârlea, Ion, Literatura populara din Maramures, Editie ingrujita si studiu introductiv de Iordan Datcu, Editura pentru Literatura, Bucuresti, 1968, vol. I-II.

Biltiu, Pamfil, Biltiu, Maria, Izvorul fermecat. Basme, povesti, legende, povestiri si mito-credinte din judetul Maramures, Editura Gutinul, Baia Mare, 1999.

Biltiu, Pamfil, Pop, Gheorghe, Gh., Sculati, sculati, boieri mari! Colinde din judetul Maramures, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1996.

*** Calendarul Maramuresului, Asociatia Folcloristilor si Etnografilor si Maiastra – Asociatia Tinerilor Artisti, Centrul de Indrumare a Creatiei Populare Maramures, Baia Mare, 1980.

*** Ceas pe ceas se alunga. Folclor poetic. Casa creatiei Populare, Baia Mare, 1970.

Doniga, Vasile T., Folclor din Maramures, in seria Folclor din Transilvania, vol. VI, Editura Minerva, Bucuresti, 1980.

Godja, Ilie, Intre ai mei, Baia Mare, 1973.

Lenghel Izanu, Petre, Daina mândra pân Bârsana, Centrul de Indrumare a Creatiei Populare si a Miscarii Artistice de Masa din judetul Maramures, Asociatia Folcloristilor si Etnografilor din Maramures, Baia Mare, 1979.

Lenghel Izanu, Petre, Poezii si povesti populare din Maramures, in seria Folclor din Transilvania, vol. VII, Editura Minerva, Bucuresti, 1985.

*** Memoria ethnologica, revista editata de Centrul Judetean de Conservare a Culturii Traditionale Maramures, Baia Mare, colectia 2001-2006.

Olos, Ana, Folclor din Maramures, Centrul Judetean de Conservare si Promovare a Culturii Traditionale Maramures, Editura Ethnologica, Baia Mare, 2004 (editie bilingva).

Papahagi, Tache, Graiul si folklorul Maramuresului, editia a II-a, in Grai, folklor, etnografie, Editura Minerva, Bucuresti, 1981.

*** Poezii populare din reviste (din secolul al XIX-lea), in Folcloristica Maramuresului, Dumitru Pop, Editura Minerva, Bucuresti, 1970.

Pop, Dumitru, Folclor din zona Codrului, Centrul de Indrumare a Creatiei populare si a Miscarii Artistice de Masa, Baia Mare, 1978.

Pop, Gheorghe Gh, Folclor muzical din Maramures, Centrul de Indrumare a Creatiei Populare si a Miscarii Aristice de Masa, Baia Mare, 1980.

Stetco, Valerica, Poezii populare din Tara Maramuresului, in seria Folclor din Transilvania, vol. IX, Editura Minerva, Bucuresti, 1990.

Tiplea, Alexandru, Poezii populare din Maramures, in Analele Academiei Române, seria II – Tomul XXVIII, 1905-1906, Bucuresti.

MARAMURES.FAN

Antologie de folclor din Maramures

January 13th, 2010 | Comments Off

Categories

A / Mass Media din Maramures

B / Agentii de presa / Portaluri

C / Ziare din Ardeal

D / Ziare Diaspora

Maramures - Utile

Maramures Institutii

Turism / Maramures Cazare

Turism / Maramures Muzee

Turism / Maramures Travel Guide

X / Bloggeri

Contor